Știri de ultima orăBani & AfaceriAgriculturaMADR: Crescătorii de ovine vor primi un sprijin de circa 50.000 de euro destinat investiţiillor pentru prevenirea epizootiilor în ferme

MADR: Crescătorii de ovine vor primi un sprijin de circa 50.000 de euro destinat investiţiillor pentru prevenirea epizootiilor în ferme

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) anunţă un sprijin de circa 50.000 de euro destinat investiţiillor pentru prevenirea epizootiilor în fermele de ovine şi caprine, ajutor care poate să fie primit de fiecare fermier care accesează intervenţia DR-21 „Investiţii pentru prevenirea răspândirii epizootiilor în exploataţiile zootehnice”, derulată prin intermediul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Sprijinul se acordă crescătorilor care deţin exploataţii înregistrate cu cod ANSVSA şi efective de minimum 150 de capete. Măsura răspunde nevoilor din acest sector, puternic afectat de restricţiile impuse exportului de animale, susţin oficialii de la Ministerul Agriculturii, conform news.ro

„Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), a publicat pe site-ul www.afir.ro⁠, pentru consultare publică, proiectul Ghidului solicitantului aferent intervenţiei DR-21 „Investiţii pentru prevenirea răspândirii epizootiilor în exploataţiile zootehnice”, arată, vineri, Ministerul Agriculturii, într-un comunicat de presă.

Noua intervenţie răspunde nevoilor sectorului de creştere a ovinelor şi caprinelor, afectat de restricţiile impuse exportului de animale, şi are ca obiectiv consolidarea măsurilor de biosecuritate la nivelul fermelor.

Ajutorul va ajunge la crescători de ovine şi caprine

MADR arată că ajutorul va ajunge la crescători de ovine şi caprine care deţin exploataţii înregistrate cu cod ANSVSA şi care deţin efective de minimum 150 de capete. Valoarea finanţării poate ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar, intensitatea sprijinului public nerambursabil fiind de 90% din valoarea totală eligibilă a proiectului.

„Bugetul propus pentru viitoarea sesiune este de 9 milioane de euro, iar depunerea proiectelor va fi permisă până la atingerea unui plafon de 300% din alocarea disponibilă”, se precizează în comunicat.

 Ghidul a fost elaborat ca urmare a modificării Planului Strategic PAC 2023–2027, transmisă Comisiei Europene. Finanţarea va fi destinată investiţiilor necesare prevenirii apariţiei şi răspândirii pestei micilor rumegătoare şi a variolei ovine şi caprine.

„Protejarea fermelor de ovine şi caprine în faţa riscurilor sanitare este o prioritate. Prin DR-21, susţinem investiţii concrete în biosecuritate, care îi ajută pe crescători să prevină apariţia şi răspândirea bolilor şi să îşi protejeze efectivele. Este prima formă de sprijin dintre cele discutate cu asociaţiile de crescători pentru care avem deja acordul Comisiei Europene şi care este pregătită pentru lansare. Am prevăzut un mecanism simplificat de selecţie, astfel încât fondurile să poată fi accesate rapid, iar investiţiile să fie realizate într-un timp cât mai scurt”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii şi dezvoltării rurale.

Vor putea fi decontate cheltuielile

MADR arată că vor putea fi decontate cheltuielile pentru echipamente şi instalaţii de decontaminare, dezinfecţie şi dezinsecţie a mijloacelor de transport, personalului, suprafeţelor şi aerului, instalaţii şi echipamente necesare înfiinţării sau modernizării filtrului sanitar-veterinar, precum şi  garduri de protecţie şi delimitare, inclusiv instalaţiile necesare montării şi demontării acestora, precum şi sisteme pentru delimitarea, izolarea sau carantinarea animalelor sau sisteme pentru controlul accesului în exploataţie.

Citeşte şi: Un român și-a lăsat copilul de 9 ani să conducă prin centrul Marsiliei. Tatăl va fi chemat în fața justiției

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS