Acasă Local Gorj Program pentru prevenirea violenţei domestice, derulat de poliţie

Program pentru prevenirea violenţei domestice, derulat de poliţie

-

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a lansat ieri „Programul de prevenire a violenţei domestice“, domeniul respectiv constituind o prioritate naţională de intervenţie preventivă a Poliţiei Române pentru anul 2019. Activitatea a fost marcată prin organizarea unei dezbateri pe tema „Spunem STOP violenţei domestice“, la care au fost invitaţi să participe asistenţi sociali din cadrul a 30 de primării de pe raza judeţului Gorj, cu atribuţii în intervenţia de urgenţă la cazurile de violenţă domestică, evenimentul fiind găzduit de Facultatea de Știinţe Medicale şi Comportamentale din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi“ Târgu Jiu. În cadrul dezbaterii, poliţiştii gorjeni au prezentat aspecte legislative referitoare la atribuţiile Poliţiei Române pe linia prevenirii şi gestionării actelor de violenţă domestică, măsurile restrictive pe care poliţiştii le pot dispune faţă de agresor, dar şi cele care vizează protecţia victimei împotriva violenţei domestice.
De asemenea, au fost prezentate atribuţiile ce revin echipei mobile din cadrul Serviciilor Publice de Asistenţă Socială pe linia gestionării faptelor de violenţă domestică, punându-se accent pe colaborarea interinstituţională dintre entităţile cu atribuţii în gestionarea faptelor de acest gen, pentru o mai bună înţelegere a sarcinilor ce revin persoanelor care intervin la evenimente. Totodată, a fost prezentată situaţia numerică a ordinelor de protecţie provizorii emise de poliţişti din cadrul IPJ Gorj în perioada 28.12.2018 – 18.02.2019, precum și aspecte referitoare la colaborarea dintre poliţiştii care au intervenit la aceste cazuri şi reprezentanţii Serviciului Public de Asistență Socială, participanţii la eveniment apreciind iniţiativa IPJ Gorj de a organiza o dezbatere pe această temă, având în vedere scopul comun în gestionarea faptelor de violenţă domestică. La activitate au fost invitaţi să participe şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj şi cei ai Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj, care au scos în evidenţă importanţa activităţii de prevenire a actelor de violenţă domestică, având în vedere faptul că, în situaţia unui conflict de acest gen, sunt consideraţi victime şi copiii care asistă la actele de violenţă dintre soţi sau parteneri. Activitățile preventive pe această linie vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii gorjeni propunându-şi să organizeze astfel de activităţi cu participarea asistenţilor sociali de la toate primăriile din judeţul Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS