7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCine cântă de Revelion în centrul Craiovei

Cine cântă de Revelion în centrul Craiovei

Primăria Craiova a anunțat ieri artiștii care vor concerta de Revelion, fără să precizeze cine a câștigat licitația organizată pe ultima sută de metri și cât costă distracția. „În seara zilei de 31 decembrie 2016, între orele 22.30 – 00.30, toți craiovenii sunt invitați să sărbătorească trecerea în noul an în centrul Municipiului Craiova. Spectacolul din noaptea dintre ani va avea loc pe strada A.I. Cuza, în zona Universității, și va fi susținut de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului ca: Alex Velea, Irina Rimes și Like Chocolate. De asemenea, ora 00.00 va fi marcată de un grandios foc de artificii. Zilele următoare va fi emis un comunicat cu unele restricții temporare de circulație“, se arată în comunicatul primăriei.
Dacă suma menționată în anunțul de participare a rămas aceeași, înseamnă că toți cei trei artiști și jocul de artificii de cinci minute vor costa circa 30.000 de euro. GdS scria acum câteva zile că primăria a postat anunțul de participare la licitație pe pagina de internet a instituției pe 29 noiembrie, când mulți dintre artiștii cunoscuți aveau deja angajamente semnate. Cu cei 30.000 de euro, primăria anunța că dorește să angajeze o firmă care să aducă pe scenă trei-patru artiști și să ofere un foc de artificii cu o durată de cinci minute. Cel puțin doi dintre artiști trebuia să aibă notorietate, să fie difuzați în prezent atât la radio, cât și la tv și să aibă cel puțin un album lansat. Dintre artiștii anunțați de primărie, cel mai cunoscut este Alex Velea, de loc din Craiova, intrat într-o pauză prelungită după ce soția sa, Antonia, a născut primul copil al cuplului. Irina Rimes, originară din Republica Moldova, este cunoscută pentru hit-ul „Visele“, al cărui videoclip a fost lansat în mai anul acesta, iar trupa Like Chocolate nu a mai lansat nici o melodie în ultimul an. Cel mai cunoscut videoclip al celor două fete este „Romeo și Julieta“ – circa 8,8 milioane de vizualizări pe YouTube.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS