16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSe surpă asfaltul pe strada Râului

Se surpă asfaltul pe strada Râului

Asfaltul de pe strada Râului s-a surpat în dreptul unei guri de canalizare
Asfaltul de pe strada Râului s-a surpat în dreptul unei guri de canalizare

Asfaltul din jurul mai multor guri de canalizare de pe strada Râului din Craiova a început să crape, să se lase sau chiar să se surpe, iar gropile formate pe mijlocul carosabilului pot pune în pericol circulația rutieră, mai ales că nu sunt semnalizate. Cine ar trebui să remedieze situația? Compania de Apă Oltenia, care administrează sistemul de apă și canalizare din oraș, susține că nu poate interveni pe strada Râului atâta timp cât lucrarea este în garanție și că obligația eventualelor remedieri revine constructorului, în speță SC Tel Drum SA Alexandria. La rândul ei, Primăria Craiova spune că s-au transmis notificări către constructor pentru a interveni pe Râului, în caz contrar urmând să se treacă la executarea garanției.

Nu este zi ca pe strada Râului din Craiova să nu fie sesizată vreo problemă legată de modul în care se comportă asfaltul. După fisurile apărute pe un sector de drum chiar înainte de recepția lucrărilor, strada a mai oferit și alte surprize șoferilor: porțiuni cu asfalt lăsat, marcaje rutiere șterse sau balize printre care trebuia să faci slalom. Acestea din urmă avertizau, la acea vreme, faptul că unele guri de canal au început să se lase. Compania de Apă Oltenia (CAO), cea care are în administrare sistemul de apă și canalizare din oraș, preciza însă că pe Râului a existat o singură avarie care a dus la lăsarea asfaltului, cea de la intersecția cu strada Căprioarei (care a și fost remediată), restul gurilor de canal lăsate fiind „doar o problemă a constructorului“. Până la urmă s-a intervenit asupra lor, dar problemele au continuat să apară. Recent, asfaltul a cedat în dreptul altor guri de canalizare aflate chiar pe mijlocul drumului. La unele s-a lăsat, la altele a crăpat sau chiar s-a surpat, gropile formate putând pune în pericol circulația rutieră, mai ales că nu sunt nici semnalizate.

O gură de canalizare care s-a lăsat era semnalizată zilele trecute cu o baliză (Foto: Bogdan Grosu)
O gură de canalizare care s-a lăsat era semnalizată zilele trecute cu o baliză (Foto: Bogdan Grosu)

Cum treci de intersecția cu bulevardul Știrbei Vodă, pe sensul de mers către Popoveni, dai peste capace de canal afundate în asfaltul care s-a crăpat serios. Dacă înainte de intersecție unele guri de canalizare sunt „doar“ lăsate, cele de după intersecție par deja adevărate gropi, pentru că asfaltul s-a măcinat și s-a surpat. Probleme la gurile de canalizare sunt și pe celălalt sens de mers. După ce treci de podul Tabaci, spre Brestei, dai peste o baliză care semnalizează o gură de canal cu capacul distrus și asfaltul rupt de jur-împrejur. Câțiva zeci de metri mai încolo, în intersecția cu Dealul Spirei, a mai existat o canalizare semnalizată ca fiind cu probleme, dar baliza de aici a dispărut săptămâna trecută.
Cine ar trebui să remedieze situația? În mod normal constructorul, în speță SC Tel Drum SA Alexandria, după cum susține și Compania de Apă. Legat de asfaltul care s-a distrus în jurul gurilor de la canalizare, reprezentanții CAO au precizat și de data asta că obligația remedierii revine constructorului, lucrarea fiind în garanție. „Referitor la anexele sistemului public de canalizare (guri de canal) de pe strada Râului, precizăm că lucrările de aici sunt în perioada de garanție, iar obligațiile privind eventualele remedieri revin constructorului. Compania de Apă nu intervine pe strada menționată, în perioada de garanție a lucrărilor“, a fost răspunsul Companiei de Apă Oltenia.

Primăria s-a trezit și amenință cu executarea garanției

Interesant este faptul că sensul de mers către Popoveni a fost cel modernizat în cadrul proiectului european de reabilitare a străzii Râului, aici fiind refăcut complet sistemul rutier (cu fundație de balast de 30 cm, strat de piatră spartă de 20 cm, strat de bază din mixtură asfaltică de 8 cm, strat de legătură de 6 cm și strat de uzură de 4 cm, potrivit proiectului). Se pare că nici acest lucru nu a fost suficient pentru ca drumul să reziste. Atunci ce pretenții să mai ai de la tronsonul cuprins între Brestei și intersecția cu strada Tabaci (fir stânga), unde, conform proiectului, a fost nevoie doar de reabilitare (aici s-a turnat numai un strat de mixtură asfaltică cu fibre în grosime de 4 cm) și unde asfaltul s-a fisurat la scurt timp, în prezent crăpăturile fiind astupate cu mastic?
Se pare însă că Tel Drum nu va avea încotro și va trebui să treacă la remedierea problemelor apărute la gurile de canal. Cel puțin asta dă de înțeles Primăria Craiova, care s-a trezit după ce nu a avut nimic de comentat la momentul recepției lucrărilor de pe Râului. Reprezentanții municipalității au specificat, pentru GdS, că s-au transmis notificări către constructor pentru a interveni pe Râului în vederea remedierii problemelor apărute, iar dacă acesta nu o va face în termenul legal de 90 de zile se va trece la executarea garanției depuse atunci când s-a câștigat licitația.

A greșit și proiectantul

GdS a tot relatat în ultima perioadă despre deficiențele de pe strada Râului și trecute cu vederea de Primăria Craiova la momentul recepției lucrărilor. Când s-a semnat procesul-verbal de recepție (24 iunie 2016), municipalitatea s-a declarat nemulțumită doar de spațiul care separă sensurile de mers, unde în loc de gazon, așa cum se ceruse în caietul de sarcini, erau bălării. Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a avut însă altă părere la acea vreme, propunând respingerea recepției din cauza crăpăturilor și fisurilor apărute în asfalt pe un tronson de circa doi kilometri. ISC a contabilizat 420 de metri liniari de fisuri transversale și 82 de metri liniari de fisuri longitudinale, motiv pentru care a cerut și o expertiză tehnică pentru a afla cauza apariției lor. Și a aflat: proiectantul nu a luat în calcul că drumul este supus unui trafic intens și greu. „Conform raportului de expertiză tehnică, expertul precizează că se poate aprecia că principalele cauze care au produs degradările în stratul de uzură supus expertizei pot fi exploatarea lor sub un trafic intens și greu, capacitatea portantă a complexelor rutiere necorespunzătoare sau condiții de exploatare agresive neluate în calcul la proiectare. Expertul tehnic, analizând cele trei posibile cauze, a tras concluzia că pe sectoarele unde au apărut fisuri și crăpături există o problemă de lipsă a capacități portante a sistemului rutier, nerezolvată prin soluțiile tehnice adoptate în proiect și executate“, s-a menționat în expertiza primită de Inspectoratul de Stat în Construcții.
Lucrările de pe strada Râului au ajuns, mai nou, și în atenția procurorilor. Potrivit unui răspuns furnizat la solicitarea GdS, inspectorii ISC susțin că în perioada mai – octombrie 2015 pe Râului au fost efectuate lucrări fără autorizație de construire, motiv pentru care au și sesizat organele de urmărire penală. Mai trebuie spus că perioada de garanție a lucrărilor din cadrul proiectului european de reabilitare a străzii Râului este de cinci ani de la data recepției.

Probleme și pentru bicicliștii care folosesc pistele de pe Râului

Pista de biciclete de pe Râului se întrerupe la intersecția cu strada Bucovăț, iar bicicliștii sunt obligați să folosească trei treceri de pietoni pentru a reveni din nou pe pistă  (Foto: Bogdan Grosu)
Pista de biciclete de pe Râului se întrerupe la intersecția cu strada Bucovăț, iar bicicliștii sunt obligați să folosească trei treceri de pietoni pentru a reveni din nou pe pistă (Foto: Bogdan Grosu)

Și bicicliștii care folosesc pistele amenajate pe strada Râului spun că au probleme. Un cititor GdS ne-a sesizat în legătură cu modul în care au fost concepute pistele de biciclete în dreptul unor intersecții. Acesta susține că nu i se pare normal ca pistele să se întrerupă la Podul Bucovăț, pe ambele sensuri de mers, iar bicicliștii să fie obligați să folosească trei treceri de pietoni pentru a reveni din nou pe pistă și a-și continua drumul, aceeași situație fiind și la intersecția cu strada Câmpia Islaz.
„Cineva a venit cu soluția de a întrerupe circulația pe pista de biciclete de pe Râului, la traversarea străzilor Câmpia Islaz și Bucovăț, prin obligarea bicicliștilor să oprească, să traverseze strada și să revină pe pistă dincolo de intersecție. Îmi explic cu greu decizia luată. Marcajele de pistă care traversau străzile intersectate sugerau bicicliștilor continuarea pistei, dar obligau șoferii să fie atenți la bicicliști și invers (nu există și semnalizări rutiere în acest sens care să stabilească exact cine are prioritate). Pistele nu sunt încă coborâte în intersecții la nivelul străzii – în aliniament (o eroare gravă de proiectare) și trebuie folosită coborârea din dreptul trecerilor de pietoni. Concluzia care se desprinde de aici este că aceste piste de biciclete de pe Râului sunt prost proiectate, greu practicabile, iar primăria ar trebui să revină asupra proiectului și să remedieze problemele de semnalizare, cu accent pe prioritate pentru bicicliști și pietoni (în sensul declarației făcute de Primăria Craiova prin adoptarea PMUD – Planul de Dezvoltare Urbană durabilă)“, a semnalat Cristi Radulian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS