Port cosmopolit, Calafatul avea instalate în vremuri de demult, pe țărmul său, agenții austro-ungare, italiene și ruse de transport și comercializare a grânelor. Imagini cu sute de șlepuri și vapoare de toate națiile, care nu conteneau a încărca produse românești, mai ales grâu, căci în acele timpuri România era a doua țară din lume exportatoare de cereale, se creionau în vremurile de altădată. Moșierii, arendașii, negustorii Calafatului, români, greci, sârbi, au făcut astfel averile din care şi-au ridicat case luxoase, dintre care unele dăinuiesc şi astăzi.
Duceau o viață fastuoasă, își îmbrăcau soțiile la Paris, călătoreau iarna pe meleagurile însorite din sudul Franței și din Italia, își trimiteau feciorii la studii în marile centre culturale ale Europei.
Somptuoase monumente funerare
Fastul acelor timpuri demult apuse poate fi regăsit nu numai în aspectul impunătoarelor clădiri și locuințe particulare, ci și atunci când pășești în cimitirul din localitate, unde membrii familiilor înstărite își duc somnul de veci în somptuoasele cavouri demne de orice capitală apuseană.
Odată ce ai intrat pe poarta principală a cimitirului, dai cu ochii de construcții impunătoare. Dar timpul nemilos sau poate curiozitatea oamenilor zilelor noastre au lăsat urme neplăcute pe cavourile fostelor familii importante ale Calafatului. Geamurile ușii de acces în monumentul funerar al familiei I.S. Drăgulescu, fost primar al Calafatului în două rânduri (1902-1903, 1905-1906), au fost sparte. Aruncăm și noi o privire înăutru, unde câteva cruci vechi sunt acoperite de praful gros așternut peste ele. O scară ce duce la subsol este mărginită de o balustradă din fier forjat, cel mai probabil executată în atelierele celor mai iscuți meșteri ai vremurilor trecute.
Monumentul funerar al familiei Sultana şi cel al familiei Popescu se impun în peisaj. Și aici geamurile au fost sparte pe alocuri, lăsând să se vadă în interior zugrăvite portretele membrilor familiilor ce și-au dus traiul pe aceste meleaguri din Oltenia. Coloanele sunt decorate asemenea celor din marile case boierești, iar scara de acces spre subsol poartă amprenta acelorași meșteri fierari pricepuți. Nu lipsesc, cel puțin din monumentul funerar al familiei M. Popescu, nici imaginile biblice zugrăvite de pictori pe cupole, ca-ntr-o biserică. Construcția pare să fie ridicată, conform inscripţiei de pe plăcuța așezată pe una din laturile monumentului, la 1909, de către „Architet D. Valenti, costrutor P. Adotti“.
Fermecați de impunătoarele construcții, ne continuăm drumul, spre a descoperi și alte locuri interesante. Cavoul familiei J. Marincu, pe care stă scris „capelă“, încântă prin arhitectură. Stâlpii poartă ornamente ce completează tabloul cupolei exterioare, pe care se disting inițialele MJ. Îngerii zugrăviți pe pereții interiori veghează somnul de veci al celor ce și-au pus amprenta asupra trecutului localității de pe malul bătrânului fluviu.
Istorii din alte vremuri
Alte portrete de pe alte monumente funerare vorbesc despre o altă istorie.
Printre ele și cel al familiei Gheorghe Giuroglu, om cu stare care a contribuit, în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, la crearea unui nou local pentru spitalul orășenesc. În „File din istoricul activității medico-sanitare în Calafat“ este menționat aportul familiei. Se pare că „Afluxul tot mai mare de bolnavi, condiţiile neigienice în care funcţiona, ca şi spaţiul insuficient de care dispunea, au făcut ca în ultimul deceniu al secolului să se pună tot mai insistent problema construirii unui nou local pentru spital. Acest lucru îl cereau în mod expres nu numai necesităţile social-economice ale oraşului, îl dorea cu ardoare nu numai populaţia, ci îl susţineau şi cadrele medicale. Astfel, într-un raport înaintat prefectului în februarie 1892, medicul spitalului, referindu-se la starea în care acesta funcţiona, arăta că este foarte rău întreţinut «din cauză că se face o economie neînţeleasă în detrimentul bunului serviciu şi sănătăţii publice». Acesta mai cerea, în mod insistent, să se efectueze reparaţii serioase la vechea clădire şi să creeze încă cinci paturi pentru militarii din garnizoană deoarece în oraş erau cantonate patru companii de infanterie, un escadron de călăraşi, ca şi statul major al Regimentului 31 Dorobanţi, din care cauză cele cinci paturi alocate erau practic insuficiente. În plus, respectivul medic mai solicita suplimentarea de fonduri pentru ca bolnavilor să li se dea medicamente în mod gratuit şi să se reînoiască de urgenţă «zestrea spitalului, care a ajuns într-o stare de plâns», precum şi lenjeria şi o serie de instrumente chirurgicale. Toate acestea au determinat autorităţile ca, în cursul anului 1893, să înceapă construirea noului local al spitalului, care va fi dat parţial în folosinţă în 1894-1896 şi inaugurat în iunie 1897. La realizarea noii construcţii, o contribuţie substanţială din punct de vedere financiar (46.000 de lei) a adus-o unul dintre bogătaşii oraşului, Gheorghe Giuroglu; el a mai dotat spitalul cu 23 de paturi şi cu toate cele necesare începerii activităţii“, se menționează în „File din istoricul activității medico-sanitare în Calafat“.
Acum, o statuetă întruchipând o femeie ce-și sprijină capul pe mâinile împreunate ca într-o rugăciune veghează somnul unor oameni cu suflet mare.
Calafatul rămâne orașul monumentelor istorice, al grădinilor, trandafirilor și bătrânilor castani ce împrăștie și astăzi povești din trecutul de ieri al urbei scăldate de apele Dunării.
