Acasă Local Dolj Modernizări la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova

Modernizări la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova

-

Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Bănie tratează acum pacienţii în condiţii comparabile cu cele din Occident. Toate saloanele au fost renovate şi dotate cu paturi noi. Îmbunătăţiri au apărut şi în blocurile alimentare. Spitalul a fost dotat şi cu o parte din aparatura de care avea nevoie de ani buni.

După trei ani de muncă şi renovări, bolnavii care sunt internaţi la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova, de pe Calea Bucureşti, beneficiază de condiţii de internare la standarde europene. 5.000.000 de lei a investit Primăria Craiova în renovarea instituţiei sanitare.
Toate saloanele au fost zugrăvite, iar pe jos s-a pus covor sanitar. Şi grupurile sanitare au fost renovate complet şi dotate cu dispensere de şerveţele şi săpun, aşa cum cer noile norme pentru acreditarea spitalelor. A fost schimbat şi sistemul de iluminare, care avea probleme.
La etajul patru al spitalului, acolo unde vara era foarte cald şi iarna foarte frig, s-a montat o instalaţie de climatizare. Dr. Luiza Popa, managerul spitalului, a spus că au fost cumpărate paturi în toate saloanele. „Au fost aduse paturi speciale pentru Secţiile de Neurologie. S-au achiziţionat şi 30 de saltele antiescară, foarte importante pentru prevenirea complicaţiilor în cazul bolnavilor imobilizaţi la pat. Mobilierul este nou şi el. În saloanele Secţiei de recuperare neurologică, unde pacienţii sunt internaţi pentru o perioadă mai lungă de timp, au fost montate plasme“, a spus managerul.

Sistem de avertizare pentru fiecare pat

Spitalul a fost dotat şi cu un sistem wireless de avertizare la pat. Asta înseamnă că fiecare pat este conectat la acest sistem, iar pacientul doar prin apăsarea unui buton poate să anunţe că se simte rău. Fiecare asistentă poartă o brăţară la mână prin care este anunţată că un anumit pacient are nevoie de îngrijire şi pe acea brăţară este afişat numărul salonului şi al patului unde este chemată. Chiar dacă asistenta nu este la acel etaj sau este în alt corp al clădirii, sistemul funcţionează, după cum a explicat dr. Luiza Popa.
Odată cu renovarea, au fost aduse monitoare în Compartimentul de Terapie Acută Neurologică pentru supravegherea funcţiilor vitale ale pacienţilor aflaţi în stare gravă. Bolnavii cu deficienţe neuromotorii vor fi ajutaţi să se vindece şi cu un aparat de fizioterapie. „Tot în Compartimentul Terapie Acută Neurologică au fost aduse baloane Ruben pentru resuscitare, iar acestea pot fi folosite pentru că toate asistentele au competenţă dobândită în urma unor cursuri organizate de spital. De asemenea, spitalul a primit şi două electrocardiografe portabile, tensiometre şi glucometre“, a spus dr. Luiza Popa.
În blocurile alimentare au fost aduse maşini de gătit performante, cuptoare, aragazuri, dar şi maşini de spălat vase automate.

ȘTIRI VIDEO GdS