7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljExercițiu de amploare al pompierilor doljeni

Exercițiu de amploare al pompierilor doljeni

Pompierii, jandarmii și polițiștii doljeni au organizat vineri un exercițiu de amploare la Electroputere Parc – magazinul Decathlon din Craiova, prin care a fost verificată capacitatea de intervenție a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) la un incendiu izbucnit într-un centru comercial.

Potrivit unui scenariu pus la punct de pompieri, vineri dimineață, la ora 11.00, la magazinul sportiv Decathlon a izbucnit un incendiu puternic, provocat de un scurtcircuit la agregatul de compactare carton. Incendiul s-a extins la un camion staţionat la descărcat și exista pericolul ca flăcările să cuprindă întreg magazinul Decathlon, dar și depozitul magazinului Media Galaxy, aflat în apropiere.
Angajații magazinului Decathlon au anunțat incendiul prin 112, apoi au încercat, fără succes însă, să localizeze și să stingă focul. În momentul izbucnirii incendiului, în clădirea Decathlon se aflau 34 de persoane, dintre care 30 de cumpărători şi patru angajaţi.
În numai câteva minute, Garda de Intervenţie a Detaşamentului 2 Pompieri Craiova a fost alertată şi a ajuns la locul intervenţiei. În timp ce pompierii se luptau cu flăcările, comandantul intervenţiei a fost informat că în interiorul camionului cuprins de flăcări au fost găsite două containere cu conţinut necunoscut, care purtau etichete cu inscripţia „RADIOACTIV“, motiv pentru care a fost chemat autolaboratorul CBRN (Chimic, Biologic, Radiologic şi Nuclear) pentru stabilirea cu exactitate a conținutului containerelor.
În urma incendiului, scara care duce pe acoperişul magazinului a fost cuprinsă de flăcări, iar cinci muncitori care executau lucrări de reparaţii pe clădire au rămas izolaţi, fiind coborâți de pompieri cu ajutorul unei autoscări mecanice.
Lucrurile s-au complicat când comandantul intervenţiei a fost anunţat de directorul magazinului că nu găsește un angajat, care ar putea fi rănit în apropierea locului în care a izbucnit incendiul. Au intervenit echipajele canine din cadrul Centrului de Educare Canină, iar angajatul a fost găsit în scurt timp și salvat.
Ca și cum nu era de ajuns, în apropierea magazinului Decathlon, în urma săpăturilor la fundaţia unui nou magazin, a fost descoperit un proiectil exploziv, cu calibrul de 120 mm, care a fost ridicat imediat de echipa pirotehnică.
În încheiere, a fost rândul polițiștilor și pompierilor să intervină. În urma panicii şi aglomeraţiei create, doi bărbați furaseră patru laptopuri şi două televizoare din magazinul de electrocasnice Media Galaxy, situat în apropiere, însă au fost prinși de oamenii legii.

Prefectul, mulțumit de pompierii doljeni

Prefectul județului Dolj, Sorin Răducan, a explicat că pompierii sunt profesioniști și pregătiți să intervină cu succes la orice incident. „Participăm la unul dintre cele mai complexe exerciții de simulare pe care ISU Dolj le face anul acesta, iar eu, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, coordonez această acțiune. Consider că ISU Dolj își face pe deplin datoria și am avut ocazia să fiu alături de ei la câteva acțiuni. ISU Dolj are profesioniști, care au dat dovadă în intervenții de multă combativitate“, a declarat prefectul Sorin Răducan.
La rândul său, colonelul Constantin Florea, inspectorul-șef al ISU Dolj, a adăugat că pompierii doljeni mai au un avantaj: au tehnică performantă, cu care pot interveni în orice situație.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS