Știri de ultima orăPoliticaNationalPNL va vota Guvernul Niculescu, dar nu va guverna alături de PSD. Liberalii anunță că trec în opoziție

PNL va vota Guvernul Niculescu, dar nu va guverna alături de PSD. Liberalii anunță că trec în opoziție

PNL va vota învestirea Guvernului condus de premierul desemnat Luca Niculescu, pentru a pune capăt crizei politice, însă nu va intra într-o coaliție de guvernare cu PSD și va trece în opoziție. Anunțul a fost făcut miercuri de purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionel Bogdan, după consultările cu grupurile parlamentare ale partidului.

În cadrul ședinței, parlamentarii PNL au exprimat trei poziții consultative: susținerea învestirii Guvernului Niculescu, refuzul de a participa la un guvern alături de PSD și acordul de principiu pentru negocierea unui document cu premierul desemnat, care să cuprindă obiective clare, conform digi24.ro

Decizia finală privind aceste trei puncte urmează să fie luată în ședința Biroului Politic Național al PNL.

Liberalii invocă necesitatea încheierii crizei politice

Ionel Bogdan a explicat că România se confruntă cu dificultăți generate de perioada îndelungată în care țara a fost condusă de un guvern interimar, cu atribuții limitate.

Printre problemele menționate se numără imposibilitatea adoptării unor decizii importante, precum rectificarea bugetară, necesară pentru funcționarea instituțiilor publice, dar și pregătirea bugetului pentru anul 2027.

Potrivit reprezentantului PNL, viitorul buget trebuie să respecte angajamentele asumate de România în fața finanțatorilor și a partenerilor săi.

„Dorința noastră este să punem capăt crizei politice pe care o traversează România de 160 de zile, iar votul grupurilor parlamentare a fost în acest sens”, a declarat Ionel Bogdan.

Posibil acord cu premierul desemnat

Liberalii au dat și un vot de principiu pentru posibilitatea încheierii unui acord cu Luca Niculescu, în baza unor obiective stabilite clar.

Această variantă ar permite PNL să susțină anumite măsuri ale viitorului guvern fără să participe direct la guvernare, în condițiile în care partidul a anunțat că va intra în opoziție și nu va forma un guvern împreună cu PSD.

Poziția exprimată miercuri de grupurile parlamentare este consultativă. Hotărârea finală privind susținerea celor trei puncte va fi luată de Biroul Politic Național al partidului.

Citeşte şi: O nouă dronă a intrat în spațiul aerian al României și a fost doborâtă în Ucraina. RO-Alert în Tulcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS