0.6 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2019
Acasă Local Percheziţii la clinica Selfmed din Drobeta Turnu Severin

Percheziţii la clinica Selfmed din Drobeta Turnu Severin

-

\n

Ieri, au avut loc percheziţii în județele Mehedinţi și Timiş, fiind vizate și sediile clinicii Selfmed. Anchetatorii au descins în șase locaţii, dar şi la o grupare suspectă că ar fi decontat ilegal reţete de la Casele Judeţene de Asigurări de Sănătate Timiș și Mehedinți.

Au fost vizate locuinţa Dianei Nicoară, soţia lui Flavius Nicoară, membru PNL, directorul Protecţiei Consumatorilor Timişoara, şi a lui Cristian Careba, membru PDL, fost director la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş, care au împreună Selfmed. Se bănuieşte că cei doi sunt implicaţi în decontări fictive la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate către clinica privată Selfmed din Drobeta Turnul Severin. De altfel, poliţiştii şi procurorii au descins în această dimineaţă şi la sediile clinicii Selfmed, care funcţionează într-o casă care aparţine europarlamentarului liberal Cristian Buşoi. În urma descinderilor de ieri-dimineaţă au fost ridicate mai multe acte ale clinicii, iar principalul suspect este şeful clinicii Selfmed. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 100.000 de lei.
În urma mai multor controale s-a descoperit că mai mulți pacienți cu boli cronice au fost consultați în aceeaşi lună de mai multe ori. De exemplu, un pacient a fost consultat de 18 ori. „Auditorii publici externi constată că au fost raportate ca efectuate consultări la pacienţi cu boli cronice în aceeaşi lună de mai multe ori. Exemplificăm aici cazul în care un medic a consultat acelaşi pacient bolnav cronic de 18 ori într-o lună. De asemenea, tot pe ambulatorul clinic al judeţului Timiş, auditorii publici externi au însumat numărul de pacienţi raportaţi într-o lună de acelaşi medic specialist. Astfel, s-a constatat că există medici care raportează 826 de persoane consultate într-o lună, ceea ce atrage atenţia auditorilor publici externi referitor la realitatea prestării acestor servicii medicale şi în ceea ce priveşte afluxul de pacienţi“, se arată în raportul Curţii de Conturi.
Ancheta ar fi pornit în urma stenogramelor din dosarul lui Adrian Duicu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, care este arestat pentru trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, instigare la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite, instigare la abuz în serviciu şi două infracţiuni de folosire a influenţei şi autorităţii, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite. În stenograme se regăseşte discuţia dintre Duicu şi Cristian Buşoi, ministru al sănătăţii la acea dată. Cei doi au fost interceptaţi de procurori în timp ce discutau despre unele contracte favorizate pentru paraclinici.

Doi bătrâni de peste 90 de ani au primit sfaturi despre metodele contraceptive

Într-un comunicat al poliției se precizează că „în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2012-2013, persoanele vizate ar fi indus în eroare reprezentanţii unei instituţii publice, beneficiind de complicitatea unor funcţionari din cadrul acesteia, prin prezentarea pentru decontare a unor servicii medicale fictive“.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că au fost decontate servicii de planning pentru un bărbat, de 96 ani, care a beneficiat de sfaturi despre relaţia de cuplu şi modul de folosire a mijloacelor contraceptive. Acelaşi bărbat a fost consultat de alte patru ori în alte secţii ale clinicii, în primă fază la medicină internă pentru alte boli alte aparatului digestiv, apoi pentru alte boli ale intestinului, iar, după ce a trecut pe la planning, a ajuns şi la psihiatrie unde a fost găsit ca suspect de Alzheimer. Şi o femeie născută în 1921 a primit sfaturi privind metodele contraceptive, apoi au urmat alte două controale la psihiatrie, iar rezultatul fiind acelaşi – Alzheimer.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al SRI. Cazul este instrumentat de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi poliţiştii din Direcţia de Investigare a Fraudelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

Proiect Google: Robotul care sortează gunoaiele

Una dintre firmele Alphabet, cunoscută iniţial ca Google X, care dezvoltă diverse proiecte considerate adesea SF, în zona de robotică, lucrează la...

România primește la Berlin 3 premii pentru educație

Global Leadership Conference a reunit săptămâna aceasta, la Berlin, participanți din 74 de țări care implementează programe moderne de educație antreprenorială și financiară.