Felinarele roșii se aprindeau în Craiova de altădată la ceas de seară, în geamurile primelor bordeluri menționate în regulamentul elaborat de primarul Gheorghe Chițu, încă de la 1865. Fără îndoială, această veche meserie era practicată cu mult înainte de data menționată. Pătrundem în lumea „colorată“ a Craiovei de odinioară, grație însemnărilor și cercetărilor făcute de Șerban Pătrașcu, reunite în volumul „Istoria prostituției și a caselor de toleranță din Craiova (1865 – 1930)“.
În 1868 se deschidea primul stabiliment recunoscut, pe strada Madona Dudu, aparținând Irmei Skulteti, una dintre cele mai longevive patroane de bordel. „Timp de 30 de ani, Irma a condus case de toleranță pe diverse străzi ale orașului. În 1898, dirija un bordel de lux, în strada Primăverii, în care veneau numai «oameni de considerație din clasa cea înaltă» și nu primea «niciodată oameni de treapta de jos»“, notează Şerban Pătraşcu în volumul său.
Strada Sirenelor, cartierul femeilor de moravuri ușoare
În anul 1870 s-au deschis localurile de moravuri ușoare în strada Sirenelor, cea care a devenit cunoscută pentru îndeletnicirile care s-au practicat acolo. Însăși denumirea străzii avea conotații în acest sens. „Deși numele adevărat, trecut în catagrafii și în planurile urbei, n-a încetat să fie cel de Sirenilor – regionalism desemnând liliacul (planta) – în fapt, denumirea folosită de autorități și cetățeni laolaltă a fost cea de Sirenelor – ființe fabuloase, cu chip de femeie, care prin chemări și cântece ademeneau călătorii, ducându-i la pierzanie“, se notează în volumul „Istoria prostituției și a caselor de toleranță din Craiova (1865 – 1930)“
„Femei sărace și înfometate treceau pragul bordelului amăgite, înșelate, mințite sau vândute“ pentru a deveni dame de companie. Strada Sirenelor era situată în partea vestică a Craiovei, mărginită de strada Eugeniu Carada și Fundătura Călugăreni, făcând legătura între centrul și periferia orașului. Pe acolo treceau la ceas de seară clienți, în căutarea plăcerii. Erau bărbați de toate vârstele și din toate categoriile sociale, „avangarda era formată din tineri, dornici să se distreze și să cunoască femeile înainte de a se însura“.
Cetățenii urbei erau nemulțumiți de prezența damelor de moravuri ușoare și a stabilimentelor, căci lipsa curățeniei domnea la tot pasul. Medicul-șef trebuia să facă inspecții în casele care urma să devină bordeluri. Era indus în eroare de multe ori, „căci în ajunul deschiderii, proprietarul sau factorița zugrăveau la repezeală localul, pentru a trece cu bine vizita medicului. Iată cum se înfățișau, din punct de vedere sanitar, casele de toleranță din Craiova, la sfârșitul anului 1909: «Casa este o construcție veche – spune medicul – și în general lăsa de dorit ca condițiuni hygienice, de altfel ca mai toate stabilimentele similare»“, se notează în volumul amintit.
Crâmpeie din viața damelor de companie
În aceste localuri, la ceas de seară se aprindeau felinare roșii, semn al începerii activității sau ca avertisment pentru trecători. Chiar dacă în general la lăsarea întunericului, când doar luminile difuze le conturau siluetele, bărbații erau în căutare de distracții, nimeni nu era refuzat, indiferent de ceasul la care sosea. Bordelul era deschis permanent, căci damele trebuia să adune bani pentru a-și duce existența.
Expresia „a pune bani la ciorapi“ își are originea în perioada prostituatelor din bordel. Aproape că nu există client care „pe lângă taxa oficială“ să nu-i strecoare femeii o oarecare sumă, chiar câteva zeci de lei, sub formă de bacșiș, bani de care patroana nu are cunoștință și pe care prostituata, în lipsa unei alte ascunzători mai discrete, îi vâra la ciorapi.
Se apela la asemenea practici pentru că femeile de moravuri ușoare din stabilimente trebuia să se supună unui regulament care prevedea ca „Din banii ce femeile prostituate câștigă, patroana casei nu poate opri decât jumătate, ca plată de locuință, încălzire, mâncare, serviciul de spălatul rufelor, restul rămâne proprietatea absolută a femeii prostituată, dacă nu există între patroană și femeia prostituată o învoială mai avantagioasă pentru prostituată“.
Femei de moravuri uşoare
Pe lângă damele din stabilimente existau și femei de moravuri ușoare, care își racolau clienții de pe stradă, din piețe sau târguri, din cârciumi și cafenele. „Pe timpul verii, grădinile și terasele restaurantelor și cinematografelor sunt împânzite de prostituate. Încălziți de băutură sau de-a dreptul beți, bărbații pleacă deseori la braț cu vreo cocotă. Din 1935, noua atracție a craiovenilor este ștrandul de la Jiu, amenajat de primarul Negrescu. (…) Plecarea spre ștrand se făcea zilnic din fața Hotelului New York. Alături de prostituate cu acte în regulă se înghesuie în autobuzul-barcă și prostituate clandestine. De pildă, Lenuța, lucrătoare într-un atelier de «confecțiuni de dame», fuge repede după închiderea programului să prindă cursa spre ștrand. «De două săptămâni de zile, fata face bae și plaje de soare, expunându-și pe nisipul arzător formele ispititoare pe care bărbații serioși de pe mal le sorb cu nesațiu. Face plaje și bae în fiecare zi și de fiecare dată și câte o nouă cunoștință cu bărbații care o invită la masă…» Pentru a nu lăsa loc bănuielilor, Lenuța le cerea bărbaților ca atunci când vor s-o întâlnească să nu-i scrie la altelier sau acasă, ci la post-restant“, notează Șerban Pătrașcu în „Istoria prostituției și a caselor de toleranță din Craiova (1865-1930)“.
Prostituția ilegală, „fără condicuță“, era practicată în perioada 1865-1930 și de servitoare, vânzătoare de flori. De asemenea, există și „artiste“, adică cele care jucau în cabarete și cafe-chantonuri, rezervate exclusiv bărbaților, moda fiind preluată de la Paris.
Practica aceasta aducea, din păcate, boli incurabile pentru acea vreme, sifilisul, tuberculoza, flagel condamnat și condamnabil. „Este motivul pentru care poliția este chemată să se implice în depistarea și internarea prostituatelor bolnave, «altfel, lăsându-le suferinde prin oraș, se întinde răul sifilisului și se cangrenează junimea»“, nota Tudor Nedelcea în prezentarea lucrării amintite, sub titlul „O carte de istorie socială“.
Vremurile trec și odată cu ele s-au pierdut și stabilimentele ce colorau peisajul Craiovei de odinioară, dar au rămas „fetiţele“ de pe centură.
