După mai bine de două secole, zimbrii au revenit în Munții Țarcu, din Banat, în cel mai ambițios proiect de reintroducere în sălbăticie a acestei specii vulnerabile. Un pariu important, pe termen lung, de revigorare nu doar a naturii, ci și a comunităților, care trebuie să învețe să trăiască și să profite alături de ei.
Invitații oficiale nu au primit, dar cumva au reușit să vină, în număr destul de mare, iar acum admiră de la înălțime eliberarea zimbrilor din camioanele sosite de prin toată Europa, unele tocmai din Suedia. Stau cocoțați pe gardurile care împrejmuiesc o mulțime forfoitoare de ONG-iști, autorități îmbrăcate la costum sau în uniforme vânătorești amuzante, ziariști care aleargă de colo-colo agitând fie tradiționalele carnețele, fie microfoane, camere de filmat ori aparate foto scumpe cât un tractor.
Sunt copiii din Armeniș și par că găsesc ambele spectacole la fel la interesante, dinăuntrul ori din afara țarcului, comentând aprins dimensiunile și reacția zimbrilor când li se deschid ușile remorcilor, invitați să iasă cu blândețe de vikingul ăla care nu sta locului, cât și personajele pestrițe care încearcă să fie la înălțimea ocaziei.
Unul din ei râde când corespondentul Le Monde și al France24 scoate o pânză reflectorizantă cu care luminează fața primarului Petru Vela, invitat la un interviu filmat. E multă presă adunată, o artilerie întreagă de fotografi, cu zeci de obiective ieșite printre scândurile gardului, se văd siglele câtorva televiziuni și se aud și limbi străine, de la reporterii presei europene, deci trebuie să fie un eveniment mare. Nu că ar fi trebuit să le spună cineva asta. Puțini dintre ei au văzut cu ochii lor un zimbru, poate la Hațeg, așa că au venit azi, lăsându-i în spate pe cei mai blegi, rămași în sat să salute de la porți trecerea camioanelor pline cu zimbri.
Sunt descurcăreții școlii, poate braconierii de mâine. Azi însă s-ar putea să li se deschidă noi poteci profesionale. Trei tineri din sat se pot lăuda deja că sunt rangeri la zimbri. O sa le dea de mâncare și o să-i supravegheze, mergând cu jeep-urile până la țarcurile aflate la zece kilometri de Armeniș și după ei pe dealurile împădurite. Alții au lucrat la amenajarea țarcurilor iar pe viitor va fi nevoie de ghizi pentru safariuri fotografice, dar mai ales de pensiuni deschise oamenilor care or să vină să vadă cu ochii lor fiarele astea despre care doar citeau când erau mici.
“Zimbrul e un animal atractiv, am învățat asta în multe alte locuri”, explică Frans Schepers, director al organizației Rewilding Europe, ONG-ul olandez care lucrează în multe zone din Europa pentru resălbăticirea arealelor și care s-a ocupat de partea internațională a acestui proiect dar mai ales de finanțare. “Oamenii vor vrea să vină să-i vadă, iar asta e o ocazie grozavă pentru oamenii de aici să înceapă afaceri, pentru a-i caza pe turiști și pentru a le fi ghizi, precum și multe alte idei.”
Până atunci, vedetele zilei, cele 13 femele și cei patru masculi tineri, trebuie convinse să coboare din camioanele în care au străbătut mii de kilometri în ultimele zile. Par destul de stresate, agitând uneori remorcile, însă devin circumspecte imediat ce dau cu ochii de mulțimea de fotografi, profesioniști ori amatori, care îi întâmpină de-a stânga potecii noroioase către noua lor casă.
Își fac însă treaba și pozează cum trebuie, ba chiar, spre deliciul spectatorilor și al presei, se apucă în curând să-și testeze coarnele și forța între ei. Ierarhia în noua turmă pare să fie mai importantă decât toți oamenii ăștia, de care s-au convins că sunt inofensivi.
Un singur zimbru a refuzat să iasă din camion, oricât a fost îmbiat cu fân, apă ori liniște, așa că, după mai bine de jumătate de oră de negocieri eșuate, olandezul Joep, specialistul care s-a ocupat de acești zimbri, adună vreo zece bărbați mai puternici din sat și îl împinge afară, din spatele unui perete despărțitor. Supărat de invitația forțată, animalul se repede pe potecă, dar pare că se liniștește rapid, mulțumit de peisajul verde, incomparabil mai bun decât orice grădină zoologică.
Uriașii Europei
Cândva, zimbrul era un animal simbolic pentru provinciile românești, figurând și pe stema Moldovei. Apoi au început să dispară, vânați și goniți de pe câmpuri. Ultimii au fost omorâți în 1790 în Maramureș. Măcelul nu a fost doar la noi. În 1927, în Europa rămăseseră doar 54 de zimbri, majoritatea în grădini zoologice. Dar o mână de conservaționiști a pornit un program de salvare a speciei care, până acum, se bucură de un succes neașteptat.
Trăiesc astăzi peste 5.000 de zimbri, dintre care vreo 3.400 aleargă în libertate, precum în celebra pădure seculară Bialowieza din Polonia, la granița cu Belarusul. Pare un număr mare, față de firul de păr de care depindeau la un moment dat, dar rămâne totuși mic, comparativ cu necesitățile unei specii – zimbrul este mai rar și decât rinocerul negru, după cum ne atrag atenția conservaționiștii – și ascunde un pericol: Toate aceste mii de zimbri din Europa se trag din doar 12 linii geneanologice.
Cu alte cuvinte, sunt prea înrudiți între ei și, deși poți glumi că cei 16 zimbri aduși acum de prin Suedia, Germania, Belgia, Elveția și Italia sunt veri cu accente diferite veniți în concediu în Munții Țarcu, sunt animale foarte vulnerabile la boli. Un microb agil în transformări, cum sunt de obicei microbii, îi poate dovedi ușor pe toți acești uriași, care pot ajunge la aproape o tonă fiecare, pentru că găsește sisteme imunitare fără mare imaginație.
Soluția este diversificarea lor în subpopulații, de-a lungul continentului. Iar Armenișul se poate lăuda acum că este centrul celui mai mare proiect de repopulare. O subpopulație viabilă înseamnă vreo 150 de animale, dar planurile Rewilding Europe și ale partenerului român, WWF România, sunt și mai ambițioase: în zece ani, ei vor ca pe dealurile superbe de aici să trăiască, în armistițiu cu oamenii, aproape 500 de zimbri.
Așa că acțiunea din weekendul trecut este doar un prim desant. În vară vor mai sosi alte camioane cu încă zece zimbri, apoi, anual, vor mai fi eliberate câte 20-30 de animale, cu speranța că numărul lor va crește și natural, cu pui născuți aici. Au primit pentru asta și binecuvântarea părintelui Vulpeș, care i-a stropit cu aghiazmă și le-a promis protecția Domnului pentru a se înmulți și împotriva prădătorilor (deși o voce cârcotașă i-a strigat din mulțime: “Zi și de braconieri, părinte!”).
Până atunci, cei 17 zimbri, conduși de Romanița, femela dominantă adusă de la Hațeg, unde a fost înlocuită de un alt zimbru străin, pe același motiv de diversitate genetică, vor trebui să se acomodeze și aclimatizeze în noua lor casă. Vor sta câteva săptămâni într-un țarc de 15 hectare, împrejmuit cu un gard electric, pentru siguranța lor și a locuitorilor din zonă, apoi vor fi eliberați într-unul mai mare, de 155 de hectare, delimitat tot de un gard electric, de care însă zimbrii se vor feri, obișnuiți de la început cu șocurile neplăcute, dar și nepericuloase, inclusiv pentru un om.
Am spus 17 zimbri? Mai precis, sunt 17,5, căci Romanița este gestantă și, dacă totul va merge bine, sătenii vor putea sărbători primul zimbru născut în aceste păduri, după mai bine de 200 de ani. În plus, va fi cu adevărat un animal sălbatic, deoarece în toamnă animalele vor putea ieși în libertate în Munții Țarcu, bucurându-se de aproape 60.000 de hectare de sălbăticie.
O explozie de viață
Proiectul e un pariu mare, care implică mulți actori, unii cu reputații nu tocmai bune – căci vorbim de vânători/braconieri și autorități est-europene. Dar se pare că optimismul nu este doar recomandat, e și justificat în cazul de față. “Orice om care lucrează în conservare, în protecția naturii visează ca de-a lungul carierei lui să aibă parte de un asemenea moment și rareori se întâmplă să și avem așa ceva”, s-a arătat entuziasmat Magor Csibi, directorul WWF Romania.
“Am fost absolut impresionați ieri când am cerut de la localnici să ne ajute, să se voluntarieze cei care vor să lucreze cu noi și a venit aproape toată lumea. Rareori se întâmplă așa ceva, să ai o comunitate locală care lucrează pentru natură, dar și pentru ei, pentru bunăstarea lor economică și pentru bunăstarea naturii din jurul lor, să ai autorități care lucrează iarăși pentru natură dar și pentru comunitate și organizații. Așa ar trebui să arate protecția naturii. Jos pălăria în fața tuturor!”
“Noi o să-i hrănim, că doar acum sunt ai noștri, ai comunității!”, se mândrește și localnicul Petru Groza, cu-n ochi pe zimbri și unul către nepotul cocoțat pe gard. “E tare frumos ce se întâmplă la noi și în sat e mare satisfacție”, continuă el. “Sperăm să vină turiști. Noi asta vrem, turism.” Dacă le e frică de ei? “Nu… Și vulpea te-atacă dacă te apropii prea mult de ea. Fac 70 de ani curând, dar n-am văzut probleme nici cu urși ori lupi.”
Un sfat pe care-l dă și Wouter Helmer, director al proiectelor de reintroducere a speciilor la Rewilding Europe, întrebat de ziariști dacă zimbrii sunt periculoși pentru oameni: “Nu – asta dacă nu faci prostii, cum ar fi să încerci să te urci pe spinarea unuia. Râdeți, dar nu vă imaginați cât de prostește se poartă uneori oamenii. În mod normal, sunt animale care evită contactul cu omul, pe cât posibil. Așa că, dacă păstrezi o distanță de 30-40 de metri, nu ți se întâmplă nimic. Desigur, rămân animale sălbatice, nu-s complet predictibile. Dacă au pui sau dacă se simt amenințate, pot ataca. Dar dacă le lași în pace, nu se întâmplă nimic.”
În mod normal, datorită dimensiunilor impresionante, zimbrul nu are a se teme de prădători, precum lupii ori urșii, dar aceștia din urmă pot ajuta la eliminarea exemplarelor bolnave, bătrâne ori a suprapopulării, luând din când în când câte un pui neprotejat cum trebuie. Și un zimbru mort – natural, nu prin acțuni ale braconierilor, cum se mai întâmplă prin Ucraina – e de mare ajutor ecosistemului. Leșul este o sursă binevenită de mâncare pentru multe animale și insecte.
Iar păstorii și fermierii au și ei de beneficiat de pe urma defrișărilor naturale făcute de aceste animale. “Aveam înainte de revoluție multe pășuni, erau multe turme de ori”, își amintesc sătenii. Este aceeași situație cu care se confruntă numeroase zone din Transilvania, în care fânețele au fost abandonate de localnicii plecați la oraș, fiind preluate încet și sigur de pădure – o pădure cu o diversitate biologică mult mai mică.
Contrar aparențelor, zimbrul nu e animal de pădure, ci de spații deschise. A fost împins în păduri de prigoana oamenilor. Iar unul dintre rolurile lui e să țină pădurea sub control. Hrănindu-se cu ierburi, dar și cu arbuști tineri, zimbrii deschid spații noi, de care se vor bucura sute de alte specii. După cum s-a văzut și în alte locuri din Europa, acolo unde sosesc zimbrii apare o explozie de viață.
“Încercăm în primul rând să sprijinim supraviețuirea unei specii simbolice, dar al doilea motiv este că ajutăm și ecosistemul să se dezvolte într-un mod natural”, explică Wouter Helmer. “La fel ca lupii ori castorii, zimbrii sunt o specie-cheie, care modifică peisajul și îl păstrează divers – lucru care ajută apoi, în cascadă, sute de alte specii, de la flori și ierburi la insecte și prădători.”
“Dacă ne oprim aici, e un semieșec”
Îl prind la final de zi și pe Adrian Hăgătiș, managerul de proiect de la WWF Romania, care a alergat toată ziua, însoțind camioanele pe lungul drum către Armeniș. Pare obosit, dar ușurat că a ieșit totul bine. “Da, sunt mulțumit, dar e vorba că nu pot să fiu fericit până nu văd continuare la toată treaba asta. Noi nu vrem să ne oprim aici; dacă ne oprim aici ar fi un semieșec. Să aducem zimbri e un lucru, dar va trebui de acum încolo să lucrăm cu comunitatea pentru a construi ceva în jurul acestor zimbri, de care o să beneficieze și oamenii.”
“Există acum euforie, dar trebuie să rămânem aici. Școlile fac parte clar din abordarea noastră, copiii joacă întotdeauna un rol important în a schimba mentalitățile, de a influența părinții într-un mod pozitiv. Ei au întotdeauna versiunea mai optimistă și mai colorată a lucrurilor decât adulții în general. În mod evident, WWF România are și program pentru educație, pentru copii, am încercat să le combinăm pentru a putea implica mai mult copiii în toată treaba asta.”
E un optimism prudent, care nu ignoră eforturile și problemele care vor urma. Dar a fost o zi bună, fără niciun eveniment neplăcut, pentru oameni ori animale, iar toată lumea este invitată la petrecerea de seară de la căminul cultural, unde sătenii vor să le mulțumească tuturor celor care le-au făcut acest cadou, de la olandezii care au plătit și adus animalele la șoferii suedezi (“of, ce drumuri aveți!”) la “vikingul” Jaap care a muncit toată ziua pentru a convinge zimbrii să iasă în noua lor casă – primit cu aplauze și chiote când a sosit în cele din urmă la masă.
Singura victimă pare să fi fost un ziarist olandez, care fuma pompos un trabuc în așteptarea camioanelor cu zimbri întârziate câteva ore pe drumul forestier dificil. Îmbrăcat ca la safari, s-a simțit prea în siguranță în țarcul invitaților și a acceptat fără temere amabilitatea localnicilor care l-au cinstit cu multă veselie – Drink! Drink!. Două ore și un litru de palincă mai târziu, nimic nu-l mai putea trezi din somnul profund de care se bucura șezând pe podiumul improvizat din scânduri, de unde a fost luat abia când se pregăteau discursurile. Cel mai probabil a visat zimbri luptându-se în jurul lui și pe un secretar de stat român lăudând într-un discurs sforăitor România Pitorească.
