Ţăranii au uitat să facă pâine în casă

http://www.youtube.com/watch?v=PwNOWECIXAE

1 de 8

La doi paşi de Craiova, în comuna doljeană Robăneşti, locuitorii satului nu mai păstrează o tradiţie care s-a perpetuat din moşi-strămoşi. Pâinea cea de toate zilele nu mai este făcută în gospodărie, ci se cumpără de la magazinul comunal. Unii spun că din comoditate nu mai frământă aluatul în casă, alţii spun că ar fi mai scump să-şi producă de-ale gurii în gospodărie, pentru că ar consuma lemne şi energie.

Pe un ger de -12 grade Celsius ne deplasăm spre comuna Robăneşti, aflată la 16 kilometri de Craiova. La frigul de afară ne aşteptam să vedem fum pe coşul majorităţii caselor, dar pe ici pe colo mai fumega câte un horn. Ne gândim că poate oamenii sunt la muncă la oraş sau că fac focul mai spre seară, când se retrag în gospodării şi o luăm la pas pe uliţele întortocheate şi pline de zăpadă, pe care trecuse de ceva vreme un tractor ce lăsase urme adânci în omătul proaspăt. Căutăm localnici care să facă pâine în gospodărie, că aşa se proceda la ţară, odinioară, când bunicile şi mamele noastre ne aşteptau de la săniuş cu pâinea caldă, aburindă, acoperită de un ştergar alb.   
Dar la ţară făcutul pâinii a devenit un moft, iar în locul aluatului preparat şi copt în casă, ţăranii preferă să dea fuga până la magazin şi să cumpere acea pâine produsă în mod industrial, care nu are nimic în comun cu lipia sau cu pituştile făcute pe plita sobei, în tuci sau în cuptorul de lângă casă.
O doamnă din Craiova îmi spunea, zilele trecute, că face pâine în casă de 24 de ani şi că a rămas uimită când a văzut că oamenii înzăpeziţi într-un colţ de ţară aşteptau Armata să le aducă pâine. „Dar oare ei nu au în gospodăriile lor un sac de făină să facă o pâine până trece gerul şi pot să vină maşinile să aprovizioneze din nou?! Chiar nu mai face pâine ţăranul român?“, se întreba craioveanca.

Tanti Maria spune că ….

De ce ţăranii nu-şi mai produc singuri pâinea cea de toate zielele? Unii invocă motivele materiale, alţii comoditatea. „Mai fac pâine în casă, dar vedeţi, acum consumăm lemne multe şi curent mult. Şi acum e scump curentul. Preferăm să cumpărăm, că ieşim mai bine. Maică, eu făceam pâine, că aveam ţest din ăla de fier şi făceam pitele de pâine şi colaci, şi toate alea, dar acum nu mai am corlata acoperită. Şi nici nu mai fac faţă cu toate alea, că trebuie şi să gătesc şi totul să fac, maică“, a spus Maria Vasile, de 65 de ani, din Robăneşti.
„Nu mai fac tinerii pâine în casă de lene. Nu vor să mai muncească. Dacă stau aici, în centru avem foarte multe magazine aproape. E mai comod să cumpărăm“, a arătat Stelian Nițu. El a recunoscut că este mai bună pâinea făcută în casă, dar că „a intervenit lenea şi tineretul nu vrea să mai facă nimic. Nici la deszăpezit nu-i mai scoţi. I-am văzut pe la televizor. Nici în Craiova nu ies, nici la Bucureşti. Pe nicăieri… Noi, la ţară, ne mai descurcăm că lopata e lopată. Ţăranul român a fost toată viaţa lui oropsit şi aşa va muri!“, a mai spus Stelian Niţu, de 68 de ani.
De când pământurile sunt date în arendă, bătrânii satului nu mai au grâu, deci şi făina este un „lux“ în gospodăriile lor. Alţii sunt atât de săraci încât nu au după ce bea apă. O femeie mică de statură ne iese în cale pe uliţă, pentru a ne da o mână de ajutor să găsim locuinţa surorii lui Ilie Traşcă, un bătrân care ne-a scris la redacţie. Cu faţa brăzdată de riduri, bătrâna încălţată în nişte şoşoni de cauciuc ne spune că mai face, din când în când, „câte o boacă în tuci“, adică un fel de lipie turtită care se mai coace şi pe plita sobei. Cum se practică pe la sate, pe bătrâni îi întrebi una, dar ei aduc discuţia acolo unde îi doare mai mult şi se vaită: pensia. „Acum nu mai am făină. Şi eu făceam pâine, când eram la Colectiv, unde am muncit 32 de ani. Acum dacă nu mai e făină, nu mai sunt nici bani, că degeaba am muncit 32 de ani, că am o pensie de 350 de lei. Acu’ luăm de la magazin că e 70 de bani pâinea“, s-a plâns Margareta Popa, de 79 de ani. Bătrâna spunea că mai are câteva lemne şi nu mai are ce să bage pe foc, dar că se va gândi ce să mai taie, pentru a se încălzi.
Cuvintele oamenilor sunt întărite de vorbele primarului Romică Niţu, care ne-a spus la telefon că sătenii nu mai pregătesc pâine în casă. „Le e mai comod, doamnă, să se ducă s-o cumpere de la magazin, că noi aici avem cea mai ieftină pâine din judeţ, se dă şi cu 60 de bani o pâine“, s-a lăudat primarul la telefon. În schimb, când am ajuns la primărie, edilul dăduse bir cu fugiţii, motivând că este la deszăpezitul unor drumuri. De altfel, vineri, la ora 12.00, în primărie mai era doar femeia de serviciu, care ne-a poftit câteva minute să ne încălzim mâinile într-o încăpere în care soba dogorea. Nici ţipenie de funcţionar nu se vedea pe holurile primăriei sau prin birouri, semn că bugetarii din teritoriu sunt în weekend ceva mai devreme decât res­tul lumii.  

La brutărie…

Majoritatea oamenilor din comună cumpără pâinea gata făcută, de la magazine. O parte din pâine este adusă de la brutăria din localitate, de lângă moară, unde se lucrează nonstop.
De la gerul de afară intrăm la căldură, în încăperea unde se produce pâinea în sistem industrializat. Într-o parte, femeile cântăresc fiecare pâine, apoi frământă aluatul şi îl răsucesc sub forma pituştilor, care sunt apoi băgate în cuptorul uriaş, încălzit cu lemne. Brutăria din comună hrăneşte mii de suflete zilnic şi nu doar din Robăneşti, ci şi din Craiova. O muncitoare nu s-a oprit din lucru nici măcar o clipă, cât a stat cu noi de vorbă. Ea face în jur de 500 de pâini pe zi. „Eu cred că oamenii nu mai fac pâine că sunt bătrâni şi nu mai pot să facă pâine sau nu mai au făină“, a spus Daniela Şerban, o tânără care lucrează la brutăria din comună.
O pâine produsă la brutărie se vinde la magazin cu 80 de bani, iar dacă este livrată angro, atunci preţul de vânzare este de 60 de bani. Uneori, chiar şi într-unul din magazinele din sat ajunge să se comercializeze la preţ modic, mai ales de când TVA s-a redus la 9% la produsele de panificaţie.  

Liniştea unei zile de iarnă

Pe străzile largi din comună se zărea câte un om pe ici, pe colo, mergând zgribulit prin gerul năprasnic. Vântul s-a înteţit şi ne lovea direct în faţă, simţindu-l ca pe o lovitură asemeni unui bulgăre îngheţat. A început să ningă uşor, uşor, iar prin comună se mai auzea câte un lătrat de câine în depărtare. Se mai auzeau şi urmele paşilor noştri scârţâind în omătul imaculat. Cu obrajii roşii din cauza gerului, câţiva copii se încumetaseră la săniuş pe o pantă nu foarte înclinată, pe o uliţă îngustă.
Mai la deal, pe strada principală, o bătrână curăţa zăpada din faţa porţii. „E foarte grea iarna asta! Am curăţat zăpada de dimineaţă la animale, în grădină, la locul unde am nutreţul să le dau de mâncare, la coceni, la paie“, a spus Ioana Marin, o femeie care se gospodăreşte aşa cum poate şi spune că are copiii plecaţi la oraş. Fără să lase lopata din mână, energica femeie a încheiat, concluzionând parcă mai mult pentru ea: „E grea, mamă, iarna, da’ ne descurcăm cum putem!“

Comuna încărcată de istorie

La ieşire din comună se observă monumentul ce străjuieşte parcă întreaga localitate: Şarja de la Robăneşti. A fost o jertfă. S-a scris istorie. A fost un noiembrie însângerat. „(…) Doar 18 soldaţi au mai fost recuperaţi atunci. Jertfa escadronului 3 din Regimentul 9 Rovine a făcut posibil ca Divizia 1/17 infanterie să-şi continue marşul în acel întunecat noiembrie al lui 1916!“, spunea pentru GdS, în anul 2007, col. (r) Cavalerie, Bujor Iovănel. „Şarja de la Robăneşti a fost un moment dintr-o luptă din timpul Primului Război Mondial, dată între cavaleria română şi trupele germane la 10 noiembrie 1916. A rămas în istoria militară a României datorită spiritului de jertfă demonstrat de cavaleriştii români şi a pierderilor foarte mari pe care le-au suferit în această ciocnire“, spune Academia României despre monumentul de la Robăneşti.