27.8 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Cinci tineri din PMT, activitate Complexul de servicii comunitare „Noricel”

Craiova: Cinci tineri din PMT, activitate Complexul de servicii comunitare „Noricel”

Astăzi, 13 decembrie 2013, cinci tineri din Penitenciarul de Minori şi Tineri au desfăşurat o activitate caritabilă la Complexul de servicii comunitare „Noricel” din Craiova.
În dorinţa de a le face sărbătorile mai frumoase micuţilor aflaţi în centru, cei cinci tineri au dăruit jucării, rechizite şi dulciuri. Acţiunea caritabilă a fost posibilă cu sprijinul întregului  colectiv al sectorului Educaţie care a donat în acest scop jucării şi dulciuri.
Programul de sărbători va continua în ziua de sâmbătă, 14.12.2013 când un grup de12 tineri  vor urmări din tribună întrecerile Campionatului Naţional de Oină.
Evenimentul, organizat în colaborare cu Palatul Copiilor şi Asociaţia Terre des Hommes, se va desfăşura la Sala Polivalentă din Craiova între orele 0900 – 1200, iar în pauza întrecerii, formaţia artistică „Speranţe” a penitenciarului va susţine un moment muzical de percuţie.
Săptămâna de manifestări dedicate sărbătorilor de iarnă se va încheia duminică, 15.12.2013, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti.
În cadrul Festivalului de datini şi obiceiuri de Crăciun „Florile Dalbe”, începând cu ora 1600, în incinta gospodăriei Măldăreşti, formaţia vocal instrumentală „Speranţe” a P.M.T. Craiova va susţine un spectacol de colinde.
Organizarea de activităţi în comunitate în această perioadă contribuie la îmbunătăţirea relaţiilor dintre societate şi persoanele aflate în executarea unor pedepse private de libertate în sprijinul reintegrării sociale după punerea în libertate.
Totodată, evenimentele se constituie în adevărate lecţii deschise în care tinerii învaţă să fie atenţi la nevoile semenilor, să dea dovadă de generozitate şi să respecte tradiţiile şi obiceiurile populare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS