21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: A condus cu 128 km pe oră pe DN 6 şi a rămas fără permis

Dolj: A condus cu 128 km pe oră pe DN 6 şi a rămas fără permis

Zece permise de conducere au reţinut poliţiştii rutieri doljeni la sfârşitul acesteă săptămâni, informează IPJ Dolj într-un comunicat. Una  dintre persoanele rămase fără permis este G. Lana, de 26 ani din Craiova, care a condus un autoturism pe D.N. 6 cu viteza de 128 km/h în zona de acţiune a indicatorului viteza maximă admisă de 70km/h. Persoana respectivă a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 720 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile.

Alt şofer rămas fără permis este  Mădălin P., de 28 ani, din Craiova, care a condus un autoturism  pe strada A.I.Cuza, iar la intersecţia semaforizată cu strada Arieş, a pătruns şi traversat intersecţia pe culoarea roşie a semaforului electric aflat în funcţiune. Conducătorul auto a fost sancţionat conform OUG nr. 195/2002 Rep.,cu amendă în cuantum de 320 lei iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 30 zile.

În acest sfârşit de săptămână, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj şi Biroului Rutier Craiova  au organizat o acţine pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea vitezei legale si de nerespectarea de către conducatorii auto a semnificaţiei culorilor semaforului electric.   Un accent deosebit s-a pus şi pe conştientizarea conducătorilor auto cu privire la respectarea regulilor privind efectuarea depăşirilor.
Poliţiştii au aplicat, în cadrul acţiunii, 229 sancţiuni contravenţionale în sumă de peste 14.400 lei, dintre care 36 conducătorilor auto care au călcat mai mult decât trebuie pedala de acceleraţie iar alte 23  conducătorilor auto sau nu au respectat semnificaţia culorilor semaforului electric.
De asemenea, poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS