Dacă acum câteva luni, şefa cea nouă a Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor anunţa că, odată cu schimbarea acestuia în direcţie subordonată direct primăriei, se va eficientiza sistemul pe care îl conduce, rezultatele încă se lasă aşteptate. Oamenii fac coadă la buletine de la ora 5.00 şi-şi toacă nervii în faţa funcţionarilor publici şi a celorlalţi parteneri de suferinţă care n-au greşit cu nimic; eventual, cu faptul că s-au născut şi le trebuie un act care să le ateste identitatea.
Ora 6:50. Păsărele s-au trezit cu noaptea-n cap şi ciripesc. La fel şi oamenii. Şase-şapte persoane stau la uşa clădirii de pe strada Unirii, acolo unde trebuie să-şi depună actele pentru buletin. Îşi freacă mâinile şi suflă în ele ca să se încălzească. „Sunt aici de la 5.00. În ‘92 eram în Germania şi mi-am luat numărul de înmatriculare în zece minute! În ‘92!“, spune un bărbat îmbrăcat în geacă de piele. Zice că a vorbit cu alţii care au mai venit aici şi ştie ce-l aşteaptă. Un altul dă târcoale singurei toalete care stă la dispoziţia oamenilor: cea ecologică, din curte. Strâmbă din nas, intră şi iese câteva minute un pic înverzit la faţă.
„Se dau bonuri pentru cei care sunt aici, nu pentru ăia care dorm!“
„Sunteţi pentru buletine? Treceţi-vă aici, pe listă. Depunere sau eliberare?“, îndrumă un bărbat nou-veniţii către un pervaz pe care stau două liste. Dacă au văzut că nimeni nu-i ajută, s-au organizat singuri şi aşa fac în fiecare dimineaţă: se trec pe două liste separate şi aşteaptă marea deschidere din jurul orei 8.30, când se împart bonurile de ordine. Chiar dacă pe geamuri scrie cu roşu, cu litere de o şchioapă, că acele liste nu se iau în considerare, ei îşi încearcă norocul.
Vineri a fost, într-adevăr, cu noroc. Din mai multe puncte de vedere. E sărbătoare, e vineri – deci e mai puţină lume ca de obicei – şi lista le-a fost luată în considerare. Un geam se deschide şi „cerberul“ cheamă oamenii la mica deschizătură a termopanului. E îmbulzeală ca la alimentele de la UE. „A venit toată lumea? Un singur bon se dă de familie! Se dau bonuri numai pentru cei care sunt aici, nu pentru ăia care dorm!“, spune răspicat omul de după geam. Cetăţenii se conformează, îşi iau bonurile de ordine şi se bucură că lista le-a fost luată în considerare, în ciuda celor scrise pe geam. Măcar atât.
Cu provizii la depunerea actelor
Alţii au venit pentru eliberarea actelor de identitate, chiar dacă programul începe după-amiază. Pe lista de eliberări sunt maximum cinci persoane. Pe cealaltă s-au trecut deja 38, iar lumea continuă să vină. Printre ei, un copilaş de 14 ani pare debusolat. A venit să-şi facă buletinul şi ţine legătura cu tatăl prin telefon. „Da, tati, am luat bonul. Acum trebuie să intrăm“, spune cel mic. În jurul lui, oamenii se strâng din ce în ce mai mulţi, „înarmaţi“ cu covrigi, cafele şi ţigări. Ştiu bine că au de aşteptat, iar pe feţele lor se citeşte o plictiseală împăcată. Dar dacă-i întrebi ceva, imediat încep să vorbească. „E bătaie de joc şi aşa e de ani de zile. Nu sunt în stare să facă nimic pentru noi? De-aia e serviciu PUBLIC sau direcţie, sau cum dracu’ îi mai zice acum“, spune un tânăr cu gluga pe cap. Pe nări scoate aburi amestecaţi cu fum de ţigară.
Uşa se deschide şi toţi intră în modesta sală de aşteptare. O masă şi cele câteva pervazuri le folosesc oamenilor drept suport de completat cererile pentru eliberarea actului de identitate care i-a adus astăzi aici. Fiecare se descurcă aşa cum poate, nu înainte de a sta la coadă la singura casă disponibilă pentru a-şi plăti cele două taxe de cinci şi şapte lei.
Unii pufnesc îmbufnaţi când văd cât de încet se mişcă mulţimea formată lângă „cerber“. După 20 de minute, la 8.50, intraseră 14 persoane. „E, e bine!“, exclamă un bătrân. Nu pentru prea mult timp, însă.
„Aşa sunt unii, cum să zic, rasişti“
O femeie vine lângă o tânără şi o abordează politicos. „Domnişoară, mă ajutaţi şi pe mine să completez? Eu ştiu să scriu, dar nu înţeleg ce se cere. Aşa suntem noi, n-avem multe clase, ne mărităm de mici…“, spune femeia care venise cu fratele său să-l ajute cu depunerea actelor. „E bolnav, a fost internat, acuma îşi face şi el buletin şi am venit cu el. Am mai rugat pe cineva să mă ajute, dar a zis că nu poate. Aşa sunt unii, cum să zic, rasişti“, completează femeia de 27 de ani, cu o vestă albă pe ea, o fustă mov până-n pământ şi elastic de păr asortat. Spune că şi-ar dori să-i ajute şi pe ei cineva să intre în legalitate, să fie cineva care să le explice cum să completeze, pentru că nu toţi ştiu. Ajutorul e rar, povesteşte femeia, iar asta se vede din privirile aruncate către ea şi către ceilalţi care-i seamănă.
Ora 9.08. „La ce număr au ajuns?“, strigă o domnişoară din spate. „22…“, răspunde o tânără aşezată în buza uşii. Zâmbeşte resemnată şi întoarce capul către „cerber“, aşteptând următoarea strigare. În urmă cu câteva luni, în micuţa sală de aşteptare, unde toţi se înghesuie zi de zi precum sardinele, era şi un panou electronic care arăta numărul de ordine la care se ajunge. Acum, s-a renunţat la această practică. Pe tabela neagră scrie cu litere roşii doar „SCLEP Craiova“, probabil ca să ştie lumea ce să înjure. „Mă … în buletinele lor! Hasta e România noastră. Să vii să-ţi schimbi boletinu’? Mai bine mori!“, spune un bărbat în trening care iese din clădire scoţând flăcări pe nări. Fusese certat că venise de dimineaţă să-şi ia bon de ordine pentru eliberare. „Da’ când vor să vin? Când se strâng 100?“, se întreabă pe bună dreptate bărbatul, care ţinea strâns în mână un dosar. Se duce lângă „ai lui“, acolo unde e acceptat şi-ncepe să vorbească ceva neînţeles.
Voicinovschi, în august: „Asta ne dorim să facem şi vom reuşi!“
Oamenii continuă să intre în curte. Faţa li se înseninează când află că nu e multă lume. Vor afla, însă, că mai trebuie să aştepte până iau bon de ordine, până plătesc taxele şi până le vine rândul. N-au ce face decât să aştepte. S-au învoit de la serviciu şi pierd o zi ca să-şi depună actele. Peste două săptămâni vor pierde iarăşi o zi ca să-şi ridice cartea de identitate. Asemenea eficienţă, mai rar! Căci asta li s-a promis oamenilor în urmă cu câteva luni, la schimbarea în Direcţia de Evidenţă a Populaţiei: că vor scăpa de cozi. „Este o măsură de diligenţă luată de autoritatea locală la preluarea unei instituţii, iar totul se face pentru a împiedica un blocaj. […] Asta ne dorim să facem şi vom reuşi“, spunea directoarea Madlen Voicinovschi pe 1 august 2013. Doamna directoare nu a spus, însă, mai exact, de când va începe stoparea umilinţei de a-ţi face buletinul.
