Gongul de la Naţionalul din Craiova va bate luni, 11 noiembrie, la ora 19.00, ca să readucă pe scenă cinci magnifici, actorii Leni Pinţea-Homeag, Georgeta Luchian-Tudor, Emil Boroghină, Valeriu Dogaru şi pictorul-scenograf Vasile Buz, într-un spectacol-remember emoţionant, plin de amintiri din ultima jumătate de secol.
De câteva săptămâni încerc să-l determin pe pictorul Vasile Buz (foto) să-mi acorde un interviu prilejuit de manifestarea de luni, dar acesta a evitat dialogul. A avut şi scuze, fiind ocupat cu cele două expoziţii de pictură de la Slatina şi Calafat, plus că în această toamnă a fost mai tot timpul plecat: la Novaci, la Govora şi săptămânile trecute în Spania. Maestrul Buz mi-a explicat: „E posibil ca şi luni să fiu plecat din Craiova şi astfel n-o să pot participa la manifestarea omagială… Am fost aproape 40 de ani pictor-scenograf la Teatrul Naţional Craiova (TNC). Ce-am avut de spus, am… spus în scenografia spectacolelor, peste 100, aşa că prefer să îi las pe colegii mei de generaţie, pe spectatori, pe critici să mă catalogheze. Am trăit vremuri (şi) frumoase, şi mai puţin frumoase, aşa cum e viaţa. Cum privesc acum fenomenul teatral craiovean? Este evident că lucrurile au evoluat. Eu sunt la o anumită vârstă şi n-am mai fost la teatru în ultimii ani. Acum e un anume limbaj, un anume «alfabet», la care ar trebui să te adaptezi… Şi dacă ai întrerupt activitatea, intri mai greu în teatrul de astăzi. Mă întrebi dacă e o altă tendinţă în teatru? Da. Există (şi) alte modalităţi de exprimare, foarte interesante. Nu numai interesante, ci şi foarte frumoase… Eu nu mai vreau să am activitate în teatru. Am o vârstă, nu mai am răbdare să stau trei ore la un spectacol de teatru… A trecut perioada noastră, să-i lăsăm pe alţii să vină pe «scenă»… Şi apropo de sărbătorirea noastră, a celor cinci care am «speriat» Oltenia în urmă cu jumătate de secol: mie nu îmi plac tămâierile! Dacă am făcut ceva în viaţă şi am reuşit să rămân în amintirea oamenilor este suficient“.
„De multe ori ai de învăţat de la pictorii tineri…“
De altfel, la vernisajele expoziţiilor sale, după ce criticii de artă vorbeau despre pictura inconfundabilului Vasile Buz, dumnealui nu spunea nimic, ba chiar pleca din faţa microfonului: „De ce? Păi, dacă ei au spus totul, mai mult decât ştiu eu despre mine, eu ce să mai spun, să-i contrazic?!“ (Vasile Buz).
L-am mai întrebat pe maestrul Buz dacă şi acum, la aproape 79 de ani, după atâţia ani de pictat, mai are ceva de învăţat… Răspunsul m-a surprins: „Da! Învăţ mereu, descopăr lucruri noi… Cu cât învăţ mai mult îmi dau seama că nu ştiu prea multe! De multe ori ai de învăţat de la pictorii tineri, respectiv felul cum pun culoarea, prospeţimea…“.
Într-un interviu din acest an, l-am abordat pe pictorul Vasile Buz astfel: „Sunteţi pe «podiumul» pictorilor «patriarhi» din Craiova şi vreau să vorbim despre pictura acestei generaţii…“. Buz: „Ne faci necrologul?! Nu-mi ascund vârsta, dar eu sunt al cincelea «patriarh», ca să-ţi folosesc catalogarea. Care-i «ordinea»? Ştefan Brediceanu, Eustaţiu Gregorian, Gabriel Bratu, Viorel Penişoară-Stegaru, apoi eu… Mai am până trec în «umbră», dar deocamdată poate mai am ceva de spus“.
A dispărut Barbizonul Craiovei
În urmă cu mulţi ani, Uniunea Artiştilor Plastici (UAP) – filiala Craiova avea la dispoziţie pentru membri filialei câteva ateliere de lucru în Parcul „Romanescu“, actuala Casă „Bibescu“ a Primăriei Craiova din parc. Vasile Buz rememorează acea perioadă: „Regret că nu mai am atelierul în mijlocul Parcului «Romanescu»… Era multă linişte, era şi o oază de sănătate. Nu cred că mai exista în România un spaţiu atât de frumos pentru pictori. Era un fel de Barbizon al Craiovei! Lucram, visam, fotografiam… Atelierele noastre de lucru sunt acum într-o zonă aglomerată (vizavi de Sala Sporturilor, Sala „Voinţa“ cum este cunoscută – n.r.), cu destul de multe gunoaie în perimetrul atelierelor noastre. În urmă cu câţiva ani, autorităţile ne-au oferit, la Leamna, vreo 12 sau 13 camere, dar într-o clădire care necesita reparaţii-investiţii pentru a deveni cu adevărat ateliere pentru artiştii plastici. Nimeni nu a vrut să lucreze acolo! De ce? Cum spuneam, ar fi trebuit investiţi nişte bani… Zona este însă frumoasă, mai aproape de sufletul nostru de artişti. E părerea mea…“.
L-am mai chestionat pe interlocutorul GdS despre nemulţumirile din viaţa de zi cu zi. Vasile Buz a punctat: „Multe mă nemulţumesc… Pe scurt, nesimţirea unora. E o mitocănie care, din păcate, înfloreşte în România. În loc să ne stilăm, noi dăm înapoi… Hoţie, mizerie, limbaj suburban ş.a.m.d. Avem o ţară frumoasă, dar ce facem cu ea? Am fost recent în Spania. Au şi ei probleme, au şomaj, au criză, dar n-au mitocănie, n-au mizeria de la noi. Şi au o ţară îngrijită ca grădina unui bun gospodar. Noi? Nu ştiu încotro ne îndreptăm… Generaţiile actuale sunt bulversate, unii tineri n-au nici o vină că uneori o mai apucă razna. Oare doar societatea, sistemul, sărăcia sunt de vină?“.
Ion D. Sîrbu:
„În atelierul lui e întotdeauna altcineva. Buz nu este un amestec de firi paradoxale, ci un aliaj, aproape imposibil, între pământ, tradiţie şi reverie. Pe stradă e un politicos, timid, aproape funcţionar. Asta numai dacă nu-l priveşti în ochi: pentru că acolo poţi vedea clar o voinţă de oţel, o mândrie de cavaler medieval şi o pornire tinerească spre frondă şi sacrificiu. În teatru e un înţelept. Citeşte, ascultă, lucrează. Decorurile sale nici nu sperie, nici nu te alintă ca un parfum sau ca o catifea. Buz are bosa metaforei, instinctul atavic al simbolisticei. Fără să sacrifice funcţionalul, ştie «să trimită dincolo şi mai departe». Iubeşte lumina şi asta îi dă tinereţe şi optimism. Gândeşte în linii şi culori clare, «vede» dinamic spaţiul de joc, ajută actorii să respire în climatul textului şi poezia spaţiului interior. Nu încarcă, descarcă scena. Nu derutează prin brizbrizuri suprarealiste, ci limpezeşte, ca printr-un discret acompaniament muzical, mesajul piesei…“.
Cine este Vasile Buz
Născut la 14 ianuarie 1935, în localitatea Storojineţ, Cernăuţi, pictorul Vasile Buz, stabilit în Craiova, a urmat cursurile Liceului de Arte Plastice din Bucureşti, iar în 1963 a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti, Secţia de scenografie, avându-i ca profesori la pictură pe Adam Bălţatu şi Catul Bogdan, iar la scenografie pe Al. Brătăşanu. După absolvire s-a angajazat ca pictor-scenograf la Teatrul Naţional din Craiova (1963-1999), unde a realizat decorurile a peste 100 de spectacole de teatru. În 1967 a făcut prima expoziţie de pictură pe sticlă cu 42 de lucrări. Tot în 1967, a devenit membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din România. A fost mulţi ani în biroul conducerii filialei Craiova a UAP, iar în perioada 1992 – 1996 a fost preşedintele acesteia. Începând cu 1997, a fost câţiva ani conferenţiar universitar în cadrul Departamentului de Teatru de la Universitatea din Craiova. În afară de scenografia a peste 100 de spectacole ale Naţionalului din Craiova, Vasile Buz a lucrat mii de tablouri, „cu permisiunea şi pentru oameni“, cum îi place cunoscutului artist plastic să spună.
Începând cu 1963, Vasile Buz a expus în saloanele judeţene, interjudeţene şi la saloanele naţionale. După 1989, a avut expoziţii personale în Olanda şi a participat la diverse tabere de creaţie plastică naţionale, precum şi la Tabăra Internaţională de pictură de la Subotica (1997), finalizată cu două expoziţii, la Subotica şi Belgrad.
Are lucrări achiziţionate de muzee din România, precum şi în colecţii personale din SUA, Anglia, Australia, Grecia, Canada, Coreea de Sud, Elveţia, Franţa, Germania, India, Italia, Japonia, Liban, Norvegia, Olanda şi altele.
A fost distins cu multe premii, mai semnificative fiind: Medalia „Meritul Cultural“, clasa III-a, acordat de preşedintele şi Guvernul României (în 2004), Diploma „Comanderia Cavalerilor Ospitalieri ai Ordinului Suveran al Sf. Ioan de Ierusalim“ – Cavaleri de Malta (în 2008) şi Diploma de Excelenţă acordată de Prefectura Dolj (în 2010).
