Barbu Catargiu
Barbu Catargiu (n. 26 octombrie 1807, București – d. 8 iunie / 20 iunie 1862, București) a fost un jurnalist și politician român. A fost prim-ministru al României în 1862, până când a fost asasinat pe 20 iunie același an. Asasinul său prezumtiv se pare că era Gheorghe Bogati.
A fost lider al partidei conservatoare și strălucit orator. Era fiul marelui vornic Ștefan Catargiu și al Tiței (Stanca) Văcărescu (fiica banului Barbu Văcărescu). Între anii 1825 și 1834 a trăit în străinătate, cu precădere în Franța. A urmat studii de litere, drept, istorie, filosofie și economie politică la Paris. Revenit în țară (1834), a frecventat cercurile Societății Filarmonice, alături de Ion Câmpineanu, Ion Heliade Rădulescu etc.
A fost membru în Obșteasca Adunare (din 1837) a Țării Românești. Director (din decembrie 1842) la Departamentul Dreptății (Justiției), la 23 aprilie 1843 este ridicat la rangul de clucer; a fost apoi suplinitor la Sfatul Vistieriei (din 2 decembrie 1848). Adversar al măsurilor violente, a refuzat să se implice în evenimentele revoluționare de la 1848, preferând să facă o călătorie de documentare în Austria, Franța, Regatul Unit și în alte țări din Occident, interesându-se de viața civilă și de stat. A fost șeful Conservatorilor în timpul lui Cuza, membru în Divanul ad-hoc, ministru de finanțe, apoi, în 1862, preşedinte de consiliu. S-a deosebit ca orator de funte. Discursurile și biografia sa au fost publicate de A. Demetrescu. La 8 iunie 1862, întorcându-se de la Cameră, a fost asasinat, fiind în trăsură cu prefectul poliției N. Bibescu
