Oamenii Craiovei de odinioară erau avizi de cultură. Încă din anii copilăriei, odroaslele boierilor erau îndrumaţi să descifreze taina scrisului, să exploreze universul limbilor străine sau al instrumentelor muzicale. Nu puţine erau casele în care se studia asiduu câte un instrument muzical sau o limbă „neînţeleasă“ pentru copilul casei. În plus, în fiecare şcoală se acorda o atenţie deosebită cunoaşterii sub toate formele sale. Şi atunci, având acest bagaj în spate, sufletul avea nevoie deseori de atingeri muzicale, de răsfăţurile cercurilor literare sau teatrale.
O Filarmonică în 1858
Şi acolo unde pe lângă îndoctrinarea cu armele culturii mai exista şi talent, lucrurile se concretizau în diferite încercări. Este şi cazul lui Al. Flechtenmacher, creatorul cântecului patriotic, al monologului şi vodevilului românesc, violonist şi dirijor. Povestea lui pe plaiuri olteneşti începe în anul 1853, când se căsătoreşte cu actriţa poetă Ana Maria Mavrodin. Al. Flechtenmacher, ca dirijor al Teatrului Naţional, va reprezenta pentru prima dată comedia muzicală „Urâta satului“, prelucrare după „La petite Fadette“ de George Sand, despre care I.L. Caragiale scria: „Muzica «Urâtei satului» este de Al. Flechtenmacher: aceasta ne scuteşte de orice laudă; toată lumea cunoaşte de ajuns arta şi talentul acestui maestru“, se citează în lucrarea lui Tudor Nedelcea, „Interferenţe spirituale“. Era mânat de pasiune şi entuziasm, astfel că propune magistratului oraşului un „Proiect pentru înfăţişarea unui orchestru orăşenesc pentru oraş Craiova“. Redăm pasaje din acest material, pe care l-am regăsit în lucrarea lui Tudor Nedelcea: „Cultura artei muzicale a fost şi este pretutindeni una din cele mai întâi dispoziţii ce administraţiile în genere a luat pentru a contribui la introducerea şi răspândirea gustului acestei nobile arte în societate privind-o ca foarte necesară pentru dezvoltarea şi înnobilarea simţământului şi prin urmare de mare folos progresului civilizaţii ale naţiunilor…. Dar, viu şi eu pentru a propune onoratului magistrat al oraşului chipul prin care s-ar putea realiza o dorinţă de care fiecare român este pătruns, şi mă flatez cu speranţa de a se găsi în inemele Domniei voastre un ecou răspunzător la glasul simţirelor mele. Pentru a interveni la acest scop, ar trebui mai întâi ca, un trup de orchestru, (compus din 17 persoane) să fie susţinut stabil pe tot anul, lucru ce se poate face numai prin o contribuţie de şaizeci galbeni pe lună pe timpul de cinci luni de vară, unde orchestru este lipsit de orice venit mai sigur; prin sus menţionata contribuţie acest orchestru făcând parte la ornamentul oraşului, pe timpul de cinci luni, ar fi supus la ordinele onor magistrat, având de datorie mai întâi de a servi la toate ocaziile ţeremoniale ale administraţiei, precum la primirea prinţului sau unei alte persoane însămnate, în sfârşit la toate sărbărele solemne ale administraţii; pe lângă aceasta ar mai fi dator să cânte de trei ori pe săptămână pentru distracţia publicului, în localităţile unde onor Magistrat ar găsi de cuviinţă a-l rândui; acest orchestru ar trebui să fie direcţia unui capelmaiestru bun, care să fie dator a-l ţine bună stare exerciţiile orchestrului, cât şi a avea o bună alegere de piese muzicale pentru mulţămirea publică. Având mai întâi un orchestru convenabil în oraş, atunce s-ar informa şi gustul, şi lesne s-ar putea păşi la fondarea unei societăţi filarmonice pentru susţinerea unui conservatoriu de muzică şi declaraţie dramatică.
Acesta este prospectul (cu) care viu cu respect a-l depune onor. magistrat, pentru a putea delibera întru aceasta precum va socoti de cuviinţă; însămnăndu-mă cu onor al d-voastre plecat servitor Alexandru Flechtenmacher, capel maiestru şi membru al societăţii filarmonice“.
Susţineri boiereşti
În cercurile boierilor de altădată, în lipsa unei filarmonici, aveau loc serate muzicale. Răsfoind paginile lucrării „Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească“, purtând semnătura lui Mihai Dim. Sturza, aflăm că, în 1870, pianistul şi compozitorul Alexandru Glogoveanu împreună cu I.M. Zaman, violonist, Nicolae Racoviţă, primarul oraşului, pianist Costache Haralamb şi D. Rathi, pianist, au înfiinţat la Craiova un cerc muzical, al cărui sediu era în strada Inaci (mai târziu Belle Vue). Şedinţele muzicale aveau loc de două ori pe săptămână şi în ele se cânta muzică de Mozart, Bach, Hayden şi Beethoven. Mai târziu, datorită eforturilor desfăşurate de Dinu Mihail s-a întemeiat Societatea filarmonică din Craiova, printre ai cărui membri fondatori se numără şi Alexandru Glogoveanu.
De numele Glogovenilor se leagă şi construirea unui teatru la Craiova, în 1851, încă o dovadă că nevoia de cultură ardea ca un foc lăuntric. „Glogovenii au contribuit financiar alături de alţi boieri olteni la ridicare unui teatru… În perioada 1852-1853, prin grija lui Pera Opran şi la insistenţele actorului Costache Serghie, a fost adus de la Bucureşti ca director de scenă Theodor Teodorini. În 1856, clădirea teatrului a fost mistuită de un incendiu. În aceste împrejurări, Theodorini a vrut să părăsească oraşul. Boierii l-au oprit. Au adunat bani şi materiale, construind în numai un an un nou local. În 1857, când construcţia a fost terminată, Theodorini drept recunoştinţă faţă de boieri le-a dat voie să-şi aleagă câte o lojă, care urma să le poarte numele. Lojele au fost împodobite cu «fel de fel de lucruri scumpe şi frumoase, aduse de prin casele boiereşti»“, se punctează în volumul „Familiile boiereşti din Moldova şi Ţara Românească“.
Lumea putea astâmpăre setea de cultură, fie din lojele teatrului sau în cadrul Societăţii filarmonice. Craiova se putea alinia marilor oraşe şi mândri cu artişti de marcă.
