20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRezultate la Evaluarea Naţională: Promovabilitatea, cu aproape 10% mai mare decât anul trecut

Rezultate la Evaluarea Naţională: Promovabilitatea, cu aproape 10% mai mare decât anul trecut

Un procent de 75,91 dintre elevi au luat note peste 5 la Evaluarea Naţională, potrivit datelor finale, înainte de rezolvarea contestaţiilor, centralizate de Ministerul Educaţiei, informează Mediafax. Numărul elevilor care au obţinut note peste 5 la Evaluarea Naţională  2013 a crescut cu aproape 10% faţă de 2012, când au fost 66,12% elevi cu note peste 5. În 2011 au obţinut note peste cinci 81,79%, în 2010 – 85,97%, în 2009 – 88,90%, în 2008 – 89,93%, în 2007 – 77,96%, în 2006 – 67,16%, în 2005 – 62,39 şi în 2004 – 71,38%. Note peste 5 la Evaluarea Naţională din acest an au obţinut 82,29% dintre elevi la Limba şi literatura română, 93,07% la Limba şi literatura maternă şi 71,60% la Matematică. În niciun judeţ nu s-a înregistrat un procent sub 60% de note peste 5, a precizat MEN.

Cele mai multe note peste 5 au fost înregistrare în tranşa de note 9 – 9,99, respectiv 29.666. Cele mai multe note de 10, respectiv 87, au fost obţinute în Bucureşti. La Limba şi literatura română, din cei 163.098 de elevi care au susţinut proba, 134.215 (82,29%) au obţinut note peste 5. Un elev, din judeţul Timiş, a fost eliminat pentru că a fost prins copiind.
Cele mai multe note peste 5 la Limba română au fost înregistrate în tranşa de note 8-8,99, respectiv 30.300. Cele mai multe note de 10 au fost obţinute în Bucureşti (160) şi judeţul Ialomiţa (101).

La Matematică, din cei 162.802 de elevi care au susţinut proba, 116.562 (71,60%) au obţinut note peste 5. Doi elevi, din judeţele Arad şi Teleorman, au fost eliminaţi din examen după ce au fost surprinşi copiind. Cele mai multe note peste 5 la Matematică au fost înregistrate în tranşa de note 9-9,99, respectiv 29.720. Cele mai multe note de 10 au fost obţinute în Bucureşti (1.286) şi judeţele Iaşi (572) şi Prahova (545).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS