13.7 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalAparatura de la Spitalul Județean, greu de „pensionat“

Aparatura de la Spitalul Județean, greu de „pensionat“

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Craiova, tehnologia de investigare a bolnavilor îmbină vechiul cu noul. Mai mult vechiul, pentru că majoritatea aparatelor care ajută medicii la stabilirea unui diagnostic la pacienţii internaţi şi la cei din ambulatoriu (care apucă să se încadreze în plafonul de la CAS) sunt trecute de „prima tinereţe“.

Cu excepţia computerului tomograf dat în funcţiune anul trecut şi aflat încă în garanţie, restul de aparate are aproape zece ani sau chiar mai mult. Unele ar fi trebuit scoase de mult la „pensie“, dar, din lipsă de fonduri pentru achiziționarea de altele noi, ele sunt menținute în funcțiune.
La o primă radiografie făcută în rândul cabinetelor de radiologie şi a celor de înaltă performanţă, descoperim aparate care deservesc spitalul din anul 1977, cum ar fi cel din cabinetul 1 radiologie, care este folosit pentru urgenţe, sau cel de telecobaltoterapie. Acestuia din urmă i-au fost aduse însă îmbunătăţiri în urmă cu trei ani, când i-a fost schimbată sursa, cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii (MS), și mai mai are de „trăit“. „Deşi este vechi, el funcţionează şi e un aparat bun şi la ora actuală, pentru oncologie. Vine în ajutorul acceleratorului, la radioterapie“, afirmă conducerea unității medicale.
Mai sunt viabile aceste aparate pentru a fi de ajutor spitalului şi pacienţilor? Conducerea SCJU Craiova susţine că aparatura este funcţională, prin prisma faptului că i se asigură service-ul necesar, şi că se poate lucra pe ea. Numai că, depăşind o anumită durată de existentă, aceasta nu mai primeşte puncte de la Casă în momentul în care se face calculul banilor decontaţi de CAS pentru serviciile medicale efectuate de spital. Puncte mai puţine înseamnă şi bani mai puţini, deci şi servicii mai puţine pentru pacienţi, în contract cu Casa. Plus banii cheltuiţi de spital pentru service-ul aparaturii vechi, care nu sunt deloc puţini. „Service-ul este destul de costisitor, mai ales pe înalta performanţă. E vorba de sute de milioane (lei vechi – n.r.) şi se cheltuie bani destui de mulţi, dar având în vedere şi veniturile care le realizează aceste aparate balanţa se echilibrează. Dacă am avea bani mai mulţi de la CAS şi veniturile spitalului ar fi mai mari. Se fac acele punctaje de către Casă, iar în baza lor se acordă un număr de servicii medicale, o sumă care se dă la fiecare unitate medicală. La punctaj intră şi anul de fabricaţie al aparatului, iar la RMN, de exemplu, trebuie să te încadrezi sub zece ani de când este în funcţiune. Or, la noi a depăşit această perioadă (a intrat în anul al 11-lea – n.r.) şi pierdem din punctaj. Dacă aparatul este funcţional, dacă are service, noi putem lucra cu el, pentru că punctaj obţinem datorită calificării personalului, datorită altor aparate mai noi, cum este tomograful“, explică managerul Spitalului Judeţean Craiova, conf. dr. Florin Petrescu.
„Ideea este însă că la un moment dat în radiologie trebuie să se schimbe aparatele, să se aducă unele moderne pentru ca aceste punctaje să crească şi să se acopere mai bine piaţa de servicii medicale. Cu cât aparatul este mai vechi, cu atât se pierd punctele, până ajungem să nu ni se mai dea nimic de la CAS“, adaugă acesta.

„Se fac peste zece mii
de tomografii pe an“

Din cele 26 de puncte de lucru de la radiologie și înaltă performanță, 24 sunt funcționale, conform conducerii spitalului, iar la două dintre aparate „sunt ceva probleme de rezolvat, la unul de radiologie şi la vechiul tomograf“. Acestea au fost trase pe dreapta, cel mai probabil până la toamnă, când în licitațiile centralizate organizate de MS va intra și partea de asigurare service pentru aparatura aflată în dotarea spitalelor.
Managerul spune că tomograful cel nou este suficient pentru nevoile spitalului, iar la radiologie există chiar un cabinet de rezervă, care poate interveni în caz de supraaglomerare. „Cu tomograful cel nou nu avem nici un fel de problemă, se fac peste zece mii de tomografii pe an. El este încă în garanţie, funcţionarea lui este asigurată de firma care l-a adus, și de aceea îl folosim la capacitate maximă. Nu avem probleme de funcţionalitate, pentru că tomograful este foarte performant, cu un număr foarte mare de investigații pe care le poate face într-o oră, deci ar fi acoperite toate serviciile necesare“, afirmă dr. Florin Petrescu.
O problemă ar fi, totuși, la cabinetul 3 radiologie, unde la aparat este funcţională doar grafia, nu și scopia. „Oricum, radioscopiile s-au cam redus ca număr şi ca investigare, pentru că este o metodă care se face numai în anumite situaţii şi care presupune şi o iradiere foarte mare. Radiografia este superioară în anumite condiţii, de aceea aparatul îl considerăm funcţional“, spune managerul Petrescu. Acesta a mai precizat că restul aparatelor sunt în stare funcţională, „dar mai trebuie să facem nişte revizii la unele“.

Prioritatea:
RMN și angiograf

În ceea ce privește prioritățile spitalului în materie de aparatură de acest gen, ele ar fi, în opinia conducerii, un RMN, un al doilea angiograf (pentru Secția de Cardiologie) şi un aparat standard nou, la radiologie.
„La Cardiologie avem acum un angiograf coroskop funcţional, dar şi aici vorbim de un angiograf vechi, din anul 2000, şi probabil va trebui să aducem ceva mai nou aici. Tot pe înalta performanţă avem RMN funcțional și cu contract de service, dar aparatul este din 2003 și putem spune că şi-a cam îndeplinit menirea“, susține Petrescu. Managerul SCJU Craiova a mai menționat că aparatele mai noi de radiologie sunt mai fine, mai sensibile și necesită un service mai atent, „dar nici aparatele mai vechi nu ne pun probleme, deşi, la un moment dat, va trebui înlocuite“.
În acest an, spitalul s-a decis să caseze aparatul de la radiologia dentară, care data din 1958 „şi nu mai putea fi folosit“. Aici va ajunge un aparat nou, împreună cu alte tipuri de aparatură medicală pe care spitalul le va primi cu bani de la Consiliul Judeţean Dolj, pe baza solicitărilor șefilor de secții.

S-a apelat doar câteva zile
la tomograful privat

Spitalul Județean de Urgență are contrat cu o clinică privată din Craiova pentru tomografie computerizată, în cazul în care aparatul propriu nu funcționează o perioadă, iar pacienții internați ar avea nevoie de o astfel de investigație. Managerul Petrescu susține că spitalul nu a fost pus în această situație decât câteva zile: „Două-trei zile, anul trecut, a trebuit să trimitem pacienţii la privat, pentru că nu-i puteam ţine neinvestigaţi. Există uneori situaţii când o piesă care se defectează trebuie adusă din străinătate şi aparatul nu funcţionează câteva zile“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS