14.5 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDirectoarea către profesori: „Vreţi să-mi vedeţi chiloţii?“

Directoarea către profesori: „Vreţi să-mi vedeţi chiloţii?“

http:http://www.youtube.com/watch?v=63dciIdsI10

Stres, agresivitate ver­bală, ameninţări, asta reclamă 20 dintre cele 25 de cadre didactice de la Şcoala Rojişte, care susţin că nu mai pot continua să lucreze cu directoarea unităţii de învăţământ, Despina Vrejoiu, care încearcă să se impună folosind un limbaj mult prea „decoltat“ pentru învăţământ.

Dascălii povestesc că directoarea Despina Vrejoiu este aprigă la mânie. Şi nu ezită să-i apostrofeze pe cei care o supără, cu vorbe de neuitat, pe care le mai aud câteodată şi elevii. Una dintre scenele memorabile este legată chiar de cercul pedagogic al învăţătorilor, desfăşurat în cancelarie, când profesoara de istorie Mihaela Năstasie a început să facă ordine într-un corp nou de birou, în care a găsit o culegere de serbări a directoarei. Gestul profesoarei, de a pune ordine în hârtii, nu ar fi picat bine directoarei, care s-a şi supărat, apostrofând-o: „De ce umbli în biroul meu, e biroul meu, pot să-mi pun chiloţii în el! Vreţi, doamna Năstasie, să-mi vedeţi chiloţii?“. Profesorii povestesc că afirmaţia a fost completată şi cu aruncarea obiectelor de pe birou pe holul şcolii şi chiar cu împrăştierea cu picioarele a unei pungi de zahăr în faţa uşii cabinetului, invitând-o, în mod de neînţeles, şi pe profesoara Mihaela Năstasie să stea cu picioarele în zahăr. Gestul nu este singular. Cadrele didactice mai suţin, într-o reclamaţie scrisă şi semnată nominal, că serbările au fost apreciate de director „ca fiind de căcat“. Jignirile se pare că sunt însoţite şi de ameninţări, cum ar fi în cazul profesoarei de istorie, căreia i-a promis că „O să am grijă să nu mai fiţi titulară“, sau al profesoarei de fizică Ramona Bejan, căreia i-a spus: „O să am grijă să nu mai primiţi continuitate“. Profesorul de religie a fost şi el apostrofat cu „Şcoala trebuie să scape de aceşti greţoşi pentru a fi bine“. Alte cadre didactice spun că au întâmpinat dificultăţi în a-şi menţine normele didactice sau chiar în a obţine transferul la alte unităţi de învăţământ. Este cazul învăţătoarei Gabriela Bâlhac şi al educatoarei Alina Nicolicescu, cărora nu le-a semnat dosarele pentru a participa la şedinţele publice.  

„Acest cadru didactic trebuia să fie restructurat!“

Întrebată despre acuzaţiile pe care i le aduc cadrele didactice, directoarea Şcolii din Rojişte are ca primă reacţie o stare agitată, apoi se arată surprinsă, dar răspunde acuzaţiilor. „Rămân surprinsă de reclamaţie. Nu cred că este mâna cadrelor didactice. Sunt poveşti inventate de primarul localităţii. Nu avem o relaţie încordată în şcoală“, afirmă în primă instanţă Despina Vrejoiu. Numai că, odată pusă faţă în faţă cu dascălii care au avut curaj să o înfrunte şi verbal, directoarea, care spune că nu este nimic adevărat, începe să recunoască protagonistul poveştii cu arătatul lenjeriei intime, mai ales că profesoara susţine şi verbal că scena este reală, fiind insultată de mai multe ori. „Persoana care a scris această reclamaţie este chiar doamna profesoară de istorie, pentru care am forţat lucrurile să rămână în şcoală. Aşa se mulţumeşte. Când se face un bine, se face o reclamaţie. Probabil acestea sunt vremurile în care trăim“, a explicat directoarea Despina Vrejoiu. Apoi profesoara de istorie este luată la bani mărunți dacă avea dreptul să mai rămână în unitatea pe care directoarea o conduce. „Ia spune-ţi, doamnă, câte ore aţi avut dumneavoastră? Mai trebuia să fiţi în şcoală?“. Povestea salvării este însă şi ea cu dus şi întors. Despre Mihaela Năstasie colegii spun că într-o pauză a fost anunţată că activitatea îi este restrânsă, deşi erau ore în şcoală pentru a completa norma cadrului didactic titular. A fost trimisă la inspectorat pentru a-şi rezolva situaţia. De la ISJ Dolj directoarea şcolii a primit un telefon despre care nu îşi aduce aminte chiar de la început. „Nu am avut nici o solicitare de la ISJ Dolj pentru doamna de istorie“. După un timp, afirmă altceva: „Acest cadru didactic trebuia să fie restructurat, nemaifiind ore de istorie în şcoală, şi, la rugămintea Inspectoratului Şcolar şi la mila mea, am cerut să i se aprobe câteva opţionale, pentru că ştiam că are o situaţie în familie mai delicată“.

„Nu e treaba mea
că am sigilat eu sala“

Cadrele didactice nu se plâng numai de ameninţările şi cuvintele „decoltate“, folosite de manager. Acestea mai spun că nu au acces la baza materială a şcolii. Aşa se face că orele de informatică se desfăşoară fără calculatoare, deşi acestea există în unitatea de învăţământ. Sunt însă închise în bibliotecă. Directoarea şcolii, Despina Vrejoiu, spune că vina nu îi aparţine. „De la începutul anului o rog pe doamna să amenajeze sala, dar nu vrea“, afirmă managerul, de faţă cu cadrele didactice. Profesorul de religie, Virgil Săndoi, o contrazice, spunând că nu poate pătrunde în sală „pentru că uşa are două sigilii şi ştampilă. Iar, dacă ne-am duce să le deschidem, ne-ar reclama că am spart laboratorul, aşa cum s-a mai întâmplat în alte rânduri“. Uşor iritată de cele auzite, directoarea începe să strige: „Le-am sigilat în luna ianuarie, pentru că am auzit că, pe perioada cât aţi fost dumneavostră director, a dispărut o reţea de calculatoare. Nu e treaba mea că am sigilat eu sala. Dar dacă mergeaţi şi cereaţi contabilului, la care staţi toată ziua, v-ar fi dat calculatoarele să faceţi laboratorul? Ce vreţi, să le iau eu în spate?“, întreabă directoarea. Prin urmare, managerul declină uşor responsabilitatea pentru a avea laborator de informatică şi către profesorul de religie.

Salarii luate cu întârziere

Problemele de la Rojişte nu se opresc aici. Managerul şcolii nu este în conflict numai cu cadrele didcatice, ci şi cu primarul localităţii.
Una dintre ciocniri a fost pe buget şi a fost resimţită de tot colectivul şcolii, când în aprilie au luat banii cu mai bine de două săptămâni întârziere. Profesorul de limba română Silvică Mazilu a precizat chiar că situaţia a avut efect dezastruos asupra sa, fiind în acea perioadă internat la Terapie Intensivă. „Nu mi-am putut lua banii, după 30 de ani de muncă, când aveam mare nevoie, pe patul de spital, unde cumperi şi vata pentru injecţie. Am ajuns întreţinut“, a spus dascălul. Directoarea şcolii spune că de vină a fost primarul, care a vrut să arate „cât e de jupân şi de bulibaşe“. De cealaltă parte, primarul Nedelcu spune că directoarea nu a vrut să treacă bugetul prin Consiliul de Administraţie şi fără buget nu avea cum să facă plăţile salariilor.  „Am fost eu şi am întrunit Consiliul de Administraţie să voteze bugetul şcolii, pentru a le da banii oamenilor“. Gestul primarului a fost însă repede sancţionat de directoare, care „a anunţat că i-a fost spart biroul şi a cerut să i se facă dosar penal primarului“. Cadrele didactice trăiesc cu teama că nu îşi vor lua la timp banii nici luna aceasta. „Dacă nu încetează relaţiile tensionate cu primăria, probabil că nu ne vom lua banii la timp, şi mie nu îmi convine, că este şi soţia aici. Avem doi copii mici de crescut. Ne veţi găsi în curtea şcolii, în greva foamei“, a strigat profesorul de educaţie fizică şi sport.

Reclamată pentru fals şi uz de fals

Conflictul cu primăria a început în urmă cu câteva luni. Primarul spune că această situaţie durează din aprilie, de la şedinţa în care directoarea a refuzat să semneze transferul a două cadre didactice.
„Ne-a pus să le semnăm noi, membrii Consiliului de Administraţie, dosarele de transfer, şi nu aveam competenţe. I-am solicitat dânsei acest lucru şi a refuzat. Şi de atunci s-au stricat relaţiile, pentru că am sărit în ajutorul cadrelor didactice, care chiar sunt umilite în şcoală“, a spus primarul comunei, Ionel Nedelcu. Starea conflictuală este menţinută cu dosare penale. „Am descoperit că lucrează cu două caiete pentru Consiliile de Administraţie. Şi nu pune în aplicare ceea ce semnează. Îşi măreşte veniturile pe baza concediilor medicale pe care le-au luat unele cadre didactice, trecându-şi orele respective în norma sa. Dovadă sunt statele de plată. I-am făcut plângeri şi are mai multe dosare penale pentru fals şi uz de fals şi pentru abuz în serviciu“, a mai spus primarul.

Ultima noutate deocheată

Întrebată ce probleme sunt în relaţia cu primăria, directoarea spune că „este greu să spun de ce sunt relaţii încordate, mai ales în faţa camerei, pentru că nu am dovezi“. Susţine însă că relaţia cu primarul este tensionată şi, fără prea multe ocolişuri, le redă cadrelor didactice, pe şleau, chiar în pauză, informarea despre ultima şedinţă de consiliu local. „Mi-a spus că sunt proastă şi eu, şi contabilul. Că nu am ce să îi fac, pentru că el este tare în testicule“, a precizat directoarea. Exprimarea managerului este ultima în materie de vorbe „decoltate“ în cancelarie. Cadrele didactice nu mai vor însă ca situaţia să continue şi au trimis reclamaţie cu ceea ce se întâmplă la Şcoala din Rojişte şi către ISJ Dolj. Conducerea inspectoratului spune, prin vocea purtătorului de cuvânt, că „oficial, până acum nu a venit nimic la mapă. Vom avea un punct de vedere după ce vom sta şi noi de vorbă cu oamenii de acolo“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS