27.6 C
Craiova
marți, 11 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞapte candidaţi din Craiova au susţinut proba scrisă la alegere a bacalaureatului special

Şapte candidaţi din Craiova au susţinut proba scrisă la alegere a bacalaureatului special

Sesiunea specială a examenului de bacalaureat naţional a continuat ieri cu proba scrisă la alegere, în conformitate cu filiera, profilul şi specializarea urmate, la ea prezentându-se 196 de candidaţi dintre cei 209 înscrişi, şapte dintre ei fiind din Craiova. Elevii din Bănie care au susţinut această probă sunt Mihai Popa de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, calificat pentru etapa internaţională a olimpiadei de fizică, Andrei Damian de la Colegiul Naţional „Carol I”, calificat la olimpiada de chimie, Denisa Macovei, Marius Mumjilev şi Alexandru Blejdea de la Liceul cu Program Sportiv „Petrache Trişcu”, Mihai Viorel Popescu şi Cristiana Dimulescu, ambii de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, calificaţi la olimpiada de chimie şi olimpiada de biologie.

La nivel naţional, zece candidaţi şi-au echivalat proba, conform dispoziţiilor legale în vigoare. Dintre cei prezenţi, 155 au optat pentru Geografie, 25 pentru Biologie, opt pentru Fizică, şase pentru Chimie, unul pentru Economie şi unul pentru disciplina Logică, argumentare şi comunicare.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS