17 C
Craiova
miercuri, 15 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalCine lasă stâlpii-n drum?

Cine lasă stâlpii-n drum?

Supărare mare printre funcţionarii plasaţi pe scaune importante din Primăria Craiova, după ce am prezentat în numărul de vineri al cotidianului nostru o situaţie care îi împiedică pe constructorii pasajului subteran să finalizeze lucrările de realizare a bretelelor acestui pasaj. Supărarea e legată de stâlpii şi reţelele electrice aferente.
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a anunţat că nu deţine nici o reţea de comunicaţii în zona respectivă, la fel au făcut Teleconstrucţia şi RCS-RDS. Cât despre Luxten, firma care asigură sistemul de iluminare a oraşului, a precizat încă de la început că a montat respectivii stâlpi, cu tot cu reţeaua lor aeriană de electricitate, dar i-a predat apoi Primăriei Craiova, iar dacă municipalitatea vrea să fie mutaţi de acolo, atunci trebuie să plătească pentru asta.
Aşadar, stâlpii şi firele de pe aceştia sunt exclusiv ai primăriei. Cine ar trebui să-i ia de acolo? Poate că marea supărare a unora dintre fruntaşii urbei ar putea fi canalizată în direcţii constructive, mai precis în găsirea unor căi pentru eliminarea sau mutarea acestor stâlpi, care se află taman pe mijlocul viitoarei bretele de vizavi de Universitate. Iar asta, în următoarele zile! Altfel, n-ar fi exclus să vedem în zona respectivă o frumoasă şosea cu două benzi, pe care nişte stâlpi cu cabluri fluturânde pe ei o să ţină loc de marcaje între benzile de circulaţie…

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS