16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjCJ Gorj a organizat cu succes a doua ediţie a Cupei Rânca

CJ Gorj a organizat cu succes a doua ediţie a Cupei Rânca

Cea de-a doua ediţie a Cupei Rânca la schi şi snowboard a avut loc sâmbătă, pe pârtia de la telescaun. Organizatorii competiţiei au fost: Consiliul Judeţean Gorj, Serviciul Public Salvamont, SC Vârful Păpuşa SA, precum şi Primăriile din Baia de Fier şi din Novaci. Participarea la concurs a fost fără limită de vârstă şi, spre deosebire de anul trecut, când a avut loc prima ediţie, anul acesta participarea a fost mai numeroasă. La startul competiţiei s-au aflat peste 100 de concurenţi din Gorj şi din câteva judeţe ale ţării. Turiştii au dorit să îşi testeze abilităţile pe cea mai lungă pârtie de la cota 1.650. Lungimea traseului pe pârtia de la telescaun măsoară peste 900 de metri, însă organizatorii au amenajat şi al doilea traseu, mai mic, pentru sportivii amatori sau pentru cei mai mici dintre competitori.

Vârsta nu a fost o condiţie de participare

Salvamontiştii au înscris pe toată lumea interesată în concurs, fără a ţine cont de experienţa pe schiuri a participanţilor. Chiar şi participările simbolice au fost încurajate, în ciuda faptului că timpii obţinuţi nu au contat pentru podium. De altfel, schiorii angrenaţi în competiţie au primit cu toţii diplome de participare, iar sportivii cu cei mai buni timpi s-au ales cu medalii şi cupe. În ciuda faptului că a fost ceaţă pe tot parcursul zilei de sâmbătă, pe pârtie nu s-au produs evenimente deosebite, care să necesite intervenţia echipelor de la Salvamont. Pentru ca toată lumea să fie în siguranţă, în zonă s-a aflat tot timpul o ambulanţă cu tracţiune integrală, care a avut misiunea de a prelua cazurile de răniţi grav de pe pârtie. „De la un an la altul, vine tot mai multă lume la concursurile de la Rânca. Vrem să atragem cât mai mulţi turişti spre această zonă, mai ales că în anii următori dorim să amenajăm încă o pârtie lungă de 1,3 kilometri şi care va oferi condiţii deosebite. Va mai fi un lac de acumulare, tunuri de zăpadă şi investiţiile vor viza şi alte aspecte legate de îmbunătăţirea infrastructurii în zona Vârfului Păpuşa şi a actualului telescaun. Ne bucurăm că la Cupa Rânca au ajuns să vină schiori din întreaga ţară şi am dori ca, pe viitor, aici să aibă loc etape din competiţii destinate profesioniştilor care practică schiul sau snowboardul“, a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS