La Clinica I Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă se fac anual câteva mii de operaţii, unele clasice, altele cu laparoscopul, în funcție de indicații. În fiecare dimineaţă, medicii de aici, împărţiţi în echipe, iau drumul sălii de operaţie. Fiecare ştie dinainte ce intervenţie chirurgicală are de făcut şi care este ordinea lor. „Acum avem de făcut o colecistectomie, apoi o biopsie ganglionară şi hepatică, o intervenţie pentru un cancer de colon…“, ne transmite pe fugă un medic rezident, care se îndreaptă spre sala de operaţie. Îl urmăm cu paşi repezi, nu înainte de a primi halat, bonetă şi mască. Halatul pare destul de vechi, are chiar şi câteva cârpeli. Nici ale chirurgilor nu sunt noi, dar asta e mai puţin important pentru ei. Reuşita operaţiei este pe primul plan. În sală sunt medici, rezidenţi şi asistente. Din mijlocul lor se aude o voce: „Suntem cam înghesuiţi, dar nu avem ce face. Sala noastră este în renovare şi până e gata operăm aici“. Este profesorul Ion Georgescu, şeful Clinicii I Chirurgie, care la fiecare intervenţie chirurgicală se înconjoară de discipoli. „Trebuie să ai generozitatea de a-i învăţa pe alţii, dacă eşti un profesor adevărat“, susţinea dr. Georgescu într-un interviu acordat recent pentru GdS. Şi asta şi face.
Pe masa de operaţie stă o pacientă de vârsta a treia, adusă de la Sibiu, după ce a suferit mai multe intervenţii chirurgicale. Este o operaţie de scoatere a colecistului, care are contraindicaţie laparoscopică. Medicii se folosesc şi de laparoscop, pentru o mai bună vizualizare, dar intervenţia este una clasică. „Ne-au trimis-o nouă, că ei nu ştiau ce să mai facă“, ne spune prof. dr. Ion Georgescu, în timp ce mâna sa alunecă prin abdomenul pacientei printr-o incizie. Este ajutat de doi medici, care ţin deschis abdomenul pacientei şi sunt atenţi la fiecare gest al profesorului. Nu trece mult şi vezica biliară este scoasă şi pusă într-o crăticioară. „O să-i pună şi o plasă de eventraţie, pentru că a suferit destule intervenţii pe abdomen“, ne şopteşte un rezident, care îl priveşte cu multă admiraţie pe profesorul Georgescu. „Se vede că are peste zece mii de operaţii la activ“, adaugă acesta, urmărind lejeritatea cu care operează doctorul Georgescu.
„Instrumentele se folosesc cu mintea, nu cu mâna“
Într-adevăr, intervenţia chirurgicală pare o joacă pentru profesor, o nouă experienţă pentru medicul mai tânăr şi o provocare pentru rezident, care, deocamdată, doar urmăreşte atent fiecare mişcare a medicilor care operează. Intervenţia în sine se transformă repede şi în oră de curs, pentru că profesorul Georgescu are timp să pună şi întrebări celor prezenţi. „Ia spune-mi, student, ce este acesta?“, întreabă profesorul indicând unul dintre instrumentele aflate pe masă. Studentul răspunde corect, dar următoarea întrebare, „Cu ce se foloseşte?“, îl pune în dificultate. „Cu mâna“, vine murmurat răspunsul. „Greşit! Cu mintea. Toate instrumentele se folosesc cu mintea“, spune profesorul Georgescu, încercând să-i cuprindă cu privirea pe toţi cei din sala de operaţie.
Chiar şi indicaţiile şi replicile din timpul operaţiei sunt o lecţie pentru cei prezenţi: „Bună dimineaţa, domnule doctor! Ce avem noi aici?“, „Este bine ce am făcut?“, „Dacă nu îmi dai la timp instrumentarul, mai bine lasă, nu te mai chinui, că mi-l iau singur“, „Fiţi atenţi la masa cu instrumentarul, totul trebuie să fie într-o perfectă ordine. La final, masa trebuie să arate la fel ca la începutul operaţiei“, răsună în sală.
Când mai rămâne doar de pansat şi de închis abdomenul pacientei, profesorul se retrage. Îşi dă jos halatul, masca şi boneta, se şterge de sudoare, dar continuă să întreţină atmosfera. Le povesteşte celor prezenţi de vremea studenției sale, de primii ani ca medic chirurg, de foştii colegi de facultate. Istorisirile sale pline de haz descreţesc repede frunţile celor din jur. Mai aruncă totuşi şi un „Bună dimineaţa, domnule doctor! Mai avem sau nu?“, către medicul rămas să termine operaţia. Tresare puţin când aude zgomot prin pereţi. La etajul superior se fac reparaţii, dar profesorul dezvăluie că nu a uitat încă experienţa a două cutremure care l-au prins în spital, în 1977 şi 1986.
La final ne convingem de încă un lucru pe care prof. dr. Ion Georgescu îl susţinea în interviul din GdS: chirurgia se face în echipă şi nici nu ştii când trece timpul. Intervenţia chirurgicală la care am asistat a durat mai bine de o oră, dar parcă totul s-a derulat în vreo 20 de minute.
