Ce ne-am face fără muzică? Nici concetăţenii noştri de pe vremuri nu rezistau prea mult fără ea. Drept urmare, au luat atitudine şi au adus la un loc Sibiul şi Craiova, pe plan muzical.
Prin Constantin Făgeţel, fondator al revistei Ramuri, putem afla despre ziua de 17 septembrie, de la începutul anilor 1900. N-a fost o zi ca oricare alta, fiindcă atunci s-a produs un eveniment muzical de anvergură: reuniunea, în acelaşi oraş, a muzicienilor din Sibiu şi Craiova. „Reuniunea de muzică sibiană e cea mai veche din Ardeal. Cuprinde în sine aristocraţimea românească şi e simbolul muncei serioase şi bine disciplinate. În Bucureşti, ea a dat prilej la noui sărbători, sărbători prelungite prin venirea şi popasul ei în Craiova, oraşul care diin ce în ce mai mult – o spunem cu mândrie – se entuziasmează pentru lucrurile şi pentru munca cu trup şi înfăţişare românească“.
Hora şi Filarmonica, în concert
Societăţile s-au adunat, aşadar, spre seară. „Hora şi Filarmonica au organizat şi ele un concert, căruia s’au silit să-i dea o înfăţişare cât mai românească. Corurile ambelor societăţi au fost conduse cu mult tact şi pricepere de către tânărul maestru de canto d-l Soloviu, iar orchestra mare parte compusă din diletanţi a fost condusă de d-l Stoianovici, care a dovedit multă destoinicie în mănuirea baghetei“. Domnul Ion Soloviu era profesor de muzică la Liceul „Carol I“. Totodată, el fusese unul dintre cei 40 de membri fondatori ai Societăţii Muzicale „Hora“, fiind şi profesor al primei şcoli de muzică din Craiova – Conservatorul Cornetti.
Programul s-a încheiat cu „trezitorul de avânt «Deşteaptă-te române» a cărui executare a fost lipsită de energie, cu alte cuvinte unde vocile cântăreţilor trebuia să isbucnească puternic, tocmai acolo s’a observat o slăbire a glasului, o sfiiciune fără rost. Cele două societăţi ale noastre însă, Hora şi Filarmonica, vor fi luat, socotim, pildă şi învăţătură de chipul cum trebuie să muncească pe asemenea teren, de la sora lor sibiană“.
A doua zi, pe 18 septembrie, „mândra ceată a Sibienilor cercetează grădina Bibescu, în sânul căreia au clipe de desăvârşită fericire. Muzicile li aţâţă mereu entuziasmul, cântându-le marşul nostru de trezire, iar la urmă sub imboldul unei înflăcărărie nestăpânite, braţele se leagă între ele, şi o mândră horă înflorită se închee aci, strângând la o laltă, pe cei de dincolo şi pe cei de dincoace“.
Germanul cu suflet românesc
Seara, la banchet, lumea s-a strâns în sala Belle-Vue să asculte concertul Reuniunii corale din Sibiu. Aceasta era „condusă de d-l Herman Kirchner, care deşi străin de neamul nostru, munceşte însă cu o mare dragoste pe teren românesc: dirijând o societate românească, alcătuind compoziţii româneşti, preţuind şi entuziasmându-se pentru muzica românească şi mai presus, vorbindu-ne limba noastră“.
Sibienii s-au bucurat de respectul şi admiraţia gazdelor craiovene. „Se aplaudă mult «Hora Dobrogeană» de Popovici, cântată de cor. Triumfătoarele concertului însă, au fost doamnele Lucia Cosma şi Veturia Triteanu. Cea dintâi s’a distins în cântecul Solfegiei, stârnind aplauze vii, cea de-a doua s-a dovedit a şi o desăvârşită măiastră a cântecului, în Aria Ofeliei din «Hamlet» şi în cele trei cântece poporale, cucerind auditoriul prin puterea mlădietă a glasului său limpede, cu vibrări de argint şi cu nuanţe duioase. Astfel, strălucirea concertului a fost desăvârşită prin strălucirea în cât a doamnei Triteanu, ale cărei ultimile adieri de glas tremurător au fost acoperit de un puternic ropot de aplauze“.
Această reuniune a demonstrat că muzica leagă oameni, departe de invidii şi răutăţi. Şi că, nu în ultimul rând, „prin muncă serioasă, prin muncă purcesă din dragoste şi convingere, fraţii noştri săvârşesc minuni, şi cum prin puterea cuceritoare a cântecului românesc se sevârşeşte marea unire de suflete“.
