10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRepartitorul, măsura frigului în casele craiovenilor

Repartitorul, măsura frigului în casele craiovenilor

Ai repartitor, dar faci economie la factură numai în cazul în care au fost făcute inventarierea strictă a instalaţiei de încălzire, echilibrarea hidraulică pe coloane, izolarea termică în subsol, presetarea robineţilor termostaţi şi montarea repartitorului etalon corect

De câte ori nu am auzit: „Am repartitor şi plătesc mai mult decât vecinul, la pauşal“ sau „Fac economie, dar îngheţ de frig în casă. Când plec dimineaţa, închid caloriferul, iar seara îl deschid doar pentru câteva ore“. Din start, proprietarii nu au înţeles că rolul repartitorului de costuri este să regleze confortul termic din apartament, şi nu consumul. Oamenii se tem să nu înregistreze datorii la întreţinere pe care nu le pot plăti şi nu mai iau în calcul confortul termic. „Am apartament cu trei camere, dar ţin caloriferul deschis doar într-una. Îl deschid seara câteva ore şi dimineaţa câteva ore, în rest este închis. Şi aşa am plătit luna trecută peste 150 de lei numai căldura“, se plânge Vasilica Nica, proprietară din blocul C4 de pe strada Nanterre. Aceeaşi metodă o aplică un proprietar din Valea Roşie. Acesta închide robinetul dimineaţa, când pleacă la serviciu, şi îl deschide seara, într-o singură cameră. Din această cauză a făcut igrasie în toată casa.

Costurile cresc exponenţial dacă echilibrarea hidraulică nu a fost realizată

Cât este de bine să ne închidem caloriferele și cum trebuie să folosim repartitoarele ne explică un specialist în domeniu: „ANRSC-ul, prin ultimul ordin emis, respectiv 343/2010, nu ajută deloc la reglementarea situaţiei cu defalcarea consumului de energie termică şi, în plus, în sezonul 2011-2012 a încurcat mai mult decât până acum mersul lucrurilor. Asta s-a întâmplat din cauza lipsei echilibrării hidraulice şi, acolo unde e cazul, a pompelor cu turaţie variabilă, dar și din pricina managementului deficitar al utilizării repartitoarelor. Dacă în cazul primelor două se impun investiţii costisitoare din partea asociaţiei de proprietari (izolaţia conductelor de pe părţile comune şi echilibrarea hidraulică a sistemului de distribuţie a energiei termice) şi a Regiei de Termoficare (modernizarea punctelor termice), rămâne doar gestionarea corectă a repartitoarelor, care se poate face foarte uşor dacă se ţine cont de indicaţiile primite din partea firmelor de repartitoare“, a explicat Alina Mora, reprezentanta unei firme de administrare imobile din Craiova.

Folosiţi corect repartitorul

Trebuie ştiut că seturile formate din cap termostat şi repartitorul de cost se gestionează la fel ca şi un termostat de cameră pentru o centrală termică. Capul termostat permite setarea temperaturii mediului ambiant în funcţie de modul în care se poziţionează. „Spre exemplu, poziția * (steluţă) permite menţinerea temperaturii în cameră la minimum 6 grade C şi previne îngheţarea instalaţiei în cazul în care camera este nelocuită. În general, poziţia 3 păstrează temperatura de 21 de grade Celsius, şi aşa mai departe. Cunoaşterea acestor lucruri nu este suficientă deoarece repartitorul este un sistem format din doi senzori care măsoară temperatura din calorifer şi temperatura mediului ambiant. În funcţie de diferenţa celor două, ceasul contorizează unităţi şi determină consumul caloriferului respectiv“, a adăugat Alina Mora.
Ceasul repartitor poate fi influenţat în sens negativ (creşte consumul artificial al unităţilor) dacă se usucă haine pe calorifer, dacă se deschide geamul şi se aeriseşte camera cu caloriferul deschis sau dacă există alte surse de încălzire la mai puţin de un metru de repartitor. Toate aceste lucruri influenţează diferenţa de temperatură dintre cei doi senzori şi, cu cât diferenţa este mai mare, cu atât repartitorul înregistrează mai mult.

Nu închideți caloriferul

Din dorinţa de a face economie, majoritatea oamenilor închid caloriferele când pleacă de acasă şi le deschid seara. Acest lucru este greşit deoarece în intervalul de timp cât sunteţi plecaţi temperatura în apartament scade foarte mult, iar când reporniţi caloriferul se va consuma o cantitate mult mai mare de căldură pentru a ajunge la temperatura dorită, cu siguranţă mai mult decât dacă aţi fi lăsat capul termostat pe poziţia 1 sau 2.

Repartitorul nu închide complet caloriferul

Repartitorul, chiar şi atunci când caloriferul este închis, tot asigură în cameră o temperatură de cel puţin şase grade. Robinetul închis tot mai lasă să treacă un pic de căldură, care nu se mai înregistrează, dar care, în schimb, nu permite caloriferului să îngheţe.

Echilibrare necesară
Dacă echilibrarea hidraulică este realizată, gigacalorimetrul de la limita de proprietate este atunci pe zero; dacă ea nu este făcută, el înregistrează agentul termic recirculat în instalaţie ca şi cum ar fi consumat.

În Danemarca a mers
Repartitorul de costuri a fost patentat în anul 1924 de fraţii danezi Clorius. A fost acceptat şi introdus apoi în peste 20 de ţări, între care Germania, Slovenia, Croaţia şi Danemarca.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS