6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal„Eu sunt legea“

„Eu sunt legea“

V-aţi întrebat vreodată ce se întâmplă cu petardele confiscate de către Poliţia Locală? Sau, ca să fim mai obiectivi, cu petardele luate de poliţişti pe post de şpagă, ca să-i lase în pace pe comercianţii ilegali să vândă aceste produse? V-aţi imaginat cumva că petardele merg la vreun depozit special amenajat, unde sunt detonate de către pirotehnişti? Greşit. Dacă v-aţi închipuit aşa ceva înseamnă că aţi stat prea mult timp în Occident, acolo unde legile se aplică la sânge.
Realităţile mioritice craiovene arată cu totul altfel. La noi, petardele „confiscate“ (sau „şpăguite“) ajung exact la copiii poliţiştilor locali, care terorizează vecinii şi trecătorii cu ele. În ciuda faptului că, începând de anul acesta, printr-o nouă lege, petardele au fost definitiv interzise, parcă niciodată Craiova n-a bubuit mai tare decât acum. Şi nu doar în noaptea de Revelion. Citeam în presa locală craioveană câte sute şi mii de amenzi şi dosare penale au întocmit poliţiştii locali din Gorj nu neapărat celor ce comercializau petarde, ci mai ales celor care le foloseau. Aş dori, pe această cale, să întreb oficial conducerea măiestrei Poliţii Locale craiovene câte amenzi a aplicat celor ce au folosit petarde?
Dar cum să amendeze Poliţia Locală Craiova, o instituţie inutil bugetofagă, pe cei care foloseau petarde, când chiar odraslele localilor au fost cei care le-au utilizat din plin? Şi voi oferi un exemplu concret de poliţist local, despre care presa locală  a mai scris în câteva rânduri (vecinii având, spre deosebire de el, bunul-simţ de a nu-i divulga identitatea). Să-l numim T.E. Este cel care, împreună cu băieţii săi, terorizează o curte interioară unde locuiesc peste 200 de familii paşnice, de oameni „ca lumea“ (cum se spune). Este cel despre care presa locală a mai scris de câteva ori, cel care spune, de câte ori i se atrage atenţia că băieţii săi zguduie din temelii blocurile cu muzica dată la maximum, sau că dau continuu cu petarde: „Eu sunt legea! N-aveţi ce-mi face!“. Adevărul e că nu prea avem ce-i face (nu că el ar fi legea). Reclamaţiile multor vecini, în multiple rânduri, la şeful Poliţiei Locale Craiova nu s-au soldat cu vreun rezultat. „Eu sunt legea“ a ştiut să muşamalizeze totul.
Nici anul acesta băieţii lui „Eu sunt legea“ nu au făcut rabat de la haos, aruncând petarde cu o frecvenţă demnă de Cartea Recordurilor, fără a obosi vreo clipă, de la primele ore ale dimineţii până târziu după miezul nopţii. Vă scriu aceste rânduri în data de 3 ianuarie 2012, când canonada provocată de băieţii comunitarului e încă în toi, spre disperarea a sute de familii, care nu au o clipă de linişte. Nu vă mai spun ce înseamnă asta pentru noi, care avem şi copii mici şi care se sperie continuu de zgomotul făcut de petardele confiscate. Îi văd mereu pe cei doi băieţi ai lui „Eu sunt legea“ cum aruncă frenetic petarde de la ultimul etaj al blocului situat vizavi de blocul în care domiciliez.
Aş dori (împreună cu o sumedenie de vecini din blocurile acestui spaţiu interior terorizat de ani buni de toanele unui pretins poliţist local) un răspuns oficial din partea conducerii Poliţiei Locale Craiova: cât de importantă este conduita aşa-zişilor oameni ai legii în afara orelor de program? Pe cine plătim din taxele şi impozitele noastre? Pe unii care pactizează cu infractorii și sunt primii care încalcă legea? Cât mai suportăm suburbanitatea unuia care are impresia că este chiar legea şi care, prin cine ştie ce considerente care scapă logicii bunului-simţ, a şi fost avansat de la patrulă la munca de birou? Probabil pentru merite deosebite şi pentru conduită ireproşabilă.
Pe data de 31 decembrie 2011, făceam ultimele târguieli din Piaţa din Craioviţa Nouă. În ciuda legii adoptate anul acesta, petardele, deşi interzise, se comercializau la vedere, pe tarabe. Printre aşa-zişii comercianţi, colcăia de jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali. M-am dus timidă la unul dintre jandarmi, întrebându-l de ce nu iau măsuri contra celor care vând petarde. M-a privit buimac, nu ştia dacă îmi bat joc de el sau vorbesc serios. Mi-a spus: „Haideţi, doamnă, se poate? Doar e Anul Nou!“. L-am întrebat dacă în lege se specifică faptul că tulburarea liniştii şi ordinii publice e permisă de Crăciun, Revelion, Paşti etc. Iarăşi a rămas stupefiat: „Doamnă, să fim şi noi oameni, să fim înţelegători, chiar aşa, să luăm bucuria oamenilor?“. Răspuns edificator pentru cei chemaţi să asigure ordinea şi liniştea publică.
În rest, rămâne întrebarea: cine ne protejează de poliţiştii locali şi de progeniturile lor?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS