17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalElena Udrea a adus bani la Slatina

Elena Udrea a adus bani la Slatina

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a fost prezentă vineri, la Slatina, ea semnând contractele de finanţare pentru trei proiecte de reabilitare a unor zone din municipiul oltean.
Elena Udrea, împreună cu Darius Vâlcov, primarul Slatinei, şi Marilena Bogheanu, directorul ADR Oltenia, a semnat, la Casa Căsătoriilor, trei noi contracte de finanţare în valoare totală de peste 5,57 milioane de euro. Acestea vizează reabilitarea spaţiilor verzi, aleilor şi mobilierului urban din zona străzilor Unirii-Libertăţii-Crişan,  cartierul Progresul şi zona Spitalului Judeţean. Cele trei proiecte, al căror beneficiar este Primăria Slatina, au fost semnate în cadrul Axei 1 – subdomeniul Centre Urbane şi fac parte din Planul Integrat de Dezvoltare Urbană.
Primul proiect, cu o perioadă de implementare de opt luni, este „Reabilitare spaţii verzi, alei de acces rutier şi pietonal, mobilier urban adiacent str. Unirii, Libertăţii şi Crişan“ și are o valoare totală de 5.767.373,99 lei (reprezentând 1.366.676 de euro) dintre care valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 4.244.003,63 lei (reprezentând 1.005.926,44 euro). Cel de-al doilea proiect, „Reabilitare spaţii verzi, alei de acces rutier şi pietonal, a mobilierului urban, zona străzii Cornişei-Spital“, cu o durată de implementare de zece luni și care vizează realizarea infrastructurii stradale, suprastructurii stradale şi sistematizarea verticală a zonei aferente străzii, prin realizarea de trotuare şi spaţii de parcare, dar şi asigurarea accesului la proprietăţi, are o valoare totală de 3.481.242,97 lei (reprezentând 824.939 de euro), iar valoarea finanţării nerambursabile din POR este de 2.575.852,33 lei (610.970,67 euro). Cel de-al treilea proiect, cu o valoare de 14.297.783,46 lei (reprezentând 3.388.100 euro), din care finanţarea nerambursabilă este de 10.856.363,89 lei (2.575.038.87 euro), este „Reabilitare spaţii verzi, alei de acces rutier şi pietonal şi mobilier urban adiacent străzilor Sergent Major Dorabanţu Constantin, Basarabilor, Centura Basarabilor şi Arcului“, unde obiectivele principale sunt realizarea a 15 străzi şi alei de acces din cartierul Sergent Major C-tin Dorabanţu şi sistematizarea verticală a zonei aferente străzii, prin realizarea de trotuare şi spaţii de parcare, dar şi asigurarea accesului la proprietăţi, precum şi siguranţa circulaţiei. „O veste importantă cu care am venit la Slatina este aceea că reprezentanţii Comisiei Europene au acceptat să se folosească fonduri europene pentru reabilitare termică. Nu numai aici, ci pe plan naţional. Am convins membrii Comisiei de necesităţile şi utilităţile fondurilor, iar acum suntem în proceduri, în cadrul cărora se vor aloca 3.600.000 de euro, dar până atunci trebuie derulat proiectul“, a precizat Elena Udrea. După semnarea celor trei contracte, ministrul dezvoltării regionale şi turismului s-a declarat mulţumită de ceea ce s-a făcut până acum la Slatina şi de ceea ce se va începe. Apoi, ea a vizitat Liceul cu Program Sportiv, a cărui reabilitare a fost finalizată. Aici, Elena Udrea a fost primită cu colinde, a fost invitată să-i ajute pe elevi să împodobească bradul de Crăciun, fiind solicitată pentru autografe şi fotografii. Aceasta a părut plăcut impresionată atât de programul artistic, cât şi de aspectul liceului şi de diplomele care atestă rezultatele remarcabile ale elevilor.
• Maria Oporan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

46 COMENTARII