Trei tabere, trei locuri care au încântat copilăria a mii de elevi într-un judeţ, e drept, fără potenţial turistic, au fost puse pe butuci una câte una, în spiritul interesului extraordinar pentru tineret
Pionierii fruntaşi îşi amintesc, cu siguranţă, de verile superbe petrecute în tabăra de la Vitomireşti, judeţul Olt, unde se întreceau în concursurile judeţene, sau despre partidele de pescuit de la Moşteni, mult timp o destinaţie îndelung visată de pescari, artişti sau chiar politicieni şi oameni cu funcţii. Locuri feerice pentru cine are ochi să vadă şi altceva decât cum se pârguiesc banii în cont, dar abandonate, una de aproape zece ani şi cealaltă de vreo cinci. Cum o altă tabără aflată în patrimoniul Direcţiei pentru Tineret, cea de la Mâineşti, a scăpat încă din 2000 printre degetele administratorilor vremelnici, fiind predată cu acte Episcopiei Râmnicului, graţie prieteniei dintre episcop şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt de la acea dată, rămân în discuţie cele două, care vor ajunge în curtea administraţiilor din Vitomireşti şi Teslui, pentru că mai-marii judeţului au spus că nu-i interesează oferta instituţiei care încă le mai are pe inventar. Teoretic, lucrurile ar trebui să se îmbunătăţească dacă primăriile văd potenţialul de dezvoltare, pentru că protocolul de predare-primire va avea prevederi clare, spune directorul Direcţiei pentru Tineret şi Sport, Silvian Dan, anume că nu se poate schimba destinaţia celor două obiective, ci trebuie renovate şi redate circuitului turistic. Practic, la criza din bugetele locale, termenul de doi ani pentru realizarea lucrărilor de investiţii în renovare, care însoţeşte astfel de protocoale, se poate prelungi mult şi bine.
De la Daciade şi tabere de pictură, spre… nimic
Tabăra Vitomireşti a fost, lucru poate greu de crezut, o destinaţie căutată destul de mulţi ani de elevii din ţară. Dealurile cu peisaje superbe, suprafaţa generoasă, disponibilitatea artiştilor locali pentru deplasări în tabără ca să distreze oaspeţii, toate au ţinut în picioare tabăra cu 34 de căsuţe, pavilion central, bucătărie, bazin de înot. Până prin anul 2000, când banii tot mai puţini veniţi de la buget şi managementul discutabil au făcut ca, mai întâi, să nu se mai obţină autorizaţia sanitară de funcţionare, care a însemnat intrarea taberei în conservare. Lipsa încasărilor, lipsa banilor pentru remedierea deficienţelor şi intrarea în legalitate, lipsa oricărei perspective au fost urmarea (ne)firească. În 2002 s-a reuşit forarea unui puţ, rezolvându-se astfel problema sursei de apă, invocată pentru neavizarea sanitară. Anii în care a lipsit din circuit şi-au pus însă amprenta, astfel că după anul 2000 aici au mai poposit doar copiii din centrele de plasament şi cei din familiile sărace, pentru care guvernul a organizat tabere sociale. Din 2003 a început degradarea, în adevăratul sens al cuvântului.
Moşteniul şi-a lungit agonia până prin 2006. Vara se mai organizau tabere pentru maeştri şi ucenici în ale picturii şi sculpturii, weekenduri de pescuit, petreceri ale şefilor învăţământului, nunţi şi botezuri. Prin ’96 – ’97, aici erau tabere de înot, handbal, fotbal. Chiar şi atunci, se folosea doar pavilionul central, cu o capacitate de 49 de locuri. Biblioteca, grădiniţa, şcoala, clubul, complexul comercial, care funcţionau la înfiinţarea coloniei de muncitori, prima destinaţie a obiectivului Moşteni, sunt astăzi simple rămăşiţe scăpate de setea localnicilor de a-şi duce prin curţi ce au crezut ei că este al nimănui.
Aceiaşi localnici au început, prin 2006, să adulmece şansa de a fi împroprietăriţi cu teren şi, cu bunăvoinţa primarului, şi-au văzut visul cu ochii. Şeful taberelor de la acea vreme a ripostat anemic, iar astăzi puţin mai contează, deoarece terenul aferent, ba de 1,8 ha, ba de 3 ha, în funcţie de cine l-a măsurat, va deveni oricum proprietatea localităţii. Interesul unora pentru tabără este explicat prin plasarea strategică, pe dealul de pe malul Oltului, în vecinătatea selectă a oamenilor politici, avocaţilor, procurorilor, oamenilor de afaceri care au cumpărat pământ şi şi-au adus casele până pe malul Oltului, „muşcând“ din luciul de apă cu pontoanele. Ce tabere de pescuit, dacă luciul de apă din zonă are concesionari sau potenţiali concesionari din lumea bună! Nici măcar supraveghetorii plătiţi primăvara şi toamna nu mai sunt în schema de personal la instituţia care încearcă să scape de tabere ca de ciumă. Buruienile au crescut în curtea taberei Moşteni în voie. Nici animalele localnicilor nu mai intră în ea. Încă mai sunt lacăte pe uşile de pe care se desprinde vopseaua, dar Dumnezeu ştie ce-o mai fi înăuntru!
Tineret, mândria ţării…
Bazele sportive se degradează, iar la manifestările organizate pentru tineri se contribuie sporadic. Nici măcar pe cei instituţionalizaţi nu-i ascultă şi nu-i consultă nimeni, deşi există o lege care impune aceste lucruri. Nici fondul pentru tineret, impus de aceeaşi lege, nr. 350/2006, nu l-a constituit vreo primărie sau consiliul judeţean. Ultima instituţie menţionată a avut curajul să scrie negru pe alb că n-a respectat legea. Pentru că, pentru tineri, n-a mai avut fonduri.
