20.9 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalSchimbări de faţadă la primărie

Schimbări de faţadă la primărie

Câţiva şefi îşi pierd scaunele, unele servicii şi direcţii se reorganizează, dar apar altele noi, astfel că dintre cei 52 de şefi la Primăria Craiova rămân doar… 51.

„Aceeaşi Mărie, cu altă pălărie“, pare să fie noua organigramă a municipalităţii, care va fi supusă joi dezbaterii şi votării în Consiliul Local Craiova. Numărul de posturi actual – 512 – se reduce formal cu 16, dar nimeni nu va fi dat afară, pentru că exact 16 posturi din domeniul disciplinei în construcţii, a protecţiei mediului şi a controlului comercial vor fi preluate de noua Poliţie Locală Craiova. Şi, totuşi, schimbări sunt. Unele servicii se desfiinţează sau sunt comasate, dispărând astfel posturi de şefi din primărie. Apar, însă, şi servicii absolut noi, astfel că numărul de posturi de conducere din aparatul municipalităţii se reduce de la 52 la… 51.

Şefi schimbaţi
sau doar mutaţi

Potrivit proiectului de hotărâre postat pe site-ul municipalităţii, Direcţia de Patrimoniu se desfiinţează, actualul ei şef, Ovidiu Vanghelie, pierzându-şi funcţia. Oamenii din subordinea sa, grupaţi în Serviciul Locativ, Serviciul de Administrare şi Evidenţă Domeniu Public şi Privat şi Compartimentul măsurători topo, vor intra în componenţa Direcţiei de Urbanism, care se transformă în Direcţia de Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Patrimoniu, condusă de arhitectul-şef, Mircea Diaconescu.
Serviciul Contracte, autorizări agenţi economici, control comercial din cadrul Direcţiei Economico-Financiare se reorganizează şi el, dar numai prin schimbarea titulaturii în Serviciul contracte şi autorizări, după ce personalul de control a fost preluat de Poliţia Locală.
Direcţia de Servicii Publice se transformă în Direcţia de Investiţii şi Servicii Publice, compusă din trei servicii (Investiţii, administrare, întreţinere drumuri; Transport public local şi siguranţa circulaţiei; Administrare servicii publice) şi un compartiment de Monitorizarea serviciilor comunitare de utilităţi publice, care nu va avea decât un singur angajat. Noua direcţie ar urma să fie condusă de Sabina Dumitru, şefa de la Achiziţii Publice, în timp ce Adriana Motocu şi Nicu Tuţu îşi pierd funcţiile. Unul dintre ei ar putea ajunge, însă, pe postul de director executiv adjunct al noii direcţii.

Zece oameni la Serviciul de Imagine

Pierzându-şi Serviciul Tehnic de Investiţii, Administrare şi Întreţinere Drumuri, trecut la structura menţionată anterior, Direcţia Proiecte, programe de dezvoltare, tehnică şi investiţii se reorganizează la rândul ei. Se va numi Direcţia Elaborare şi Implementare Proiecte, compusă din Serviciul Elaborare proiecte şi programe de dezvoltare şi un Birou de Implementare proiecte şi programe de dezvoltare, iar Sever Bordu are toate şansele să rămână în fruntea ei.
Arătând că ţine mult la propria imagine, municipalitatea, condusă în prezent de viceprimarul Marinică Dincă, propune consiliului local transformarea Compartimentului Imagine, relaţii internaţionale, redacţie ziar, purtător de cuvânt, care are în prezent opt angajaţi şi nici un şef, în serviciul cu acelaşi nume, având zece posturi în schemă, din care nouă de execuţie şi un post de şef de serviciu.

11% sunt şefi
Pentru anul 2011, organigrama Primăriei Craiova cuprinde 496 de posturi, din care trei de demnitate publică (primarul şi viceprimarii) şi 51 de funcţii de conducere: un secretar al municipiului, un arhitect-şef, şapte directori executivi de direcţii, patru directori executivi adjuncţi, 30 de şefi de servicii şi opt şefi de birouri. Altfel spus, 11% dintre angajaţii primăriei sunt şefi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII