Știri de ultima orăMagazinPrăjitură cu vișine

Prăjitură cu vișine

Ingrediente: 5 ouă, 150 g iaurt grecesc, 100 ml ulei, 200 g zahar, 220 g făină, 1 plic zahăr vanilat, 1 plic praf de copt, 1 praf de sare, 150 g vișine fără sâmburi (sau alt fruct, după preferință), zahăr farin pentru decor.

Mod de preparare:

Se separă ouăle. Albușurile se mixează cu sare până se fac spumă.

Adăugăm zaharul și mixăm până se dizolvă, iar albușurile devin o spumă tare.

Separat, amestecăm gălbenușurile cu uleiul, până capătă aspectul și consistența unei maioneze. Adăugăm un praf de sare, vanilia si iaurtul și amestecăm puțin, cât să se încorporeze.

Compoziția de gălbenușuri se toarnă ușor în albușuri, si amestecăm cu un tel, de jos în sus, astfel încât spuma de albușuri să nu se lase.

Încorporăm cu grijă și făina amestecată bine cu praful de copt.

Compoziția obținută se toarna într-o tavă de 30×20 cm, tapetată cu hârtie de copt.

Deasupra se pun vișinile scurse și date prin puțină făină.

Coacem prăjitura la 180°C, pentru 30 minute sau până devine aurie.

Dupa coacere, o scoatem pe un gratar si o lăsăm să se răcescă.

Se pudrează cu zahar farin vanilat.

(sursa: desertdecasa.ro)

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS