Universitatea Craiova a făcut un pas important spre calificarea în turul al doilea preliminar al UEFA Champions League, după succesul cu 4-1 obținut în fața formației belaruse ML Vitebsk, pe teren neutru, la Mezőkövesd (Ungaria). Deși s-a declarat mulțumit de rezultat și de atitudinea echipei sale, antrenorul Filipe Coelho consideră că jocul campioanei României mai are multe aspecte de pus la punct.
Tehnicianul portughez a subliniat că diferența de scor nu reflectă în totalitate desfășurarea partidei și a evidențiat faptul că echipa sa se află încă în perioada de început a sezonului.
„Suntem fericiți pentru un start bun. A fost un meci dificil. Dacă te uiți la rezultat, ai crede că a fost un meci ușor, dar nu este deloc așa. Avem multe lucruri de îmbunătățit. E important modul în care suntem competitivi ca echipă.
Am avut multe momente bune în meci. Trebuie să avem grijă la anumite lucruri, să folosim mai mult spațiile, să ținem de minge. Dar e normal, suntem la început de sezon, trebuie să găsim cele mai bune soluții pentru a obține rezultate bune”, a declarat Filipe Coelho, la digisport.
Ștefan Baiaram, remarcatul serii: „Se antrenează la un nivel înalt!“
Unul dintre cei mai buni oameni ai Universității Craiova a fost Ștefan Baiaram, cel care a deschis scorul încă din minutul 4. Evoluția sa nu l-a surprins pe Filipe Coelho, care a explicat că extrema oltenilor a impresionat încă din cantonamentul de vară.
„Baiaram a jucat foarte bine, s-a antrenat foarte bine. A fost titular pentru că în pre-sezon a arătat foarte bine. De când am venit aici se antrenează la un nivel înalt. Azi este un rezultat foarte bun. Nu îmi place să spun în procente despre pregătirea fizică. A fost destul de cald aici, sunt și momente în care trebuie să știm să suferim”, a completat tehnicianul portughez.
Coelho nu se gândește încă la Supercupă
La finalul partidei, antrenorul Craiovei a explicat și dialogul avut cu Samuel Teles în timpul jocului, precizând că schimbările tactice au avut legătură cu gestionarea efortului.
„Cu Teles am discutat niște chestiuni tactice. Arătam niște slăbiciuni fizice, ca echipă. I-am spus că nu trebuie să se avânte în față, la pressing. Îmi place să vorbesc cu jucătorii despre aceste aspecte, și-au exprimat și ei punctele de vedere.
Nu îmi face plăcere să vorbesc de arbitri. Sunt convins că au vrut să aibă o evoluție cât mai bună. Și ei fac greșeli, fotbalul este un joc bazat pe emoție. O să vedem dacă odihnim sau nu jucători. Important este să ajungem sănătoși la Craiova și să pregătim următorul meci”, a spus Coelho.

