22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjApă nepotabilă la cişmelele din Turcineşti

Apă nepotabilă la cişmelele din Turcineşti

Autorităţile locale din comuna gorjeană Turcineşti au făcut primii paşi în procesul de recepţionare a lucrării de alimentare cu apă a satelor, în ciuda faptului că apa de la cişmelele publice nu este potabilă.

Sistemul de alimentare cu apă a comunei Turcineşti, situată lângă municipiul Târgu Jiu, a fost pus în funcţiune, însă nu şi staţia de tratare. Astfel, apa nepotabilă este scoasă din puţul de 185 de metri adâncime şi ajunge direct la cişmelele stradale. Comisia de recepţie a lucrărilor s-a întrunit ieri, la sediul Primăriei Turcineşti, pentru a demara procedurile. Potrivit edilului Vasile Gogălniceanu, procedura de recepţie a lucrărilor va dura câteva zile, întrucât cei cinci membri ai comisiei vor verifica actele. Din păcate, apa care curge la cele 45 de cişmele publice nu este potabilă şi poate fi folosită doar în uz gospodăresc. „Nu este apă menajeră, dar nici potabilă nu este. Poate fi folosită în gospodărie, pentru uz gospodăresc“, a spus unul dintre proiectanţi. „Staţia de clorinare este montată şi urmează să fie pusă în funcţiune, dar după recepţia iniţială. Au fost făcute analize şi apa are proprietăţi foarte bune. Acum poate fi folosită în uzul gospodăresc“, a spus edilul comunei Turcineşti.

Diferenţele dintre proiect şi realitate

Lucrarea de alimentare cu apă a comunei Turcineşti a costat aproximativ patru milioane de lei, dar există câteva diferenţe între proiect şi ceea ce s-a realizat în teren. Însuşi primarul Vasile Gogălniceanu recunoaşte faptul că puţul are o adâncime de 185 de metri, deşi fusese proiectat la 305 m, dar spune că totul este în ordine. „Într-adevăr, puţul a fost forat la 185 de metri, deşi în proiect scria că trebuie să aibă 305 metri. Am chemat specialişti de la Oradea şi Târgu Jiu şi ne-au dat avizul că este bine şi aşa pentru că este asigurat debitul necesar lucrării de alimentare cu apă. Puţul are un debit mult mai mare decât avem nevoie. S-a făcut un studiu hidrogeologic şi stăm bine. Am lucrat mereu cu firme autorizate, puţul este în regim de explorare, este apă de adâncime, foarte bună, fără bacterii“, a spus primarul. Altă diferenţă este aceea că în proiect au fost trecute 60 de cişmele stradale, iar în teren se regăsesc doar 45. „Lucrările s-au finalizat în urmă cu două săptămâni, dar am mai avut de remediat unele probleme. Avem avizul experţilor, care au spus că puţul este bun şi că apa are debit. Apa este bună pentru că nu are bacterii. Sunt ceva probleme la capitolul examenului chimic, însă va fi clorinată“, a spus Alexandru Simescu, dirigintele de şantier.

„Nici o fântână nu are apă potabilă“

Vasile Gogălniceanu, primarul comunei Turcineşti, susţine că apa din reţeaua de alimentare a localităţilor este mult mai bună decât cea din fântânile sătenilor. Primarul a declarat că, de-a lungul celor doi ani de când a început lucrarea, mai mulţi consilieri locali i-au pus „beţe-n roate“. „Am dat cu subsemnatul şi pe la DNA, dar tot nimic nu s-a întâmplat. Am respectat litera legii. Apa va fi potabilă imediat ce lucrarea va fi recepţionată, vom da drumul la clorinare şi vom lua probe. Abia atunci vom cere autorizaţia de la Direcţia de Sănătate Publică. Oricum, apa este mult mai bună şi mai curată decât ce au sătenii în fântâni. Nici o fântână nu are apă potabilă, sunt sigur“. Sătenii au aflat de câteva săptămâni că apa de la cişmele nu este potabilă şi nici nu o consumă. „Iau, dacă am nevoie, să dau la animale. Nu beau de la cişmea“, a spus Valentina Guşatu. „Momentan, nu a venit nimeni de la Turcineşti cu probe din apa de la cişmele. A venit mai de mult cineva cu o probă de apă, dar nu era potabilă. Procedura de autorizare a staţiei de alimentare nu este simplă“, a spus Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS