19.3 C
Craiova
joi, 16 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMotociclişti reţinuţi după o urmărire ca-n filme

Motociclişti reţinuţi după o urmărire ca-n filme

Doi tineri din Mehedinţi au fost reţinuţi de poliţiştii gorjeni după o urmărire ca-n filme pe zeci de kilometri. Unul dintre ei a condus o motocicletă în judeţul Gorj, fără a poseda permis, nu a vrut să oprească la semnalele poliţiştilor şi a trecut prin cinci baraje ale Poliţiei Rutiere Gorj.
Ambii motociclişti, unchi şi nepot, apar în filmuleţe pe Youtube, în care îşi demonstrează îndemânarea în conducerea unei motociclete, poliţiştii din Mehedinţi considerându-i un real pericol public. Cei doi, Vlad Mircea, de 32 de ani, şi nepotul său, Alexandru Borugă, de 19 ani, susţin că au condus o motocicletă cu aproape 200 km/h, în timp ce poliţiştii spun că numai tânărul de 19 ani a fost la ghidon. Acesta a fost tras pe dreapta la ieşirea din Târgu Jiu, pe Calea Severinului, însă nu a oprit la semnalul agenţilor, iar apoi a trecut prin cinci filtre ale poliţiei, ajungând în satul Vârtopu, unde, din cauza drumului prost şi a lipsei de combustibil, a abandonat motocicleta.
„Pe Calea Bucureşti, am efectuat semnal regulamentar de oprire a unei motociclete. A semnalizat şi a încetinit viteza, dar când s-a apropiat de echipajul de poliţie a demarat. L-am urmărit pe o distanţă de peste 30 de kilometri. Au fost instituite cinci filtre, dar a trecut prin toate. Nu ştiu ce viteză avea, pentru că noi mergeam cu 150 km/oră cu Dacia Logan, iar motocicleta se afla la o distanţă mare. A intrat pe un drum lăturalnic şi a abandonat motocicleta, pentru că era un drum accidentat“, a spus Daniel Săvulescu, inspectorul principal cel care l-a urmărit pe motociclist. Ulterior, la sediul poliţiei s-a prezentat unchiul lui, de 32 de ani, care a susţinut că el conducea. Poliţiştii deţin imagini de la o benzinărie din Motru, unde a alimentat motocicleta Alexandru Borugă, de 19 ani, nepotul lui Vlad, care nu posedă permis. Motocicleta nu avea numere de înmatriculare, ci unele false. Poliţiştii i-au reţinut pe amândoi pentru 24 de ore.
„Tânărul de 19 ani este acuzat de conducere fără permis, punere în circulaţie pe drumurile publice a unei motociclete neînmatriculate şi cu număr fals de înmatriculare, iar celălalt este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de favorizarea infractorului, fals în declaraţii şi încredinţarea unei motociclete pentru a fi condusă pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere. Magistraţii Tribunalului Gorj au decis ca ambii tineri să nu părăsească ţara în următoarele 30 de zile, fiind cercetaţi în stare de libertate“, a spus Romina Dochian, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

19 COMENTARII