11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSuspecţii de contrabandă cu arme, cercetaţi în libertate

Suspecţii de contrabandă cu arme, cercetaţi în libertate

Cele opt persoane din judeţul Olt, printre care un poliţist din Traian şi un militar din Caracal, suspectate că ar face contrabandă cu arme de vânătoare, sunt cercetate în stare de libertate. 

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIIICOT) – Serviciul Teritorial Olt îi cercetează în libertate pe cei opt bărbaţi din Caracal, suspectaţi că ar face parte dintr-un grup infracţional care se ocupă cu contrabandă de arme de vânătoare. Printre cei cercetaţi se află poliţistul Florin Băloi, agent în cadrul Postului de Poliţie Traian, şi un militar din Caracal. Procurorii DIICOT au percheziţionat miercuri locuinţele suspecţilor, de unde au ridicat şi două arme de vânătoare. „În urma percheziţiilor au fost ridicate o puşcă cu calibrul de 15 milimetri şi o armă de vânătoare de calibrul 5,5 milimetri. De asemenea, au mai fost ridicate 86 de cartuşe, 162 de capse, dar şi vânat“, a explicat Nadina Spânu, procuror-şef în cadrul DIIICOT Bucureşti. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, una dintre arme a fost ridicată chiar de la domiciliul poliţistului din Traian.

Cercetaţi pentru mai multe infracţiuni

Cele opt persoane, care au vârste cuprinse între 28 şi 40 de ani, au fost audiate miercuri la Parchet, apoi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt. Audierile s-au încheiat în cursul serii, suspecţii fiind lăsaţi apoi să plece acasă. Ei sunt anchetaţi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi riscă între cinci şi 20 de ani de închisoare. „Cei în cauză sunt cercetaţi în stare de libertate pentru constituirea unui grup infracţional organizat, contrabandă, braconaj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Infracţiunile se pedepsesc cu închisoarea până la 20 de ani“, a mai spus procurorul-şef Nadina Spânu. „Ancheta continuă. Se fac cercetări pentru a se stabili dacă armele erau deţinute legal“, a adăugat aceasta.

„Le-au luat banii din portofel“

Rudele celor reţinuţi i-au aşteptat pe aceştia la sediul IPJ Olt până la încheierea audierilor. Oamenii spun că toţi cei suspectaţi de contrabandă cu arme sunt nevinovaţi. „Au venit atâtea maşini de poliţie cu mascaţi şi au făcut tam-tam degeaba! Sunt nevinovaţi toţi cei luaţi la audieri. I-au luat din pat, fără să spună măcar pentru ce îi ridică. Deţin legal armele şi nu au făcut nimic în afara legii. Unora le-au luat banii din portofel. Aşa îşi face poliţia treaba? Noi ne-am luat avocaţi şi nu avem de gând să lăsăm lucrurile aşa. Nu sunt infractori să îi trateze în halul ăsta“, au spus, revoltate, rudele celor audiaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU