Petrache Poenaru s-a născut pe 10 ianuarie 1799, în localitatea Băneşti din judeţul Vâlcea, în apropiere de Bălceşti. El şi-a făcut studiile secundare la Craiova, la şcoala de pe lângă Biserica Obedeanu, între 1811 şi 1818. Petrache Poenaru era nepotul vornicului Iordache Oteteleşanu, cel care a avut un rol foarte important în evoluţia şcolilor din Craiova.
Din 1818 a lucrat la cancelaria Episcopiei din Râmnicu Vâlcea, iar între 1820 şi 1821 a predat limba elină la Şcoala Mitropoliei din Bucureşti.
În 1821, Petrache Poenaru a fost secretarul lui Tudor Vladimirescu în timpul revoluţiei. Aceasta era o funcţie publică, activitatea lui fiind legată de pană şi călimară.
Studii inginereşti
Deşi după înfrângerea lui Tudor Vladimirescu pandurii erau vânaţi şi decapitaţi, Petrache Poenaru scapă, iar în 1822 obţine o bursă de studii la Şcoala Tehnică din Viena şi Berlin. Aici învaţă despre o seamă de instrumente tehnice noi la vremea aceea: şublere, micrometre. În 1826 primeşte o bursă franceză şi îşi completează studiile la Ecole Polytechnique din Paris în domeniul topografiei şi geodeziei.
În 1827, pe 25 mai, obţine Brevetul Francez 3208 pentru „Condei portăreţ fără sfârşit, alimentându-se el însuşi cu cerneală“. Această invenţie a revoluţionat domeniul instrumentelor de scris, contribuind la crearea unui obiect folosit şi în prezent de milioane de oameni. Tocul cu rezervor al lui Poenaru elimina zgârieturile de pe hârtie şi scurgerile nedorite de cerneală şi propunea soluţii pentru îmbunătăţirea părţilor componente pentru a asigura un debit constant de cerneală, precum şi posibilitatea înlocuirii unor piese.
În 1831, pe 27 octombrie, aflat în Anglia, călătoreşte cu trenul, fiind astfel primul român care foloseşte acest mijloc de transport pus în funcţiune cu doar un an urmă între Liverpool şi Manchester.
„Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului nostru. Douăzeci de trăsuri legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane, sunt trase deodată de o singură maşină cu aburi“.
Contribuţii la organizarea învăţământului
Petrache Poenaru se întoarce în Ţara Românească în 1832 şi este numit profesor de fizică şi matematică la „Sf. Sava“ din Bucureşti, iar din 1833 devine directorul acestei şcoli. Tot în 1833 contribuie la înfiinţarea în Ţara Românească a cursurilor speciale de matematici superioare, geodezie, mecanică, arhitectură, agricultură şi silvicultură. El creează două clase cu profil ingineresc şi le dotează cu manuale şi aparatură.
În 1837 traduce şi publică în limba română primul curs de „Geometrie“, iar în 1841 – cursul de „Algebră“. Tot în 1841 publică, în colaborare, „Vocabularul franţezo – român“ în două volume. Pe acest considerent, Petrache Poenaru este evocat şi azi ca un susţinător al francofoniei în România.
În 1838, în calitate de Director General al Şcolilor din Ţara Românească, funcţie cu grad de demnitar, înfiinţează şcolile publice săteşti din Muntenia. De reţinut că aceste şcoli au fost desfiinţate de căimăcămia reacţionară instaurată după înfrângerea Revoluţiei de la 1848. Se pare că dintotdeauna, inclusiv în zilele noastre, şcoala, ca instituţie, nu a fost iubită de conducătorii profitori. Istoria se repetă?
Petrache Poenaru s-a implicat direct în dotarea şcolilor Craiovei. Astfel, în 1837, donează Pensionului de fete din Craiova, actualul Colegiu Naţional „Elena Cuza“, un set de hărţi – Europa, Asia, Africa, America, Australia -, precum şi 20 de cărţi privind „Cours complet d’education domestiques pour les filles“.
Pe 20 octombrie 1850 este numit membru al Eforiei Şcolilor Naţionale, având ca sarcină să urmărească aplicarea Regulamentului de funcţionare a şcolilor din Ţara Românească, semnat de domnitorul Barbu D. Ştirbei la 17 octombrie 1850 şi în care se prevedea să se înfiinţeze o „Facultate de ştiinţe eczacte cu 3 secţii: pentru topografi; ingineri de poduri şi şosele; arhitecţi“. Ca urmare a implicării directe a lui Petrache Poenaru, Şcoala de Poduri şi Şosele – actuala Universitate Politehnică din Bucureşti – îşi începe cursurile în ianuarie 1851.
După Unirea Principatelor Române, Petrache Poenaru participă intens la viaţa publică şi concepe textul „Legii instrucţiunii publice“ de la 1864.
Activitatea inginerească
În 1836, la iniţiativa lui Petrache Poenaru, se organizează primele observaţii meteorologice sistematice pentru determinarea temperaturii, presiunii şi umezelii aerului.
Introducerea Sistemului Metric Zecimal în Ţara Românească i se datorează lui Petrache Poenaru, care în 1837 elaborează primul proiect românesc de lege pe această temă, discutat între 1834 şi 1836 în forurile legislative ale ţării. Victoria a fost parţială – introducerea Sistemului Zecimal al Stânjenului lui Şerban Vodă în 1836 -, iar lupta a fost lungă, până în 1864, când s-a legiferat acest sistem. Motive s-au găsit, inclusiv că în Ţara Românească nu sunt suficienţi ingineri, deşi Petrache Poenaru înfiinţase, la Şcoala Naţională, cursuri de Matematici teoretice şi Practice destinate inginerilor topografi.
Un motiv asemănător a fost adus şi în 1857, la preluarea liniilor telegrafice de către oficianţii români: incapacitatea românilor de a asigura acest serviciu. Şi în acest domeniu s-a făcut apel la competenţa şi notorietatea lui Petrache Poenaru. Acesta, în calitate de preşedinte al unei comisii de examinare, a organizat un examen riguros, care a demonstrat capacitatea oficianţilor români de a asigura acest serviciu în Ţara Românească.
Pe 8 septembrie 1847 s-a inaugurat, la Slatina, primul pod peste Olt dat efectiv în exploatare la 15 decembrie. Soluţia tehnică şi administrativă care a condus la construirea podului a fost dată de Petrache Poenaru şi Ioan Em. Florescu.
Pentru a sublinia complexitatea activităţii lui Petrache Poenaru, amintesc că în 1849 publică o lucrare de sericicultură – „Învăţături pentru prăsirea duzilor şi creşterea gândacilor de mătase“, precedată de editarea, începând cu 1 octombrie 1843, a periodicului Învăţătorul satului.
Petrache Poenaru, ca membru din 5 martie 1850 al Comisiei Tehnice a Departamentului Treburilor din Lăuntru, a fost un militant pentru introducerea maşinilor în activitatea din Ţara Românească. La propunerea din 8 aprilie 1854 a Comisiei Tehnice este achiziţionată de la Paris o dragă pentru a curăţa Dâmboviţa de gunoaie. A grăbit montarea unei fabrici de cărămidă în 1858, dar a avut grijă să menţioneze: „a nu lăsa băltoace, ci a le umple cu gunoi“. Alt exemplu: tipizarea cărămizilor. La 18 martie 1858 spunea „va trebui să domine o analoghie a lungimii către lăţime, plus o jumătate de deget sau un rost, astfel încât lungimea să acopere în lucrare cele două lăţimi aşezate cu micul interval între ele. Atunci, numai suprafeţele pereţilor vor fi suprafeţe plane la orice grosime de zid“.
În 1841 a fost ales deputat de Dolj.
În 1870, pe 10 septembrie, devine membru al Academiei Române. Primirea oficială a fost programată pentru 8 septembrie 1871, dar Petrache Poenaru, fiind bolnav, discursul de recepţie, intitulat „Gheorghe Lazăr şi Şcoala Română“, a fost citit de prietenul său, Gheorghe Sion.
S-a stins din viaţă pe 2 octombrie 1875, la vârsta de 76 de ani, şi a lăsat în urma sa o operă socială cu efecte până în zilele noastre. Şi descendenţii săi i-au urmat exemplul. Mă gândesc la strănepoata sa, scriitoarea Alice Voinescu (1885 – 1961), născută la Turnu Severin.
Aceasta este istoria lui Petrache Poenaru, poate prea puţin cunoscut, poate prea puţin evocat de noi, cei din Oltenia – mamă a unuia dintre cei mai implicaţi oameni în dezvoltarea învăţământului şi a ingineriei din Ţara Românească
