13.7 C
Craiova
duminică, 12 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal3.430 de lei, salariul mediu brut în 2015

3.430 de lei, salariul mediu brut în 2015

Salariul mediu brut din sectorul public, estimat la 2.199 de lei pentru acest an, va rămâne la fel în 2010, însă va creşte semnificativ până în 2015, cu 56% până la 3.430 de lei, fără al 13-lea salariu, dar cu tot cu sporuri, potrivit datelor prezentate ieri de ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea.
Salariul mediu în sistemul public ar urma să ajungă la 2.382 de lei în 2011, la 2.637 de lei în 2012, la 2.914 lei în 2013 şi la 3.169 de lei în 2014.
„Această lege trebuie să se înscrie în asigurarea echilibrelor macroeconomice şi sustenabilitatea finanţelor publice. Adică, trebuie să ne asigurăm că există resurse ca aceşti oameni din sistemul public să poată fi plătiţi. Asta ce presupune? Legea în ansamblul ei trebuie să conducă la scăderea masei salariale ca procente în PIB de la 9,4%, cât este astăzi, la circa 6% în 2015“, a afirmat Pogea.
„O altă premisă de calcul pe care am avut-o în vedere a fost convergenţa salariilor cu tendinţa din Uniunea Europeană. Adică nu putem să intrăm în zona euro în 2015 cu salarii de 300 de euro. Dar aceste salarii trebuie să fie corelate cu productivitatea şi evoluţia salariilor din mediul privat, acesta din urmă fiind cel care asigură până la urmă sustenabilitatea şi generează resursa pentru sistemul public“, a adăugat el.
Potrivit datelor prezentate de Pogea, cheltuielile publice cu salariile vor scădea de la 44,62 miliarde de lei în acest an, până la 43,796 miliarde de lei în 2010, urmând ca din 2011 să reînceapă să crească.
„În 2011 sunt prevăzute cheltuieli cu salariile bugetarilor de 45,94 miliarde de ei, în 2012 de 48,1 miliarde de lei. În 2013, valoarea cheltuielilor de personal în sistemul bugetar va ajunge la 50,4 miliarde de lei, în 2014 la 53,17 miliarde de lei, iar în 2015 – la 55,83 miliarde de lei, când va reprezenta 5,96% din produsul intern brut (PIB)“, a precizat ministrul.
„Premisele de calcul avute în vedere sunt: asigurarea echilibrelor macroeconomice şi sustenabilitatea finanţelor publice, scăderea masei salariale de la 9,4 la 6% din PIB, creşterea salariilor din sistemul public (convergenţa salariilor cu tendinţa UE) în corelare cu creşterea economică, corelată cu productivitatea şi evoluţia salariilor din mediul privat, reducerea polarizării salariilor“, se arată în documentul prezentat de ministrul finanţelor.
Potrivit variantei prezentate ieri sindicatelor şi patronatelor de ministrul finanţelor, numărul de angajaţi din sistemul bugetar ar putea scădea cu circa un sfert în şase ani, de la 1.394.000 în acest an, până la 1.068.000 în 2015.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII