De câte ori nu aţi auzit replica „stăm împreună pentru copil“? Este cazul acelor cupluri care se destramă şi în care singura legătură dintre soţi este reprezentată de un copil.
Întrebarea care se pune este cât de sănătoasă este o astfel de experienţă pentru un copil? Oricât ar fi de mic, el simte orice disconfort, orice ceartă, orice semn că nimic nu mai e ca înainte, chiar dacă părinţii susţin că nu se ceartă în faţa lui.
Încă de la cele mai fragede vârste, copilul este legat de mama sa printr-o serie de trăiri şi de sentimente puternice. Dat fiind faptul că primele nouă luni din existenţa sa au fost petrecute în pântec, este normal ca micuţul să aibă parte de o relaţie deosebită cu mama sa.
Studiile arată că legătura strânsă dintre copil şi mamă în timpul sarcinii are loc atât la nivel celular, cât şi la nivel afectiv, care îşi regăseşte centrul neuronal în creier. Mama şi copilul nenăscut dezvoltă astfel o relaţie care are o puternică bază biologică încă din primele luni de sarcină.
Prea darnic ori violent?
Imediat după naştere, deşi este un bebeluş, mama i se va adresa copilului ca şi cum acesta ar fi un interlocutor adevărat, care înţelege şi răspunde. Cel mic deţine capacităţi senzoriale şi perceptive şi este capabil să răspundă la intenţiile pe care le avansează adulţii din jur.
Astfel, este inutil să spunem că un copil nu simte situaţia conflictuală din casă. El va percepe orice nuanţă, cu precădere din comportamentul mamei, şi, oricât de mic ar fi, resimte un disconfort care nu poate fi decât distructiv. Copiii proveniţi din căsnicii care au rezistat doar datorită lor au mereu un sentiment de vină, ca şi cum prezenţa lor nu le-a permis părinţilor să fie fericiţi. Astfel, există riscul ca, pe viitor, ei să fie excesiv de darnici, excesiv de doritori să mulţumească pe oricine, mai puţin pe ei înşişi. Aceşti copii, spun psihologii, sunt cei care vor considera că starea lor de bine e în contradicţie cu fericirea celor din jur.
Mai există cazul în care, dacă adulţii nu ştiu să gestioneze problema şi se ceartă în faţa celui mic, acesta capătă multe frustrări şi, contrar aparenţelor, ajunge să nu se ferească de violenţa de limbaj sau, în unele cazuri, fizică, ci să o aprobe şi să o utilizeze. Este trist, însă un copil care provine dintr-un mediu violent are şanse să fie şi el un adult violent.
Depresia, o capcană pentru adolescenţi
În cazul în care cei doi părinţi decid să rămână căsătoriţi în acte, însă să-şi vadă de viaţă separat, să-şi caute fericirea în altă parte şi alături de altcineva, viaţa în acea familie este foarte dificilă pentru copil. Oricât de bine este ascuns acest lucru, atmosfera apăsătoare tot va fi resimţită de cel mic şi adevărul va ieşi la iveală cândva. Copilul, al cărui centru de referinţă e reprezentat de familie, va creşte considerând că aşa este normal şi va înşela şi el, la rândul lui.
În ceea ce-i priveşte pe adolescenţi, situaţia e şi mai complicată. Aflându-se la o vârstă sensibilă, ei amplifică drama pe care o trăiesc şi nu e improbabil să intre într-o depresie.
Aşadar, cei care se află într-o situaţie în care trebuie să aleagă între a-şi dezbina familia şi a rămâne împreună pentru copii trebuie să se gândească bine înainte. E normal să-şi dorească pentru ei un cadru familial unit, însă, dacă dragostea dintre cei doi soţi a dispărut, poate chiar şi respectul, nu mai există unitate, iar familia nu mai reprezintă o zonă de confort.
