Cârciuma din sat

Te ademeneşte cu copertina nou-nouţă, de un portocaliu de-ţi taie respiraţia. Şi cu scaune pitoreşti, fără spătare. Şi intri, fum de tai cu cuţitul, iz de ţuică sau poate e alcool prost rafinat. Ce-ţi zici, stai să ies să mai schimb o vorbă. Şi te aşezi într-un colţ, lângă nea Costel. Pute, pute al dracului! Zice că e din cauza porcilor, a rânit vreo două ore. Cică e semn bun! Începe omul să-şi povestească zilele din urmă, porumbul rar, recolta bunicică la grâu, ceva comentarii preluate de la telejurnalele de seara, supărarea mare pe care o are cu fie-sa, nu vrea, domn’e, să vină în vara asta acasă, e în Italia de vreo cinci anişori şi nu are timp de ăi bătrâni (o fi din cauza crizei, îţi zici, dar ce ştie nea Costel?). Vine şi nea Fane, beat mort, dar tot mai vrea una rece (o bere, se înţelege), e prea cald de-o ţuică (a băut dis-de-dimineaţă pe stomacul gol, că avea o durere mare la măseaua cariată). Pute şi ăsta al dracului, dar nu de la porci, pute de la rahatul prins de pantaloni şi de duhoarea de transpiraţie. Dar e tare el pe uliţă, a vândut ceva pământ; se jeluieşte că nu se mai înţelege cu muierea, ea vrea ceva coşare noi prin curte, el nu, domnule, vrea neapărat termopane la antreul de la stradă, să vadă lumea cât e de tare, şi mai vrea şi izolaţie la peretele dinspre nea Nicu, să nu-l mai audă când tuşeşte noaptea din cauza TBC-ului. Dar ea, nemernica de muiere, dada Leana, nu şi nu! Şi din cauza asta e amărât nea Fane, toată ziua îi dă la moacă, dar ea, minte de găină, nu vrea să audă şi pe ale lui. În seara asta o bate rău, zice, i-a gătit pui cu prune, el voia cu măsline şi rozmarin, că a văzut pe unul la TV cum gătea. A terminat sticla de bericioaică, plăteşte la băiat (în caiet, la pensie, da) şi se îndreaptă spre ieşire. Încă unul, îmi zic, stai să plece şi nea Costel şi pot respira şi eu. Venisem pentru o îngheţată, dar, dacă nu au, îmi luai o Coca. Mai am vreo juma’ de sticlă! Iete-te că vine Marcelina de la câmp cu vaca. A dracu’ femeie, îmi zic. Are nişte ţâţe, mamă-mamă! Vaca, băi, că o păscu Marcela până o sparse, nu ca a mea nevastă, se duce pe mirişte şi se dă la taifas cu toate drogatele satului. Marcela o ia prin pădure pe unde e iarba mai înaltă. Da’ o satur pe-a mea în seara asta! Îi umflu botul măgăriţei, păi aşa, cum, tată, Marcela mulge 20 de litri, iar a mea doar 12? Mă, dau să mă ridic, mă, se învârte masa cu mine, ce fu în Coca asta? Aaaaaaaa, îmi adusei aminte că destupai ultima damigeană cu vişinată (o ascunsese dracul de muiere în pod, cică s-o aibă de Sfânta Marie). Las’ că-i pregătesc eu ceva sărbătoare în seara asta! Şi, dac-o zice ceva, o să-i zică ăstuia cu cârciuma insalubră şi rău mirositoare. Toată ziua dă acatiste la baba Norica, să le ia foc cârciuma din drum ăstora. Cică din cauza lor o bat. Dar eu ştiu motivul. Cârciuma are doar vina că stă în calea mea, că doar n-oi fi eu vinovat că mă împiedic de ea ori de câte ori mă întorc de la Craiova. Aici ne lasă ăi de la ocazie. Măi Vlade, tată, cam aşa ar suna descrierea unui analfabet în ale jurnalismului.