18.4 C
Craiova
luni, 22 septembrie, 2025
Știri de ultima orăLocalGorjMinor dispărut pe munte la Rânca

Minor dispărut pe munte la Rânca

Constantin Velcev, de şapte ani, cu domiciliul în oraşul Techirghiol, judeţul Constanţa, a dispărut joi seară de la o cabană turistică din zona montană Rânca, din judeţul Gorj. Aproximativ 100 de poliţişti, jandarmi, salvamontişti şi voluntari s-au mobilizat vineri dimineaţă şi au început să-l caute.
Constantin Velcev a venit la Rânca împreună cu bunicii materni. Potrivit poliţiştilor, acesta a fost văzut ultima dată în jurul orei 17.00, când a părăsit pensiunea nesupravegheat, pentru a merge la  bunicul său care se afla afară, în imediata apropiere a cabanei. Imediat, copilul a fost căutat de bunici împreună cu un angajat al Salvamont Gorj, însă nu a fost găsit. Căutările au continuat şi în timpul nopţii de joi spre vineri, dar minorul nu a fost găsit.
Potrivit lui Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj, cele mai mari pericole sunt ca băieţelul să fie afectat de temperaturile scăzute, care ajung noaptea la două – trei grade Celsius, sau să fie sfâşiat de animalele sălbatice. „Aria de căutare a ajuns la aproximativ zece kilometri. Sunt şanse mici să mai fie în viaţă, dar atâta timp cât mai sunt trebuie căutat“, a mai precizat Sabin Cornoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII