13.7 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalFestivalul „Tudor Arghezi“, la a XXIX-a ediţie

Festivalul „Tudor Arghezi“, la a XXIX-a ediţie

Târgul Cărbuneşti a găzduit, în perioada 21 – 24 mai, cea de-a  XXIX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură „Tudor Arghezi“. 70 de concurenţi din ţară, dar şi de peste hotare au participat la manifestarea din acest an, care s-a bucurat de prezenţa mai multor personalităţi, printre care scriitorul, regizorul şi dramaturgul Fernando Arrabal, nominalizat în 2005 pentru Premiul Nobel pentru literatură, artistul plastic francez de origine columbiană Raul Cortes, dar şi actriţa Mitzura Arghezi, fiica marelui poet. Juriul format din Marta Petreu (preşedinte), Gheorghe Grigurcu (preşedinte executiv), Alexandra Andrei, Ion Cepoi, Gabriel Chifu (secretar al Uniunii Scriitorilor), Barbu Cioculescu, Ioana Dinulescu, Nicolae Dragoş, Horia Gârbea (preşedintele filialei scriitorilor din Bucureşti), Ion Popescu-Brădiceni, Spiridon Popescu, Nicolae Ţone, Constantin Popescu a acordat premii prestigioase. La Secţia de Arghezologie, Premiul „Tudor Arghezi“ a fost acordat profesorului universitar Florea Firan, pentru volumul „Tudor Arghezi. Treptele devenirii“, lucrare de istorie şi critică literară, de tip monografic, de mari dimensiuni, prin care autorul aduce noi date pe bază de documente şi interpretări privind viaţa şi opera marelui scriitor.
Pentru promovarea operei argheziene peste hotare au fost acordate trei premii unor importante personalităţi: Adam Puslojici (Serbia), Raul Cortes (Columbia), Achille Roselletti (Italia), iar premiul Omnia a fost acordat lui Ilie Constantin (România) şi Fernando Arrabal (Franţa), care au fost distinşi şi cu titlul de Cetăţean de Onoare al oraşului Târgu Cărbuneşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS