30 C
Craiova
luni, 3 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalRiscul de ţară, dependent de politică

Riscul de ţară, dependent de politică

Riscul de ţară a scăzut în luna aprilie, dar nivelul acestui indicator se poate menţine doar prin continuarea strictă a reformelor chiar şi în acest an electoral, a stabilit BCR Cercetare într-un studiu macroeconomic transmis către GdS zilele trecute. Cotaţia indicatorului Credit Default Swap (CDS), care face referire la riscul de ţară, s-a îmbunătăţit pentru România în luna aprilie faţă de februarie 2009, scăzând de la 7,5 puncte de bază, la 3,5 puncte de bază pe 8 aprilie 2009, informează BCR Cercetare citând Reuters. „Reducerea cotaţiei CDS s-a datorat şi recentului acord încheiat la Viena între principalele bănci cu capital străin prin care acestea au convenit asupra susţinerii sistemului financiar din România", spun analiştii de la BCR. Adică, marile bănci străine nu vor repatria profiturile obţinute în România. Indicatorul CDS intră în calculul creditelor în valută acordate de anumite bănci din România, astfel că, dacă acesta creşte, atunci se majorează şi dobânzile la împrumuturile respective, şi invers.

Totodată, impactul negativ al crizei este atenuat de banii care vin de la FMI şi UE şi sunt consideraţi „o gură de oxigen" pentru economie. BCR Cercetare susţine că pentru a se menţine indicatorul ce arată riscul de ţară la cotaţii scăzute pe termen lung trebuie ca România să evite „riscurile politice într-un an electoral ce se suprapune cu criza financiară internaţională" ce ne afectează şi pe noi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS