Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au făcut apel împotriva unei sentinţe prin care un agent de la Postul de Poliţie Mărunţei, judeţul Olt, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.
Sentinţa prin care Ionel Zâmbrea, de 23 de ani, agent la Postul de Poliţie Mărunţei, a fost condamnat la doi ani de închisoare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de doi ani a fost dată pe 24 februarie de Tribunalul Olt. Poliţistul a fost obligat şi la plata a 600 de lei cheltuieli judiciare. Pedeapsa primită de agentul Zâmbrea a venit după ce, în noiembrie 2008, a fost prins în flagrant în timp ce primea de la un şofer o sumă de bani pentru a-l „ierta". Ion Măceacă, din Drăgăneşti-Olt, a fost oprit pe 17 noiembrie în trafic de agentul Zâmbrea pentru un control de rutină. În urma verificărilor, agentul a observat că şoferul avea autorizaţia de circulaţie provizorie şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă expirate. Conducătorul auto a susţinut după realizarea flagrantului că poliţistul i-a cerut 300 de lei pentru a trece cu vederea fapta săvârşită. Şoferul i-a dat poliţistului 130 de lei, înţelegându-se cu agentul ca, în ziua următoare, să îi dea şi restul de 170 de lei. Între timp, conducătorul auto a denunţat fapta agentului, iar procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au organizat pe 18 noiembrie un flagrant, bancnotele care au fost date drept mită fiind marcate.
Procurorii, nemulţumiţi de pedeapsă
Poliţistul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile printr-o decizie a Tribunalului Olt, acesta fiind cercetat şi, ulterior, trimis în judecată în stare de reţinere. După ce Tribunalul Olt l-a condamnat pe agentul Ionel Zâmbrea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a formulat apel la Curtea de Apel Craiova, procurorii contestând pedeapsa dată de judecători. Prima şedinţă a apelului s-a judecat ieri. Magistraţii craioveni au amânat judecarea pentru 8 mai, fiind menţinută starea de arest preventiv. „Împotriva sentinţei Tribunalului Olt, Parchetul de pe lângă această instanţă a formulat apel, considerând că fapta a fost încadrată netemeinic şi nelegal, în plus fiind reţinute şi circumstanţe atenuante", a explicat judecătorul Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova. Şi agentul Ionel Zâmbrea a formulat apel, însă magistraţii doljeni au precizat că până ieri nu fuseseră depuse la dosar motivele acestuia.
Poliţistul şi-a dat demisia din funcţia pe care o deţinea în cadrul IPJ Olt imediat după începerea cercetărilor.