13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjMarin Condescu - între marşul mineresc şi politică

Marin Condescu – între marşul mineresc şi politică

Minerii din Oltenia nu renunţă la marşul programat la sfârşitul acestei săptămâni la Târgu Jiu şi au primit aprobare de la primărie pentru două ore, sâmbătă, 21 martie, între orele 12.00 şi 14.00.

 

Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO) şi sindicatele din Valea Jiului afiliate la Federaţia Naţională Mine-Energie (FNME) au solicitat aprobare de la Primăria Târgu Jiu pentru organizarea unui marş de o oră, în municipiu. Liderii de sindicat ai ortacilor din Oltenia au declarat că la Târgu Jiu sunt aşteptaţi să sosească peste 6.000 de salariaţi din minerit, care vor mărşălui pe traseul dintre zona de sud, unde se află cele două supermarketuri, şi centrul oraşului. Acţiunea va dura aproximativ o oră, însă sindicaliştii au cerut aprobare pentru două ore, pentru a avea timp să părăsească municipiul şi să se întoarcă în zonele de unde vor veni. Potrivit liderilor de sindicat, principalul obiectiv al acţiunii de protest se referă la situaţia economică în care se află mineritul în prezent, dar şi modul defectuos în care PSD şi PD-L negociază posturile din minerit şi energie. Comisia de specialitate din cadrul Primăriei Târgu Jiu a luat ieri în discuţie cererea sindicatelor de a organiza un marş şi a aprobat-o.

Condescu crede că PSD trebuie să renunţe la blocaj

Marin Condescu, preşedintele FNME, care este şi lider al USMO a declarat că, odată cu demisia lui Ionel Manţog de la Complexul Energetic (CE) Turceni, nu mai există motive pentru continuarea blocajului: „Vrem să tragem un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă. Minerii trebuie să facă minerit, iar politicienii politică. Acum, cei de la PSD nu mai au de ce să se lege, pentru că principalul lor motiv de blocare a negocierilor a fost menţinerea lui Ionel Manţog la CE Turceni. Motivul a dispărut. Stau 40 de posturi de deconcentrate blocate, pentru că ei nu vor să negocieze. Noi putem să lucrăm şi fără ei în minerit şi energie şi s-a văzut că, la Rânca, am discutat cu cei de la Ministerul Economiei şi s-a semnat acel protocol, care acum urmărim să fie pus în aplicare", a declarat Marin Condescu, care ieri a plecat la Bucureşti pentru a se întâlni cu ministrul economiei Adriean Videanu şi să discute modul în care vor fi puse în practică punctele din Protocolul de la Rânca. Acesta prevede, între altele, amendarea mai multor legi, precum Legea minelor, acordarea de noi licenţe de exploatare sau prelungirea perioadei de acordare de salarii compensatorii pentru disponibilizaţii colectiv de la regiile, societăţile şi companiile de stat.

Călinoiu vrea şi el deblocarea negocierilor

În ceea ce îi priveşte pe liderii PSD, părerile sunt împărţite referitor la deblocarea negocierilor. Preşedintele PSD Gorj, Florin Cârciumaru, a făcut recent public faptul că, dacă Ionel Manţog pleacă de la CE Turceni, negocierile vor fi deblocate. O opinie similară a exprimat ieri şi preşedintele executiv al PSD, Ion Călinoiu: „Se vor debloca negocierile dintre PSD şi PD-L. Nu ne interesează postul de la SNLO, ci să rezolvăm problemele din unităţile energetice. Oamenii profesionişti vor rezolva aceste probleme, indiferent cine vor fi aceştia. Nu ştiu dacă, la Turceni, o să fie numit un director pe criterii politice. Trebuie să fie oameni profesionişti, indiferent de partidul din care fac parte, dar să le dăm tema proiectului. Trebuie ca, la Turceni, până în 2013, să avem desulfurare, retehnologizare, să nu se închidă complexul energetic", a menţionat Ion Călinoiu, şeful Consiliului Judeţean Gorj.  

Deputaţii Popeangă şi Surupăceanu – pentru blocaj

Dacă Florin Cârciumaru şi Ion Călinoiu consideră că negocierile vor fi deblocate, doi dintre parlamentarii PSD Gorj sunt împotriva deblocării negocierilor, până când la conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului nu va fi numit un pesedist. „Faptul că Ionel Manţog şi-a dat demisia de la CE Turceni nu înseamnă că se respectă protocolul semnat. Noi ne menţinem această idee, şi anume ca SNLO să revină PSD-ului la nivelul judeţului Gorj. Nu cred că această demisie rezolvă ceva. Zilele acestea se va soluţiona şi problema protocolului, aşa cum s-a întâmplat şi la Conducerea Companiei Naţionale a Huilei. Eu cred că nici noi nu trebuie să renunţăm. Cu ce să schimbe demisia domnului Manţog situaţia, dacă nu se respectă protocolul?", a declarat Vasile Popeangă.

Deputatul Mugurel Surupăceanu a afirmat că se aşteaptă ca la Turceni să fie numit un pedelist: „Noi ne aşteptăm ca domnul Videanu să numească la Turceni tot o persoană de la PD-L, aşa că nu este nici un motiv de bucurie pentru noi. În consecinţă, demisia domnului Manţog pe noi nu ne ajută cu nimic. Nu asta era de fapt substanţa solicitării noastre. Pe noi ne interesează să fie numit unul din oamenii noştri la un complex energetic. Nu ne întoarcem la negocieri doar pentru că a demisionat domnul Manţog şi vine altul de la PD-L", a precizat Surupăceanu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS