Pentru Ioana Lucia Ghivercea, micuţa balerină care va reprezenta nu numai Craiova, ci şi România la Campionatul Mondial de balet pentru copii, zece prieteni, interpreţi ai Teatrului Liric „Elena Teodorini“, vor dansa pe 21 martie pentru a strânge o parte din suma necesară pentru participarea ei la această competiţie.
În sala mare, cu un perete acoperit de oglinzi, o mână de om se apropie de bară. Îşi prinde piciorul cu o frânghie de care trage peste umăr, ridicându-l spre cap. Mai sus, tot mai sus. Se opreşte câteva secunde şi apoi trage uşor, din nou, de frânghie. Respiraţia i se accentuează, se opreşte iar, apoi mai ridică o dată, cu un ultim efort. Rămâne aşa, parcă ar vrea să se obişnuiască cu durerea. Faţa i se încruntă întâi, apoi, încet-încet, începe să se relaxeze. Lucia şi-a început încălzirea. Ştie singură ce are de făcut. Are concursuri internaţionale, unde reprezintă România, ca balerină. Munca şi responsabilitatea au luat-o înaintea vârstei. Singurul joc de-acum este cel al performanţei.
În „Careul de aşi“
Pornind de la o idee, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Dolj şi Primăria Craiova au iniţiat un proiect inteligent prin care preiau, în urma unor concursuri, costurile participărilor la competiţii internaţionale ale unor copii talentaţi. „Quo Vadis performanţa“ a fost intitulat acesta, iar componentele sale sunt trei la număr: dezbateri publice, la care sunt invitaţi, în special, părinţi şi profesori, un spectacol – „Careul de aşi“- şi expoziţia itinerantă „Caravana artelor“. În cazul Luciei Ghivercea, care este şi vectorul de imagine al DJT Dolj, întâia reacţie a venit din partea colegilor de breaslă, care vor dansa pentru ea, pe 21 martie, apoi a fost cea a artiştilor plastici, care vor organiza o expoziţie cu vânzare, în aceeaşi seară, o parte din fondurile strânse urmând să fie canalizate spre călătoria micuţei balerine către New Jersey, Marea Britanie.
Până la perfecţiune
În sala goală, fetiţa continuă să danseze, repetând până la epuizare mişcările care se-ncarcă de sens şi devin perfecte. Micuţul dansator devine mesagerul unei viziuni. „Eleganţă. Asta trebuie să exprimi… Sus braţele! Ţine spatele drept. Larg… pune palmele jos… ori te duci acasă… Nu te mai uita în parchet, vreau să-ţi văd ochii… Picioru-ntins. Sus!… mai sus!“, sună obsedant comenzile coregrafului Emilian Belcin, care n-o slăbeşte din ochi. „Nu e bine“, tună apoi şi opreşte muzica. „Ştii ce ai greşit?“. Lucia îi arată figura pe care tocmai o omisese. Muzica porneşte din nou şi dansul reîncepe. A treia, a patra, a cincea oară. De câte ori este necesar. „Azi vei fi aşa, mâine vei fi aşa…, dar după o săptămână vei fi rachetă“, o încurajează coregraful Teatrului Liric în pauză. Copilul a obosit. Se apleacă trăgându-şi sufletul şi sprijinindu-se de genunchi. Balerinii n-au voie să se aşeze atunci când repetă. „Mai poţi?“, o întreabă Emilian Belcin. „Pot să spun nu?“, răspunde zâmbind Lucia. „Nu ştiu, depinde ce alegi. Nu mă-ntreba pe mine ce alegi. Mai poţi?“. Da, mai poate. Şi muzica reîncepe.
„O copilărie furată şi ore nenumărate de muncă“
De când a început baletul, de la trei ani şi jumătate, Lucia a schimbat copilăria cu munca. Atunci, antrenorul – regizorul aristic Lelia Ada Vais – i-a spus că are dar şi nu-şi vor irosi timpul. „Sacrificiul ei este iremediabil şi irecuperabil şi n-are voie decât să fie foarte bună. Dacă tot pierde orele de joacă în nisip şi anii copilăriei, pe care nimeni nu-i mai dă înapoi, măcar să facă performanţă. Încă mai sunt momente când am mustrări de conştiinţă şi mă-ntreb dacă e bună calea aleasă. Dar Lucia are o tărie de caracter şi o voinţă că, uneori, eu iau exemplu de la ea. N-am înţeles niciodată cum copilul meu, când a învăţat deschiderea de 180 de grade şi îi curgeau lacrimile de durere pe obraji, nu s-a ridicat de-acolo“, spune mama fetiţei, Vali Ghivercea. „Şi mai e şi altceva. Eu, ca părinte, trăiesc o dramă, în momentul în care o sală-ntreagă se bucură de ea sau o judecă. Şi mi se pare atac la maternitate. E ca şi cum ar trebui să o împart cu o mulţime de străini. Dar, mai ales pentru că ştiu că n-au acest drept, pentru că în spatele ei se ascund o copilărie furată şi ore nenumărate de muncă. E revolta omului care nu mai are puterea să se bucure uneori“, continuă mama micuţei balerine.
