16.2 C
Craiova
vineri, 10 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânia nu a avut bani pentru „Madame LR“

România nu a avut bani pentru „Madame LR“

Statul român intenţiona să cumpere statuia „Madame LR“ a lui Brâncuşi, ce nu a fost expusă niciodată şi care s-a vândut cu 29,125 de milioane de euro la licitaţia organizată de Casa Christie’s, dar suma de care dispunea era jumătate din preţul de vânzare, a declarat ministrul culturii.
„Am încercat să obţin banii, dar a fost vândută la un preţ la care nu ne aşteptam. Este dublu faţă de estimările noastre. Sigur, m-am gândit să cer o sumă mai mare, dar chiar şi aceea a fost depăşită. În situaţia în care ne aflăm acum, nu ne puteam permite“, a declarat ministrul Toader Paleologu.
Sculptura „Madame LR“, care aparţine perioadei aşa-zis „cubiste“ a lui Constantin Brâncuşi, a fost vândută luni, cu 29,125 de milioane de euro, la licitaţia organizată de Casa Christie’s, la Paris, cu mult peste preţul estimat de 20 de milioane de euro.
„Preţul obţinut, de aproape 30 de milioane de euro, este unul normal! Brâncuşi este cel mai scump sculptor din secolul XX. Pe de altă parte, pentru tablouri de Van Gogh şi Monet s-au obţinut câte 50-60 de milioane de euro, un tablou de Matisse a fost vândut cu 36 de milioane de euro. Motivul pentru care s-a obţinut un preţ atât de mare pe piesa «Madame LR» a lui Brâncuşi este că sculptura se găsea la locul potrivit, în momentul potrivit“, a spus expertul de artă român Petru Romoşan.
Recordul obţinut de sculptura lui Brâncuşi aduce şi României o imagine pozitivă, spun criticii de artă. „Important pentru România este că pe fluxurile tuturor agenţiilor de presă şi în articolele din presa internaţională care scriu despre acest subiect se menţionează faptul că Brâncuşi este un sculptor român“, a mai declarat Romoşan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU