22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMiron Mitrea a fost trimis în judecată de DNA

Miron Mitrea a fost trimis în judecată de DNA

Miron Mitrea a fost trimis ieri în judecată de procurorii anticorupţie, pentru că ar fi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct al ISC, suma reprezentând contravaloarea lucrărilor la casa mamei senatorului.

Potrivit unui comunicat al DNA, fostul ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei (MLPTL), în perioada 2000-2004, este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie şi uz de fals.
În judecată a mai fost trimisă Irina Paula Jianu, fost inspector-şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de dare de mită, în formă continuată; folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie; fals intelectual, astfel cum este reglementat în Legea contabilităţii, în formă continuată şi în forma  participaţiei improprii, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie; folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii; fals intelectual, astfel cum este reglementat în Legea contabilităţii, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii; fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi în forma participaţiei improprii.
A mai fost deferit justiţiei şi Nicolae Popescu, fost arhitect-şef în cadrul Primăriei Voluntari, acuzat de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

A primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 2001-2002, Miron Tudor Mitrea, în calitate de ministru al MLPTL, a primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 ROL, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Potrivit DNA, această sumă reprezintă contravaloarea lucrărilor de construcţie, amenajare şi dotare efectuate, cu titlu gratuit şi în lipsa unor contracte de antrepriză sau subantrepriză, de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău, SC Durimpuls SRL Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la un imobil din judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Tudor Mitrea. La momentul numirii în funcţia publică, Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreşedinte,
respectiv acţionar la aceste societăţi comerciale.
Lucrările astfel efectuate au fost evaluate la suma de 9.274.202.542 ROL. Până în prezent, doar SC Vertcon SA Bacău a recuperat suma de 3,5 miliarde ROL (din care 1.584.886.000 ROL de la Irina Paula Jianu şi 1.915.114.000 ROL de la Miron Tudor Mitrea).
Procurorii mai arată că, pentru a nu fi evidenţiate în contabilitate cheltuielile efectuate pentru executarea lucrărilor menţionate mai sus, în perioada 2001-2006, Irina Paula Jianu i-a determinat pe administratorii şi pe unii angajaţi ai SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău să opereze înregistrări inexacte în contabilitate, să omită efectuarea unor asemenea înregistrări, să falsifice documente contabile (situaţii de lucrări, devize ofertă, devize generale, chitanţe de încasare, dispoziţii de încasare şi facturi fiscale) şi să le depună ulterior la compartimentele de specialitate.

Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile

La începutul anului 2004, precizează DNA, pentru a elimina orice dovezi privind foloasele necuvenite date lui Miron Tudor Mitrea, Irina Paula Jianu a dat dispoziţie administratorilor SC Vertcon SA şi SC Conimpuls SA să şteargă înregistrările din evidenţa contabilă informatizată, să înstrăineze calculatoarele pe care fuseseră implementate şi să distrugă toate documentele financiare şi tehnice.
În schimbul foloaselor necuvenite primite, Miron Tudor Mitrea, în perioada executării lucrărilor, a numit-o, promovat-o şi menţinut-o pe inculpata Irina Paula Jianu în funcţiile de inspector-şef adjunct şi inspector general de stat în cadrul ISC, potrivit anchetatorilor.
Aceştia precizează că, în cursul anului 2006, fiind determinat de Miron Tudor Mitrea, Nicolae Popescu, în calitate de arhitect-şef al Oraşului Voluntari, a falsificat autorizaţia de construire emisă în cursul anului 2001 de Primăria Voluntari pentru edificarea imobilului respectiv, înscris pe care l-a încredinţat, ulterior, inculpatului Miron Tudor Mitrea. La rândul său, Miron Tudor Mitrea a predat acest document organelor de urmărire penală, cu prilejul efectuării cercetărilor în prezenta cauză, în scopul înlăturării acuzaţiilor vizând infracţiunile de corupţie reţinute în sarcina sa.
Procurorii au instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile aparţinând lui Miron Tudor Mitrea şi Irina Paula Jianu, în vederea recuperării prejudiciului produs firmelor de construcţii. Acestea, la rândul lor, s-au constituit părţi civile în cauză.

A început pentru a treia oară urmărirea penală împotriva lui Mitrea

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii anticorupţie au început pe 1 octombrie 2008, pentru a treia oară, urmărirea penală împotriva lui Miron Mitrea în dosarul privind renovarea casei mamei sale, a informat DNA, pe 10 octombrie, în urma unei solicitări NewsIn. „Având în vedere că procedurile legale au fost îndeplinite, pe 10 octombrie 2008 procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Miron Tudor Mitrea învinuirile în dosarul nr. 49/P/2006, în conformitate cu art. 6 alin. 3 din Codul de Procedură Penală, şi anume luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două în legătură directă cu infracţiuni de corupţie“, se arată în răspunsul DNA remis NewsIn.
Potrivit DNA, aceste învinuiri îi fuseseră iniţial prezentate lui Miron Mitrea în cursul lunii februarie 2006. Din cauza modificărilor legislative şi deciziilor Curţii Constituţionale intervenite în materia răspunderii ministeriale după iniţierea cercetărilor penale, parcursul acestor cercetări a fost întârziat sau chiar întrerupt, susţine Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce Mitrea a afirmat, la DNA, că ancheta în cazul său ar dura de patru ani pentru că aşa s-ar fi dorit.
În martie 2008, Curtea Constituţională a stabilit că procurorii trebuie să îndrepte cererea de urmărire penală către parlament, în situaţia în care persoana cercetată – ministru sau fost ministru – are şi calitatea de senator sau deputat. Prin urmare, efectuarea actelor de urmărire penală a fost din nou întreruptă, precizează DNA. Pe 21 aprilie, Camera Deputaţilor a fost sesizată în cazul Mitrea, dar a respins această cerere pe 13 august 2008.

NewsIn

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII