24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPSD nu negociază cu PD-L, dar schimbă directorii

PSD nu negociază cu PD-L, dar schimbă directorii

Biroul Executiv al PSD Gorj a votat împotriva reluării discuţiilor cu PD-L pentru numirea directorilor din administraţie, liderii social-democraţilor gorjeni urmând să plece la Bucureşti pentru a discuta din nou cu Mircea Geoană.
Pesediştii gorjeni nu vor să reia negocierile cu democrat-liberalii, după mai bine de o lună de când acestea au fost oprite. Ultima şedinţă a Biroului Executiv al PSD Gorj, desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, a avut drept rezultat o nouă amânare a reluării negocierilor cu PD-L. Liderii social-democraţi gorjeni urmează să facă o nouă deplasare la Bucureşti, pentru a discuta cu liderii de la centru. „Preşedintele filialei, Florin Cârciumaru, preşedintele executiv, Ion Călinoiu, precum şi deputaţii filialei vor merge la Bucureşti, pentru o întâlnire cu conducerea centrală a partidului. Sperăm într-o deblocare a situaţiei după aceste discuţii, dacă nu, va mai fi o nouă întrunire a membrilor Biroului Executiv şi vom vedea atunci ce se decide“, a declarat purtătorul de cuvânt al PSD Gorj, Ciprian Florescu. Deplasarea este programată pentru astăzi, liderii locali ai PSD urmând să afle opinia conducerii centrale a partidului în ceea ce priveşte reluarea sau nu a discuţiilor cu PD-L referitoare la numirea directorilor de la deconcentrate.

Prima mutare

Oprirea negocierilor între cele două forţe politice a pornit de la nemulţumirea social-democraţilor, care îi acuză pe democrat-liberali că au luat toate posturile de conducere la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia şi la Complexurile Energetice de la Rovinari şi Turceni. La rândul lor, liderii PD-L afirmă cu au avut acordul unora dintre reprezentanţii PSD când şi-au numit directorii şi că Gheorghe Daviţoiu, actualul şef al Complexului Energetic Rovinari, este reprezentantul PSD. Daviţoiu a declarat însă recent că este independent din punct de vedere politic, cu toate că ani buni a fost consilier local la Târgu Jiu, din partea PSD. De la oprirea discuţiilor, de fiecare dată când s-a întrunit, Biroul Executiv al PSD Gorj a votat împotriva reluării negocierilor cu PD-L. Interesant este că, deşi anunţă că nu vor să audă de negocieri cu partenerii lor din cadrul Alianţei PSD – PD-L, social-democraţii gorjeni au făcut săptămâna trecută prima schimbare a unui şef de instituţie deconcentrată din judeţ. Este vorba de numirea pesedistului Cozma Dumitrescu în fruntea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, în locul liberalului Gheorghe Cocină.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS