16.5 C
Craiova
marți, 14 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalArestat pentru că a condus băut şi fără permis

Arestat pentru că a condus băut şi fără permis

Un craiovean care nu a avut niciodată permis de conducere a fost arestat preventiv luni, după ce a fost prins de poliţiştii doljeni de şase ori conducând diferite autoturisme pe drumurile publice, de trei ori fiind şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Dosarele penale întocmite de poliţişti, începând cu anul 2006, pe numele lui Graţian Mitroi, de 23 de ani, din Craiova, nu l-au speriat, acesta continu-ând de fiecare dată să conducă pe drumurile publice, chiar dacă nu avea permis. Numai de trei ori a fost depistat în trafic de poliţiştii Secţiei nr. 5 Craiova, după ce se urcase băut la volan. Într-una dintre ieşirile sale cu autoturismul, tot băut fiind, a provocat un accident soldat din fericire numai cu pagube materiale. Craioveanul a explicat în faţa poliţiştilor că habar nu avea că faptele sale sunt grave şi era convins că va scăpa cu o amendă, mai ales că de trei ori fusese sancţionat cu amenzi administrative tot pentru infracţiuni la regimul circulaţiei.

Poliţiştii de la Secţia nr. 5 au hotărât că Graţian Mitroi constituie un pericol pentru ordinea publică, dar şi pentru siguranţa participanţilor la traficul rutier şi au conexat cele trei dosare în care acesta era cercetat. Luni, poliţiştii au solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova începerea acţiunii penale şi cercetarea lui în stare de arest preventiv. Procurorii au înaintat dosarul la Judecătoria Craiova, instanţă care a emis pe numele lui Graţian Mitroi un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, acesta urmând să fie cercetat în stare de reţinere pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui autovehicul fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Depistat de şase ori în trafic fără permis

 

Conform poliţiştilor de la Secţia nr. 5, Mitroi a fost depistat în trafic pe 1 august 2007, pe strada George Enescu din Craiova, în timp ce conducea o Dacia 1300 fără să aibă permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică de 1,85 g/l alcool pur în sânge. După câteva luni, pe 12 februarie 2008, bărbatul a fost depistat pe strada General Mihail Cerchez, în timp ce conducea o altă Dacie, fără a poseda permis de conducere şi având o îmbibaţie alcoolică de 1,40mg/l. Pe 22 noiembrie 2008, Mitroi a „picat“ din nou întâlnirea cu etilotestul, acesta fiind depistat conducând fără permis şi cu o alcoolemie de 1.45 g/l alcool pur în sânge, după ce a produs un accident de circulaţie la intersecţia străzii Maria Tănase cu bulevardul Nicolae Titulescu din Craiova. În timp ce conducea o Dacia 1300, Mitroi nu a acordat prioritate de trecere unui BMW cu care s-a tamponat, evenimentul rutier soldându-se numai cu pagube materiale. De fiecare dată, poliţiştii au întocmit câte un dosar penal pe numele craioveanului.

Conform procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, Graţian Mitroi a mai fost sancţionat cu o amendă administrativă de 400 de lei în 2007, iar în 2006 s-a ales cu două amenzi administrative de 500 de lei, respectiv 1.000 de lei. Cele trei amenzi le-a primit după ce a fost prins conducând un autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis şi de conducere.

Încă un „client“ la Secţia nr. 5

 

În octombrie 2008, poliţiştii de la Secţia nr. 5 au trimis după gratii un alt bărbat care conducea fără a avea permis şi care a provocat un accident rutier în care a murit o persoană. Salvador Lupu, de 29 de ani, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile după ce fusese prins de mai multe ori conducând pe drumurile publice, chiar dacă nu avea decât un permis de conducere provizoriu de începător, eliberat în Marea Britanie, ori aflându-se la volanul unor autoturisme neînmatriculate şi cu număre false.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

20 COMENTARII